26

Calc pe cioburi şi scântei, iar tu ai insomnia mea în ochii tăi.

Suntem visători şi atât.

Eu visez la ceva frumos cu tine.

Tu visez că am să te salvez de tot.

Nici nu ai idee cât de uşor era să mint.

Anul trecut m-am pierdut. 

Anul ăsta mi-am zis că am să încerc să mă găsesc.

Pentru că e mai uşor să îţi spun să ai grijă de tine, înainte să începi să vrei să mă ajuţi pe mine.

Pentru că dacă vrei să mă ajuţi pe mine, nu o să îţi ajungă chestiile pe care le găseşti într-o trusă de prim-ajutor, şi nici să îmi spui "Treci peste" nu o să ajute. Deloc.

Eu cred în oameni buni, chiar dacă ştiu că ei nu mai există. Şi ăia care există sunt prea distruşi ca să mai vrea să mai fie buni.

Pentru că sper că el o să dea de o persoană minunată, şi o să se îndrăgostească de ea.

De persoana aia care nu îl lasă să adoarmă simţindu-se nedorit, care să-i răspundă mereu la mesaje.

Care să-l ţină de mână atunci când îi e frică de orice ţine de filme horror. Care o să ardă prăjiturile pe care le face, pentru că e prea ocupată să danseze cu el prin sufragerie.

Sper să se îndrăgostească de o persoană care o să vadă toate galaxiile din ochii lui, şi care să audă muzica din inima lui.

Sepr să se îndrăgostească de o persoană care să-l gâdile şi care-l face să zâmbească chiar şi în cele mai grele zile, dar şi în cele uşoare.

Dar, peste toate astea, sper să se îndrăgostească de o persoană care nu o să-l lasă niciodată în urmă, care nu o să-l folosească niciodată, cineva care să fie lângă el şi când are dreptate, dar mai ales când nu are. Cineva care l-a văzut în cele mai rele situaţii, şi care încă îl iubeşte.

Spune-mi că nu te-ai schimbat de cânjd mi-am învăţat numele.

Eşti real pentru că eşti la fel ca mine.

Şi noi suntem cei pe care ei îi urăsc.

De ce?

Pentru că nu suntem normali.

Pentru că aş fi în stare să te strâng de gât cu aceeaşi mână cu care te-am ajutat de fiecare dată.

Oamenii mereu au secrete. Durează un pic până îţi dai seama cine sunt de fapt. Şi ce ascund ei.

Pentru că toţi oamenii pe care i-am iubit nu o să moară niciodată.

Pentru că o să scriu mereu despre ei, chiar dacă nu o să ştie niciodată. 

Chiar dacă nu o să citească niciodată.

25

"Nimic nu o să îţi strice mai tare experienţa de 20 de ani, sau perioada asta, mai rău decât gândul că puteai să ai totul pus în ordine până acum. Că puteai să ai viaţa în ordine."

Da, aveai dreptate.

Am 99 de probleme, iar faptul că sunt un organsim în descopunere care e născut într-o societate şi damnat să moară în societatea aia condusă de bani e cea mai mare din ele.

Sau că am momente în care cred că am reuşit să trec peste tine, dar apoi văd o chestie care ţi-ar fi plăcut şi-mi dau seama că îmi lipseşti mai mult ca niciodată. Şi ajung să fiu în duş, chiar dacă am mai făcut unul pe ziua de azi, plângând şi întrebându-mă de ce nu am fost destul de bună pentru tine.

Nu pot decât să spun că nu e ok să foloseşti oamenii, pentru că la 1 dimineaţa, când vodka le inundă venele or să se întrebe de ce nu au fost de ajuns, şi asta o să îi mănânce încet încet, şi doar pentru că nu mai eşti acolo, asta nu înseamnă că nu e vina ta. Pentru că fiecare "Te iubesc" pe care l-ai spus o să revină în capul lor.

Şi nimeni nu merită asta.

"Nu poţi să iubeşti pe altcineva până nu te iubeşti pe tine." Prostii! 

Cu tine a fost altfel. M-ai făcut să te iubesc atât de mult încât uitam de ce mă urăsc de fapt.

Şi, din  păcate pentru mine, sunt genul ăla de persoană pe care poţi să o foloseşti de milioane de ori, dar la sfârşit tot o să-mi pese de tine, şi o să vreau să-ţi fie ţie mai bine decât îmi e mie.

"Aş vrea să te simţi aşa cum te privesc eu."

Şi într-o zi, o să fiu frumoasă. Superbă. Atât de frumoasă că nu o să poţi să-ţi iei ochii de la mine.

Iar eu o să râd, şi o să eman viaţă, şi ochii mei o să lucească la fel ca sticle din faţa ta, de parcă ai văzut drgostea vieţii tale râzând la glumele altcuiva.

Şi o să ai 32 de ani, conduci spre casă, cu ea lângă tine, veniţi de la supermarket, şi o să auzi un cântec la radio, şi o să te gândeşti că ar fi fost drăguţ să fii lângă o persoană care cântă, greşeşte versruile, dar cântă oricum.

Şi când îţi aduci aminte de mine o să începi să plângi, o să te rupi în bucăţi, o să ţipi. Nu de durere, ci pentru că să-ţi fie dor de mine doare mult mai tare.

Şi o să regreţi că ai luat o decizie. Decizia greşită.

Abea aştept să îţi fie dor de mine, cum îmi e mie de mine.

Spune-mi, cam de câte ori trebuie să plângi pentru o persoană până să-ţi dai seama că nu îi pasă?

Dacă cineva mă întreabă, o să spun că amândoi am trecut peste. Când toţi o să se holbeze, o să mă prefac că nu îi aud vorbind. De fiecare dată când o să te văd o să-mi înghit sentimentele şi am să mă prefac că nu ma afectezi, că nu mă afectează deloc.

Pentru că e extrem de ciudat... Să fim străini din nou.

Să nu mai aud cum a fost ziua ta, să nu mă mai trezesc dimineaţa mai devreme doar ca să te trezesc pe tine. Să vin la tine şi să fac cefea, pentru că îţi plăcea cum o făcea prea mult. Să discut cu tine, singurul om care a înţeles că tăieturile de pe corpul meu sunt nimic în comparaţie cu ce e în capul meu. Pentru că te întreabam dacă şi atunci ţi se părea o glumă, şi te uitai în pământ, şi nu făceai decât să mă strângi în braţe.

Mereu mi-a fost frică de faptul că o să găsesc persoana aia care înseamnă enorm de mult pentru mine, şi că am să o pierd. 

Şi să nu-i pese de mine, să nu-i ajung....

24

Eşti un poem cu o inimă care bate, şi poate tocmai din motivul ăsta eu nu sunt bună la scris de poezii.

Şi nu-mi pasă dacă aş fi într-o cameră plină de artă. De ce m-aş uita la pereţi şi tavan, când cele mai frumoase culori sunt cele din ochii tăi?

Pentru că mereu o să-mi pese de tine. Chiar dacă eşti aici, sau acolo, chiar dacă mai vorbim, sau nu.

Pentru că doar eu ştiu cât am scris despre tine, câte am vrut să-ţi spun, cât de puţine ţi-am spus de fapt, şi doar eu ştiu în câte nopţi am stat şi m-am uitat la tavan, ştiind că trebuia să fii lângă mine.

Pentru că am înţeles că ar trebui să renunţ la a mă îndoi, la a-mi face griji inutile, şi să mă bucur de momentul ăsta. Care "ăsta"? Care vreau eu.

Pentru că totul o să fie bine, până la urmă.

Şi dacă nu e bine, înseamnă că nu e sfârşitul.

Pentru că viaţa asta e magnifică şi terifiantă în acelaşi timp.

Şi asta e marea tragedie.

Fără frumuseţe, iubire şi pericol, chiar ar fi uşoară.

Şi ştiu că o să vină momentul ăla, poate peste 2 ani, poate peste 12 ani, sau poate peste 2 ore, când o să îţi faci o cafea, o să pui prea mult lapte, şi o să-ţi pară rău, pentru că o să-ţi aducă aminte de ochii mei dimineaţa, când sunt o combinaţie între căprui deschis şi verde.

Şi-mi aduc aminte când ţi-am promis că o să stăm pe un acoperiş, până a doua zi, să vorbim despre tot ceea ce nu am putea vorbi în niciun loc frecventat de oameni.

Pentru că m-am îndrăgostit de oraşe în care nu am fost niciodată şi de oameni pe care nu i-am cunoscut.

Hai să rămânem tineri şi făcuţi din lumină, cu galaxii întregi în noi, şi oceane în priviri!

Ziua de azi s-a anulat. Du-te înapoi la culcare.

A.

M-ai facut sa cred ca pot sa traiesc, ca de tine trebuia sa dau de atata timp, ca acum sa ma faci sa nu mai simt nimic.

Pentru ca, aparent, asa faci tu.

Pentru ca nu mai exista nici viitor si nici trecut.

Pentru ca avem inimile astea care bat, si trebuie sa ne fie de ajuns.

Pentru ca esti altfel decat credeam.

Si inca nu stiu daca e de bine, sau nu.

Spune-le ca suntem tineri, ca Raiul exista, ca suntem nedormiti, ca nu o sa invatam niciodata din greselile pe care le facem.

Stii, e amuzant sa ma gandesc ca poate credeai ca as face orice pentru tine, ca sunt genul ala de tipa careia nu ii pasa de nimic si nimeni... Nu e deloc asa.

Si daca discutiile noastre s-ar rezuma la altceva in afara de droguri, si daca ne-am vedea mai des de 2-3-6 ore la 2-3 zile, poate ne-am cunoaste.

Poate ca atunci lumea mea nu ar mai parea ceva de neinchipuit, neatins, imposibil, prea ciudat de conceput.
Poate ca ai intelege de ce lumea mea e plina de culori puternice si note de pian, vioara, si uneori de punk.

Poate ca ai inelege ca in lumea mea, si in lumea asta, sunt doua de mine. Diferite si la fel, in acelasi fel dubios in care lumea mea e in armonie continua cu lumea asta.

Pentru ca in lumea mea minciuna nu e slavita. Minciuna nici macar nu exista. Minciuna nici nu poate fi definita acolo.

Pentru ca gandurile mele se amesteca in nuante turbate si dau nastere unor monstrii pasnici, cu care stau si beau cafeaua in fiecare dimineata.

Monstrii care imi vor binele, ca ei sa poata continua sa existe, sa se metamorfozeze total.

Monstrii care ma ajuta zilnic sa nu inghit un tub intreg de pastile cu vodka sau bere.

Monstrii care imi spun de ce sa renunt la ce fac, pentru ca e spre binele meu.

Si in lumea aia, dubiile in care ma tot bagi zilnic, nu ai pic de sens, pentru ca acolo sunt sigura cum o sa fie totul, cum stau lucrurile.

Pentru ca acolo trupul tau gol, sau trupul meu gol, sunt lipsite de forma, au doar o energie care le guverneaza.

Energii diferite. Pentru ca venim din lumi diferite. Lumi care niciodata nu o sa se uneasca.

Zambetul ala, ochii aia interesanti, felul in care tu esti hiperactiv sau extrem de depresiv si mizantrop.

Lumea mea plina de larve si luna mereu prea mare. Pot sa iert, sau pot sa mint ca pot sa iert cumva tot ce a fost al meu.

Pentru ca totul o sa fie al altcuiva.

Tot ce a fost o data viu s-a stins, a murit, a plecat o data cu uitarea.

Nu, nu sunt buna la dat sfaturi asa cum vrei tu.

Citeste printre cuvinte, spatii, virgule.

Poti sa te minti ca o sa fiu tot aici candva, dar stii sa uiti.

Daca vrei, devino constient ca nu o sa raman aici, ca nici tu nu o sa ramai aici.

Pentru ca schimbarea si metamorfoza fiecaruia dintre noi nu s-a incheiat aici, nu a inceput aici, nu o sa se incheie aici.

Sigur.

Eu pot sa sting luna, viata ta e una singura, viata mea e mai mult de atat.

Pentru ca sunt un abiku.

Si nu vreau sa ma recunoasca nimeni.

Pentru ca m-am saturat de ciclul ala de viata-moarte care nu se mai termina.

Vrea uitare.

La multi ani!

Sper ca ai inteles ceva mai mult decat niste cuvinte.

"Într-o situaţie şi dimineaţă de genul ăsta, mă gândesc că nu te gândeşti la cum se simte.

Ştiu că trăieşti pentru tine, dar totul se reduce la cum ai ajutat.

Şi ştiu că viaţa ta e un iad, te trezeşti devreme şi abea aştepţi să adormi la loc.

Speranţele tale, visele tale, tot.

Sper şi visez că nu o să pleci din nou.

Aşa că te întrev dacă asta înseamnă că renunţi.

Pentru că nu aşa m-ai învăţaţ.

Ştiu că munceşti zilnic.

Ştiu că îţi pare rău.

Sper că eşti o persoană mai bună.

Mi-aduc aminte când ascultam Guess Who împreună, şi la partea cu "Mă gândesc la fosta iubită, şi când spun iubită înseamnă că am iubit-o." te ascundeai de mine.

Ai ajuns la un nivel la care nu credeam nici eu că ai să o faci.

Şi atunci când te opreşti din a zâmbi fals, se vede că ţi-e frică.

În visele tale sunt doar sunete, e doar muzică.

Sunt culori.

Pentru că eşti cea mai tristă persoană pe care am cunoscut-o până acum.

Ştiu, vi din cea mai disfuncţională familie.

Eşti o ameninţare pentru tine. Eşti o păcătoasă. Eşti pierdută la început,

Nimeni nu ştie cum şi ce ai ajuns.

Ţi-ai perfecţionat arta de a minţii oamenii atunci când vor să afle adevărata ta faţă.

Pentru că ştii că niciunuia nu îi va plăcea să stea să te cunoască.

Îţi bei cafeaua cu prea mult zahăr pentru că te-ai săturat de chestii amare.

Ai parte de ele zilnic.

Crezi că te-ai născut, şi nu ai reuşit să te sinucizi până acum, tocmai pentru că trebuie să cunoşti pe cineva anume, să faci ceva anume, să schimbi viaţa cuiva, să înveţi pe cineva ceva.

Dar cât o să mai ţină toată chestia asta?

Poţi să te sinucizi acum, pentru că tu eşti oricum moartă.

Tu vrei să schimbi lumea asta, să schimbi mentalităţi.

Îţi trebuie curaj ca îţi faci bagajul ăla şi să pleci în lume.

Pentru că iar te-ai lăsat trântită la pământ.

Dar cred că te aşteptai la asta, şi poate tocmai din cauza asta eşti atât de lipsită de orice fel de speranţă acum...

Pentru că ai atâtea de spus, dar sunt chestii prea complicate, şi nu ai timp.

Trebuie s[ă te salvezi pe tine, până să salvezi pe altcineva. 

Îmi lipseşti.

M."

Cliseul clasic

Sunt mai umana daca imi las carnea in urma.

Cu respiratia mea cu tot.

Cu parul roscat.

Cu zambetul.

Cu tot ce ai insemnat.

Cu tot ce insemni, de fapt.

Cu speranta ca intr-o buna zi o sa fii la fel de distrus ca mine.

Pentru ca sunt un inger al mortii inutile.

Pentru ca am o mare in mine, sau poate chiar un ocean.

Pentru ca mi-ai dat obiceiuri pe care inca le am.

Pentru ca mi-ai spus in toate felurile.

Pentru ca mi-ai zis toate alinturile posibile.

Pentru ca m-ai facut sa stiu ce inseamna sa plangi de fericire.

Pentru ca eram eu cea reala atunci.

Pentru ca inca sunt, dar mult mai putin.

Doar cand sunt singura, mai exact.

Pentru ca m-ai lasat intr-un spital pentru suflete, unde l-am lasat pe al meu.

Pentru ca din vina ta nu mai voiam sa simt nimic.

Pentru ca ti-am promis ceva, si vreau sa ma tin de promisiune, chiar daca nu iti mai pasa.

Pentru ca inca vreau sa te fac mandru de mine.

Pentru ca imi aduc aminte de ochii tai si parul tau ciufulit, de felul in care iti bei cafelele, despre cat de mult scriu despre tine, despre cum iti fumezi tigara, in mai putin de un minut.

Pentru ca habar nu ai.

Nimic.

Devotament inghetat pentru ca nu mai pot fi eu.

Te-ai costumat in tine de Halloween?

"Nu te atasa e oameni. Nu o sa mai fii tu insati niciodata."

Atunci, chiar nu stiam ce vrea sa insemne asta.

Si-mi dau seama cat de idioata am fost cand credeam ca "pentru totdeauna" chiar inseamna "pentru eternitate" !!

Pentru ca sunt prinsa intre dragoste si distrugere.

Pentru ca stiam ca pacea e acolo unde esti tu.

Stii care e cea mai mare pierdere a mea?

Tot ce a murit in mine, cat timp traiesc.

Pentru ca noi veneam din alte lumi.

Ceasul s-a stricat.

Ecoul s-a stins.

Sensurile s-au pierdut.

Ti-am cerut mult prea mult.

Esti mandru de ce ai ajuns?

Pare atat de simplu sa spun ca soarele e de ajuns pentru tot.

Dar nu e.

Pentru ca esti "dar daca"-ul meu preferat.

Pentru ca esti "nu o sa stiu niciodata"-ul meu cel mai bun.

Pentru ca "Te iubesc" insemna "Te rog, nu ma lasa singura aici!".

Pentru ca mi-ai spus ca ma imbrac in negru, dar am cea mai colorata minte.

Te cunosteam de undeva...