Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

luni, 19 mai 2014

"Pentru a mea Anne"



"             Voiam de mult să îţi spun nişte lucruri, însă se pare că am ajuns să le scriu, din nou. Ştiu, nu e prima oară când fac asta. Ştiu că şi tu ştii că nu e prima oară, şi cu siguranţă nici ultima.
                Mai ţi tu minte cum te-am cunoscut eu? Că era să îţi dau cu mingea în cap? Mai ţi minte cât m-ai înjurat atunci că nu mai ştiu ce scăpasei din mână şi s-a spart din vina mea? Mai ţi minte cât am stat să îţi explic că nu am vrut şi că îmi pare rau? Eu îmi aduc aminte totul. Şi când mă uit acum la tine, parcă nici nu te recunosc. Te-ai schimbat atât de mult, ai crescut, şti cum să stai în picioare pentru ceea ce e important pentru tine, ţin minte că ai promis o dată, când nu erai deloc conştientă de tine, că nu ai să laşi pe nimeni să te calce în picioare, că nu o să o faci niciodată. Ai crescut atât de frumos, chiar dacă eşti într-o totală antiteză cu tine însuţi. Şi ştii ce e aşa frumos? Faptul că tu ai rămas un copil. Da, te-ai maturizat mult faţă de când te-am cunoscut eu, dar eşti doar un copil mare, ceva de genulş jumătate copil, jumătate adul. Şi de fiecare dată când te văd încerc să îmi dau seama cum se poate una ca asta, dar niciodată nu cred că o să pot să îţi aflu secretul ăsta.
            Felul în care stai şi îţi fumezi ţigara, faptul că îţi pasă de părerea altora mai mult decât laşi să se vadă, felul în care poţi să stai să bei o cafea chiar şi 3-4 ore, dacă ai compania potrivită, faptul că nu te grăbeşti, nu îţi grăbeşti viaţa inutil, nu o mai faci, mai bine spus, desenele tale, felul în care vorbeşti prin fotografii, toate chestiile astea micuţe te fac pe tine să fi tu. Şi îmi pare rău că nu poţi să te vezi prin ochii celor care te iubesc, pentru că ai vedea ce persoană minunată eşti de fapt. Dar, dacă stau să mă gândesc, dacă ai putea să faci asta, tot ai crede că e o minciună, deci oricum nu prea ar conta chiar atât de mult pe cât mi-aş dori eu.
           Iubeşti oamenii, şi poate că asta e una dintre cele mai mari greşeli ale tale, pentru că tu iubeşti ceva ce nu te iubeşte înapoi, care s-a folosit de tine pentru a-şi satisface anumite scopuri. Ai momentele tale, extrem de rare, în care te consideri "cea mai minunată persoană care a pus vreodată piciorul pe pământul ăsta împuţit", dar nu te ţine prea mult, pentru că îţi aduci tu aminte de ceva şi cazi într-o stare de totală meditaţie. Uite, şi ăsta e un lucru pe care apreciez că poţi să îl faci, indiferent de starea în care te afli, că poţi să te retragi şi să meditezi. Să stai, să te iei bucată cu bucată, să te analizezi, să vezi ce anume s-a schimbat la tine, la restul lumii, să îţi stabileşti nişte ţeluri în viaţa, şi tot restul. Pentru că tu atunci când meditezi chiar eşti cea mai minunată fiinţă care o să calce vreodată pe pământul ăsta. Pentu că tu nu eşti în niciun fel, pentru că eşti în toate felurile, pentru că eşti o antiteză pe picioarele ei proprii, pentru că ai atât de multe scrise, şi mereu ai vrea să începi cu asta:"Pentru toţi cei care cred că scriu pentru ei; aşa e.", pentru că ai ajuns să ai o prietenă care să te cunoască mai bine decât oricine altcineva în viaţa asta, care te acceptă aşa cum eşti, şi care ar suferi enorm de mult dacă nu ai mai fi. Şi nu mai te gândi la cât de bine ar fi ca tu să nu mai exişti, pentru că lumea asta are nevoie de tine, dar trebuie să ieşi din tot anonimatul în care trăieşti. Pentru că ştim amândoi prin cât de multe ai trecut, cât ai avut de tras din cauza unor prostii pe care le-ai făcut acum mult timp, câte ascunzi sub un zâmbet drăguţ, că te uiţi în oglindă şi nu şti cine ai devenit.  Tu duci un război cu tine însuţi, şi asta pentru că nu îţi eşti de ajuns, pentru că nu te suporţi, şi tocmai de-aia vrei să şti că restul lumii te place, şi nu are nimic cu tine, pentru că tu singură te distrugi, oricum. Tu nu poţi să dormi fără să devi anxioasă, îţi aduci aminte câte zile şi nopţi ai petrecut singură în spital, că era să te duci la fund cu multe lucruri, că nu ai mai repeta aceleaşi greşeli din nou, mdar ai fi dispusă să le faci, doar ca să vezi cum o să fie de data asta.
         Ţi-ai vândut visele ca să devi ce eşti acum, ca să ajungi aşa cum eşti, şi ai ajuns la concluzia că nu asta ţi-ai dorit, că puteai şi încă poţi mult mai multe, dar nu vrei să te rişti iar. Vrei să ajungi atât de departe, să pleci şi să nu e mai întorci niciodată, să te duci undeva nou, sau undeva unde te simţi acasă, pentru că nu crezi tu că aici e locul tău. Şi poate că ai dreptate, poate că nu e locul tău aici, dar ştiu că ai aici oameni care te iubesc, chiar dacă tu u îi vezi, sau nu îi crezi.
        Habar nu ai câte poţi să faci prin ce scri, sau cât de multă lume se regăseşte în ce scri tu, cât de multă putere  au cuvintele tale,  nu realizez foarte multe şi îmi pare extrem de rău pentru asta. Şi mai rău îmi pare că te sub apreciezi atât de mult, şi că nu eşti conştientă cât de multe poţi să faci, sau mai bine spus, câte ai putea să faci dacă ai renunţa la căpoşenia ta inutilă. Şi şti şi tu că e inutilă, dar continui să o faci, de parcă ai avea ceva de câştigat din asta, sau ceva de genul ăsta. Și habar nu am de ce încă mai faci asta, pentru că nu are niciun sens. Dar îmi place să te văd când te chinui să faci ceva anume, mai ales dacă tu crezi în lucrul ăla. Tu nu ești în lumea în care vrei, dar faci tot posibilul să ajungi acolo, chiar dacă nici tu nu ști unde vrei să ajungi, sau de ce anume fix acolo e bine pentru tine. 
        Tu când fumezi, inspiri fum și expiri emoţii ești "cea mai mișto fiinţă de pe planetă" și mie îmi place că pot să te văd cum evoluezi, în tot ceea ce înseamnă asta. Vreau să ajungi să te iubești așa cum te iubesc ceilalţi oameni, cei care au rămas lângă tine. O să-ţi mai scriu, dar pentru un moment, ajunge.

                                                      M.
"
Trimiteți un comentariu