Vreau să fi marea mea atunci când am nevoie să fiu la munte.
Vreau să ştiu că ai să fi lângă mine atunci când vreau sa pleci, aşa cum ai fost atunci când ţi-am zis că ar fi mai bine să te las să pleci, şi tu te-ai întors la mine.
Am realizat că nu am mai scris nimic pentru că nu am mai fost tristă, am fost doar lipsita de orice sentiment când eram cu tine.
Pentru că te-am dat la o parte şi tu ai venit singur înapoi, deşi nu aş mai fi meritat o altă şansă.
M-ai făcut să mă simt într-un fel necunoscut mie, şi la început nu mă deranja deloc, dar acum am început să mă întreb dacă e ok să fie aşa.
Eu sunt un dezastru, şi nu îmi ajung niciodată, omor timpul prea repede, nu pot să spun ce nu ştiu, dar mai ales lucrurile simple care îmi fac inima să o ia razna. Trebuie să aştepţi, să mă faci să ştiu că o să acasă când vin, la noapte. Crede-mă, o să ajung şi eu acasă. Mi-ai zis că doare, şi eu ştiu asta, pentru că mă doare şi pe mine. Am venit după tine când voiai să pleci şi să nu mai auzi de mine.
Asta nu e un plan, şi nu a fost niciodată. S-a întâmplat pur şi simplu şi nimeni nu ănţelege de ce stau deşi mă doare atât de tare, de ce fac ce fac, şi multe altele. După certurile noastre, după ce ne-am secat unul pe altul de tot ce avem, ne iubim şi mai multe. Nu trebuie să stau să te mângâi şi să îţi zic lucruri drăguţe, pot să îţi zic că mi-e frică, la fel cum îţi e şi ţie.
Eşti făcut din păcate, dar eşti atât de frumos şi de pur.
Am luat toate pastilele astea, şi nu am reuşit nimic. Dar acum, nici nu mai vreau să mă gândesc câte lucruri am făcut ca să scap din ceva ce iubesc.
Vorbeşte şi fă ceva, cât timp încă le mai pasă şi lor, cât timp te mai ascultă cineva, că şi aşa e prea târziu.
Într-un fel, chiar mă bucur că nu o să citeşti niciodată ce am scris despre tine, dar îmi şi pare rău...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu