Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

miercuri, 17 iulie 2013

Cu o dovada, in numele celor vi

Taie-mi dorintele si arunca-le in mare.
Oricum "totul-ul" meu s-a sfarsit.

Nu am nevoie de prea multe.
Am nevoie de cineva care sa imi puna flori la usa, sa ma astepte cu o cafea dimineata, notari dragute lasate la intamplare, inghetata la 3 dimineata, cand imi dau seama cat de singura sunt, si ca nimanui nu-i pasa de mine, am nevoie de sinceritate in fiecare zi, si un sarut sau un zambet la fiecare ora. Am nevoie ca cineva sa imi aduca aminte ca toti anii de durere or sa aiba un sens mai tarziu, si ca oamenii care au jurat ca nu or sa plece niciodata, sunt primii care or sa o faca.
Poate chiar merit o asa persoana.

Cu totii vrem sa ajungem la fericire si perfectiune, dar daca ele nu exista, si sunt doar niste absoluturi creeate tocmai pentru a ne impinge spre mai mult, mai bine?
"Depaseste-ti toate pacate si atunci o sa ajungi mai aproape de tu cel real."
Mi-ar placea sa pot trai o viata care sa merite sa fie scrisa, o viata in care cineva sa vina la mine si sa imi spuna "Uite, datorita tie nu am renuntat la visul meu" , o viata in care sa fac lucruri frumoase, chiar daca nimanui nu-i pasa de ele.
Poate ca finalul o sa vina mult, mult mai devreme, si nimeni nu o sa realizeze asta.
Intentiile mele sunt clare.
La fel de clare ca sensul vietii pe care il inteleg in momentele in care sangele nu se mai opreste din curs.
O floare goala, un efort in van.
E prea mult intuneric in iadul din inima mea, iar eu nu pot sa ma mai intorc, si toti par sa fi uitat deja.
Poate ca da, sinuciderea chiar e o dovada a vietii.
Sau poate e considerata pacat pentru ca e singurul lucru din viata pe care il poti controla, si il bati pe Dumnezeu la propriul sau joc.
Ceea ce a fost pierdut nu se va mai intoarce niciodata.
Nu mai caut un sens al vietii, mai profund, si poate mai aproape de adevar.
Cred ca daca am putea sa ne raspundem la intrebarile care ne macina de ani intregi, viata deja ar deveni plictisitoare, si poate chiar un vis efemer pe care am crede ca l-am avut candva, si nu ne mai putem trezi din el.
Sau poate ca e mai bine ca marile mistere ale vietii sa ramana nedeslusite.
Dorinte goale care tipa sunetul ploii !
Zei in plina bucurie care se amuza pe seama oamenilor, orbiti de puterea luminii !
Ce sunt acelea "zile bune"?
Macar mai exista?

Azi e doar o alta zi, o alta zi perfecta pentru a muri.
Trimiteți un comentariu