Se coloreaza, si devine o silueta a viselor si iubirii.

Eu adun goliciune.

Pielea ta, atat de alba, si transparenta, pentru care dedic cuvintele astea in spirtitul luminii.

Din partea unui vis, catre un vis, pe un drum de sticla.

Din visul asta, care s-a trezit in lumea asta, in care si amintirile mor.

Am tinut momentul asta, cand era sa zboare.

Eu cant melodii de minciuni.

Exprimat cat de real s-a putut, cat un pictor realist.

" Am vrut doar sa stai cu mine."

Si s-a schimbat in zambet.

Acele dorinte imprastiate nu sunt nimic altceva decat o reflectare a slabiciunii.

Eu stau si ma intreb... "Oare ce mai cant acum, cand nu mai am nici macar dreptul sa mai visez la ceva?"

E intuneric, un intuneric cumplit, la ora mortii.

"Haide, demonule, vino si prinde-ma! Nu ma auzi acum cand aplaud?"

E bine de stiut ce e dragostea, sa mergi alaturi de cineva, piele langa piele, ca aproape nu vezi ce e in jur.

Totul e atat de egoist, pana in maduva, si un moment de fericire devine la fel de scurt ca viata unei flori.

Doar, uita-te in continuare in ochii mei, si continua sa ma dezamagesti.... pentru ca tu nu esti decat....

Nu conteaza.

Poate ca eu inca mai caut pe cineva ai carui demoni sa se joace cu demonii mei, si sa se inteleaga.

Sau poate ca noi toti suntem doar niste suflete pierdute, care spera la o zi de maine...

Mereu o sa fie un motiv pentru care ai intalnit anumite persoane.

Poate ca te-au schimbat.

In bine, sau in rau.

Sau poate ca ei au avut nevoie sa le schimbi tu viata.

Eu beau ca sa imi amintesc.

Fumez ca sa pot uita.

Doar cei care incearca sa reziste tentatiei stiu cat de periculoasa poate sa fie.