Da, m-am schimbat mult fata de acum nu stiu cati ani.

Asta face durerea din oameni.

Am vrut sa vad si sa iubesc tot in oameni.

Cea mai mare greseala a mea..

Niciodata sa nu crezi ca linistea mea inseamna ignoranta, calmul meu ca inseamna acceptare sau bunatatea mea ca pe o slabiciunea.

Zilele trecute si persoana pe care am iubit-o... se mai intorc vreodata?

E nevoie de rabdare ca sa astepti momentul potrivit si de curaj ca sa accepti faptul ca ai asteptat pentru nimic.

Vreau sa ma iubesti mai profund decat cuvintele alea ..

Urasc atunci cand oamenii imi zic care sunt defectele mele...

Chiar credeti ca nu stiu??

Sunt constienta de ele..mult mai constienta decat as vrea.De fiecare, dar absolut fiecare, in parte.

"Ramanem prieteni..orice ar fi..." Sunt minciuni.

Te uiti la tine?

Partea intoarsa a inimii tale ce spune?

Culeg amintiri de care nimeni nu mai are nevoie.

Zambesti in noaptea asta...doar in noaptea asta..

Simţuri mute

Sunt tot ceea ce nu am vrut să fiu.

Eşti tot ceea ce ai încercat să nu fi.

Culeg amintiri de undeva de mult prea jos.

E un moment când liniştea asta mă sufocă.

Chestia asta mă face să mă simt goală pe dinăuntru, mult mai goală decât sunt de fapt.

Am dat de o realitate pe care nu voiam să o văd.

M-am uitat la tine fără să spun măcar un cuvânt, dar ştiam amândoi că ar fi trebuit să tac mai bine.

Mi-e frică. Mi-e o frică incontrolabilă care îmi face inima să bată isteric, şi pe mine mă face să uit să respir.

Să-mi spun că vreau să te uit... Ce nonsens egoist...

Liniştea asta mă face să înnebunesc. Pot să-mi pierd minţile?

Am căutat un număr de greşeli infinite în mine, până când am ajuns la concluzia că nu mai are rost să le număr.

Sentimentul de eternitate nu e o minciună.

Nu am nevoie acum de nici măcar un fel de "Te iubesc." . Asta vreau să aud atunci când o merit cel mai puţin, pentru că atunci am cea mai mare nevoie.

Toate cuvintele...de la început până la sfârşit... au fost pentru tine.

De ce doare atât de mult dacă te ating?

Viitorul nu a fost niciodată promis...

De ce ar fi acum?

E un fel de dorinţă efemeră.

Iartă-mă...lasă-mă să dorm lângă numele tău puţin.

O să-mi arăţi un zâmbet?

Las in urma mea acest "Adio" si ma duc mai departe.

Intr-o zi o sa ne schimbam in doi oameni diferiti, care or sa treaca unul pe langa altul ca anotimpurile.

Aici e un iad pe pamant. 

Atat de simplu.

O minte tanara care e insetata de sange ..

Chiar si frica lipita de mana ta, pe care am atins-o o sa dispara mai devreme sau mai tarziu.

Suporta viitorul care nu o sa fie salvat si slabiciunea ta care te ocoleste.

Renunta la sinele in depresie pe care nu-l mai vezi si singuratatea prin care voiai sa trec.

Sa ne fie dor unuia de altul in zilele de stres care, brusc, au umplut totul... In fata ochilor si a melancoliei mele.

Tine aceasta ura in fata cuvintelor care sunt spuse din dragoste.

Moartea a devenit o rugaciune...

Ce fel de "zi de maine" o sa ceri de la mine ?

Sa nu plangi pentru vremurile la care nu poti sa te intorci.

Cand nu o sa mai exist, nu o sa ii pese nimanui.

Florile care si-au uitat culorile au murit de mult.

Nu e ca si cum as fi vrut ceva.Eu nu am vrut nimic de fapt, ca sa uit, pentru ca am cunoscut dezamagirea.

Pariez totul meu pe un glont.

E o eroare umana...

Ma mint ca este una.

Capitolul 3

    Nicio lacrima










Am un personaj care pare sa se contrazica singur , stiu , dar asa suntem cu totii în anumite momente , nu zic mereu . Cu totii avem momentele noastre în care ne contrazicem singuri , fie ca recunoastem sau nu .
-O sa înnebunesc ! Poate ca am înnebunit deja , astazi , acum . Oare exista Dumnezeu ? Dumnezeu exista , sau poate nu exista. Dar eu exist !
Statea si se contrazicea singura , în timp ce fuma un Pall Mall , pe la filtru rupt si îi cadeau lacrimi pe chip. Brusc , usa de la intrare se deschide si intra cea mai buna prietena a ei , cea cu care împartea ,înca, un apartament cu doua camere. Mereu a avut încredere în ea , i-a zis tot , nu a ascuns nimic , mai ales când discutau . Prietena ei este mai matura si mai inteligenta decât ar parea prima data.
-Te va distruge viata orasului mort , pustiu de suflete . Vei uita de cartile frumoase pe care înca le mai citesti... O sa lacrimezi , sau vei plânge , o toamna întreaga. Toamna cheama atât de  multe amintiri , mai multe decât ai putea tu sa-ti dai seama.... aude timid de la o voce calma si ironica în acelasi timp.
-Viata orasului  m-a distrus deja.
Se ridica si se duce in bucatarie  , împreuna cu prietena ei (sa-i zicem M deocamdata , numele i-l spun mai târziu ) . Stateau amândoua la masa extrem de mica si se uitau pierdute pe geam.
- Din fata geamului iubesti mereu ploaia , soarele , zapada , vântul...
Discutii lungi , terminate  cu lacrimi sau râsete , sau întrebari adresate catre necunoscut , întrebari care aveau ca raspun decât alte întrebari . Destainuiri  tinute deocamdata pentru sine. Amândoua erau confuze , poate una mai mult decât cealalta , dar amândoua duceau o lupta cu sine.
-Daca te complici prea mult pierzi timpul degeaba . Nu mai vreau sa stau . Vreau sa plec în lume . Vreau sa fiu la fel de nebuna ca Dante  sau Minos ! Instinctele mele mereu m-au dezamagit. Stiu sa pierd timpul ? Stii sa pierzi timpul ?  Daca apuc ziua de mâine , deja intru în viitor.
M. se uita la ea cu privirea pierduta. Aveam momentele ei în care zicea cuvinte profunde , iar atunci când zicea asa ceva , te punea pe gânduri. Mereu a reusit sa puna lumea pe gânduri , mult mai usor ca restul . Nu are nevoie de teorii complicate , doar de chestii logice  , sau care sa i se para ei logice  . Întotdeauna avea momente ca astea , exact când nu se mai astepta nimeni  si tocmai din motivul asta se considera o pierzatoare.
-Prima regula : nicio lacrima nu va mai curge !
- Ar fi ceva daca de regula asta te-ai si tine , sincer...
-Stiu....data trecuta am încalcat-o fara retineri.
-Da , dar nu ai regretat absolut deloc.
-Si nici acum nu o fac ... M-am îndragostit de el , dar nu regret absolut deloc nimic . Acum îl am , si nu am sa-i dau drumul nici daca ma implora în genunchi. Au trecut doi ani si n-a murit niciunul dintre noi , dar parca am murit multi.
Amintiri are multe , poate prea multe . Le considera  ca fiind  o dovada a timpului pierdut  si nimic mai mult . Nu putea sa-i lipseasca nici macar un detaliu amarât  din toate amintirile. "De ce sa pastrez amintirile ? " se întreba uneori. Fiecare noapte  sura de noiembrie o facea  sa-si aduca aminte  de lucruri pe care a tot încercat sa le uite. Ani la rând s-a chinuit sa uite de amintiri si sentimente , ani la rând a încercat ba sa se schimbe , ba sa se cunoasca , ba sa nu se mai urasca atât de mult , sau sa se accepte pur si simplu. Multe luni a stat în casa pentru ca nu a vrut sa mai întâlneasca pe nimeni , nu lasa pe nimeni sa-i vada ochii. Muncea în camera , terifiata de ceea ce lumea crede despre ea  si de ce i se tot cere de la cei din jurul ei .  A decoperit atunci ca întunericul te ajuta sa întlegi lucruri pe care , în mod normal , nu le-ai întelege nici într-o mie de ani.
Trupul ei era purtat peste tot de greutatea altora , a caror greutate  nici nu stia ca a luat-o cu ea. Suflet întesat cu mii , sau chiar milioane de alte suflete. Deja nu mai stia care suflet e al ei .  Sufletul ei adevarat s-a  înstrainat singur de ea.
În anumite momente ar da orice pentru o arma cu doar un glont în încarcator . Un glont. Stie unde ar da si nu ar avea nimic 
împotriva cu lucrul asta. Absolut nimic. Ar da un glont în inima si atât. Poate ca nu asa se rezolva o problema- de fapt , cu siguranta nu asa se rezolva ceva, orice - , dar asa ar rezolva ea orice . A mai avut o încercare si nu a reusit sa faca nimic  , si asta doar pentru ca nu a avut niciun glont la îndemâna. 
Îsi ia , cu multa gratie , un Pall Mall mentolat din pachet si-l aprinde  la aragaz. Bricheta nu o mai gasea . Se aseaza  jos , între canapea li fotoliu si fumeaza. Îsi aduce aminte de perioada în care statea exact la fel acasa, când parintii ei se certau , când nu plecase înca de acasa. Multi au admirat-o  ca a avut curajul sa faca lucrul asta , sa plece de acasa cum a împlinit 18 ani . dar nimeni nu a întelesc cât de greu i-o fost .
"Adio mama , adio tata ! E ultima data când ma mai vedeti si ultima data când va mai zic asa ceva. Nu o sa ma mai vedeti niciodata . " Astea au fost ultimele ei cuvinte , înainte de a pleca de acasa . Nu a cautat-o  nimeni , dar si daca o cautau nu o interesa. A lasat anii agitati  de adolescenta în urma. Adolescenta marcata de miopie si dependente idioate , lovita cu nebunie sau neputinta , terminata în plâns chinuit în mijlocul noptii , pe care nu l-a auzit sau banuit nimeni . Si-a facut atât de multe promisiuni , dar nu a respectat decât o mica parte din ele . A promis multe , si-a pus sau a pus extrem de multe reguli , doar ca sa le încalce .
- Nicio lacrima nu va mai curge.... La dracu ! Pe cine dracu mint ? 

Libertate fără nume . Şase gloanţe.

Minciuni mici care au reuşit să îngroape totul în pământ , mult prea adânc ca să mai ajungi undeva dacă o să cauţi.

O să las acest "Adio" aici şi o să plec.

Doare...

Într-o zi o să fim doi oameni care o să treacă unul pe lângă altul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Într-un vis adânc , nimic nu se termină niciodată.

Nu o sa poti iubi umbra unor zile care au trecut catre un viitor care nu a inceput inca.
Tu,care esti langa mine,te spargi din interiorul meu.
Caram niste legaturi care nu pot sa dispara.
Vreau sa te iubesc din goliciunea mea interioara.
Nu mai sunt obisnuita cu albastrul cerului,dar poate ca daca i-as descoperi adevarata culoare as fi salvata.
Visul unor culori calde...
Cuvinte care au uitat sa fie rostite s-au pierdut de mult.
Unde scri despre mine?
Realitatea care zboara in pupilele alea este doar o protectie a omului.
Poate pentru ca emotiile mele sunt paralizate.
Durerea care nu are corp acopera o zona prea mare....iar eu am creat un cantec care sa imi vindece ochii inchisi.
Unul poate sa cada in depresie uitandu-se la frumusetea putrezirii cu ambii ochi, in timp ce unul poate sa rada gandindu-se ca e doar singuratate.
Ingroapa-mi numele.
Sunt prea atenta cand ascult niste sunete pe care nu le prea pot explica.
Pot sa innebunesc definitiv??
Am inghitit toate cuvintele taboo care mi-au trecut prin minte.
Cand lacrimile o sa fie uscate, o sa fiu omorata de liniste.
Cuvintele scrise nu spun decat atat : "Ingroapa-ma!"
Pana sa termin de mers prin umbre o sa imi pierd mintile..
Acolo sunt eu, cea care te-a iubit.
Acolo sunt eu, cea care s-a uitat la tine.
Acolo sunt eu, cea care te-a vrut.
Aici sunt eu, cea care o sa te piarda.
Acolo esti tu, cel care mi-ai iubit.
Acolo esti tu, cel care s-a uitat la mine.
Acolo esti tu, cel care m-a distrus.
Acolo esti tu, cel care m-a dus departe.
Acolo esti tu, cel care m-a omorat.

Imun

 

Spune-mi ca e doar un cosmar...

Un fel de lucru care nu o sa se mai repete..

Noapte inecata in durere...

Vreau sa zambesc macar pentru ultima data.

O intelegere a lucrurilor e imposibila,pentru ca nu sti ce sa intelegi.

E ca atunci cand incerci sa explici un paradox,sau un adevar.

Vreau sa vad tot din tine, doar asa o sa te iubesc.

Doar asa o sa fie mai profund decat doua cuvinte.

Raspunsul se ineaca intr-un zambet.

Nu o sa iubesti acea umbra a fiecarei zile, atunci cand o sa dispara.

Cat mi-as dori sa fim amandoi plangand la acest "Adio"!!

Nu lasa mai mult decat ai lasat deja , pentru ce o sa ramana nespus e cel mai de pret cadou pe care il las in urma mea.

Atunci era in regula daca te chinuiai...

 Sa intelegi tot e imposibil.

Cineva tot ar trebui sa raspunda intrebarilor puse in miez de noapte