Oamenii sunt încă frumoşi

 

Vreau să te înnebunesc.

Încă mai cred că suntem frumoşi.

Cine o să vrea să mă scoată proastă, nu fac parte din fabrică.

Doar pentru asta trăiesc, asta e tot ce am, dorinţa de a te înnebuni.

Ne naşte altfel, nu ştiu dacă îţi mai aduci aminte, dar nu mai şti cine erai înainte, nu?

Oamenii încă mai caută linişte.

Unii caută haos, alţii ordine.

Eu vă dau toată nebunia de care aveţi nevoie.

M-am întors în trecut ca să îţi las o scrisoare.

Am ajuns în astral şi înţeleg lucrurile total diferit.

Extaz şi agonie, dar încerc să îţi explic că ai nevoie de ajutor de când eşti mic, că viaţa nu e aşa cum crezi, vreau să mă asculţi. Lasă anturajul, dar nu fi solo, mă refer la prietenii ăia care sunt îngerii tăi.

Nebunia din poezii şi muzica o să te ghideze când te pierzi.

Investeşte în artă, că de acolo o să culegi flori pentru o întreagă lume.

Ai oraşe făcute din scrum şi nimic mai mult, oraşe în care vrei să te pierzi, oraşe care îţi ştiu şi cele mai dureroase poveşti, oraşe pe care le vei lua cu tine oriunde vei ajunge, orice ai face.

Te duc 50 de metrii sub apă, până pe Lună şi înapoi, facem orice doar ca să nu piară inimile.

Ţine minte: oamenii care acum sunt reci ca gheaţa au fost o dată la fel de buni ca îngerii, dar nu mai au de ce să o facă, pentru că oamenii întotdeauna profită de ei. De-asta s-au golit de sentimente. De aia au ajuns aşa cum sunt acum.

O să vină un moment în care o să întâlneşti o persoană pe care o să vrei să o faci să zâmbească pentru tot restul vieţii.

Timpul a trecut. Totul s-a schimbat.

Educaţia şi-a pus pata.

Poate îmbătrânim frumos ca un anticariat.

Am plecat în alte lumi, dar le transmit părinţilor meu să nu înceteze să fie doi învigători, le mulţumesc că m-au părăsit de multe ori, nu o să pot să vă mulţumesc niciodată pentru dragostea necondiţionată.

Vremea a luat cu ea tot.

Lumea asta e marea mea şi o iubesc, sunt fascinată de ea, orientată cultural pe astre.

Sunete psihedelice, culori mixate cu ce am eu în cap.

Frumuseti ascunse făcute prăpăd.

Pădurea e nebună şi ea ţi-e stăpână.

Viaţă de artist, cu călătorii fără bani.

O generaţie pleacă, dar alta se întoarce.

Am fost făcută din energie.

Dragii mei părinţi, aţi fost şi sunteţi viaţa mea.

Poate fără nebunie nu pot să scriu, nu pot să fiu.

Fără ajutor nu o să poţi să faci nimic până la capăt.

Parcă prevăd, atunci când mă uit la ai mei şi la ale mele.
Dacă e noapte, şi tu tot nu dormi, ori eşti singur, ori eşti îndrăgostit.  Şi nu ştiu care din variante e mai rea.

Nu vreau statui, am semănat pietre. Nu are rost să ne opunem, oricum ne descompunem.

Vom trăi până când maci şi păpădii, până când visele devin realitate.

Mă bucur când am vise în doi.

Împarte o cafea care se soarbe singură şi o cameră de luat vederi care e oarbă.

N-am hărţi dar am găsit hrană pentru suflet. M-am pitit şi nu mă verde nimeni.

Când se scurge ziua în noapte şi noaptea în stele sunt o egoistă care calcă pe nori.

Eu salvez noapte atunci când o înec în cafea şi sunete.