Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

miercuri, 17 iulie 2013

Cu o dovada, in numele celor vi

Taie-mi dorintele si arunca-le in mare.
Oricum "totul-ul" meu s-a sfarsit.

Nu am nevoie de prea multe.
Am nevoie de cineva care sa imi puna flori la usa, sa ma astepte cu o cafea dimineata, notari dragute lasate la intamplare, inghetata la 3 dimineata, cand imi dau seama cat de singura sunt, si ca nimanui nu-i pasa de mine, am nevoie de sinceritate in fiecare zi, si un sarut sau un zambet la fiecare ora. Am nevoie ca cineva sa imi aduca aminte ca toti anii de durere or sa aiba un sens mai tarziu, si ca oamenii care au jurat ca nu or sa plece niciodata, sunt primii care or sa o faca.
Poate chiar merit o asa persoana.

Cu totii vrem sa ajungem la fericire si perfectiune, dar daca ele nu exista, si sunt doar niste absoluturi creeate tocmai pentru a ne impinge spre mai mult, mai bine?
"Depaseste-ti toate pacate si atunci o sa ajungi mai aproape de tu cel real."
Mi-ar placea sa pot trai o viata care sa merite sa fie scrisa, o viata in care cineva sa vina la mine si sa imi spuna "Uite, datorita tie nu am renuntat la visul meu" , o viata in care sa fac lucruri frumoase, chiar daca nimanui nu-i pasa de ele.
Poate ca finalul o sa vina mult, mult mai devreme, si nimeni nu o sa realizeze asta.
Intentiile mele sunt clare.
La fel de clare ca sensul vietii pe care il inteleg in momentele in care sangele nu se mai opreste din curs.
O floare goala, un efort in van.
E prea mult intuneric in iadul din inima mea, iar eu nu pot sa ma mai intorc, si toti par sa fi uitat deja.
Poate ca da, sinuciderea chiar e o dovada a vietii.
Sau poate e considerata pacat pentru ca e singurul lucru din viata pe care il poti controla, si il bati pe Dumnezeu la propriul sau joc.
Ceea ce a fost pierdut nu se va mai intoarce niciodata.
Nu mai caut un sens al vietii, mai profund, si poate mai aproape de adevar.
Cred ca daca am putea sa ne raspundem la intrebarile care ne macina de ani intregi, viata deja ar deveni plictisitoare, si poate chiar un vis efemer pe care am crede ca l-am avut candva, si nu ne mai putem trezi din el.
Sau poate ca e mai bine ca marile mistere ale vietii sa ramana nedeslusite.
Dorinte goale care tipa sunetul ploii !
Zei in plina bucurie care se amuza pe seama oamenilor, orbiti de puterea luminii !
Ce sunt acelea "zile bune"?
Macar mai exista?

Azi e doar o alta zi, o alta zi perfecta pentru a muri.

Dependenta.




Daca as putea sa devin, macar pentru putin timp, tu, as face interiorul mintii tale sa fie confuz.
Si poate ca as distruge unele lucruri de acolo.
Daca tu suferi din cauza gandurilor tale, si daca eu as putea sa fac asta de neinteles, daca as putea sa pun totul in cuvinte...
As ramane cu speranta ca poate nu ai face nimic, nu ai renunta.
Daca crezi ca nu poti sa crezi in tine, poti sa  mori.
Ador momentele de genul asta.
Le-as face in fiecare zi.
Uras ce vad cand ajung aici.
Cumva, chiar urasc.
Drumul pe care mi l-am am facut singura, si drumul pe care am mers pana acuma.
Ador momentele de genul asta.
Urasc momentele de genul asta.
Sunt fericita cand ma gandesc ce o sa vina.
Sunt trista cand ma gandesc ce o sa vina.
Momente ca astea sunt dureroase, dar imi plac.
Prezentul continua, si poate deja pot vorbi de o zi de ieri.
Daca ma impiedic de pietre si cad, o sa ajung sa urasc si sa distrug totul.
O idee ca asta e dureroasa, dar o iubesc.
Urasc totul.
Asadar, iubesc totul.
Sunt vie.
Ma bucur ca sunt vie.
Azi,
Ieri,
Maine..

Daca as distruge totul, si as fi singura ramasa pe lume, mi-ar fi frica.
Nici macar nu vreau sa ma gandesc la asta.
Dar imi plac ideile astea..
Asadar, le urasc.

sâmbătă, 13 iulie 2013

Am vrut

Voiam să mă faci să mă simt frumoasă în noaptea aia. Atât. Dar nu am primit ce voiam. Poate că asta m-a deranjat cel mai tare, nu neapărat că nu mai mă băgai în seamă. Voiam să mă iubeşti aşa cum ai făcut-o până acum... Poate că acum mă chinui să-mi ţin capul sus, când mintea mea e plecată. Sau poate că doar mă ţin de promisiunea pe care am făcu-o acum prea mult timp unei persoane mult prea dragi : că o să las viaţa să aleagă, sau să mă aleagă, să mă trăiască aşa cum a făcut-o şi până acum, că nu o să mai cred în oameni.. "Cine te-a rănit, de nu mai crezi în oameni?"    Nu mai am timp să mai aştept să se schimbe ceva, poate că nu mai am timp să trăiesc, să o fac aşa cum voiam eu.     Aş da orice să fiu cu tine acum, să nu-mi mai beau cafeaua singură, să-mi ceri o ţigară, să îmi asculţi muzica, chiar dacă nu-ţi place, să fi tu, pur, gol de orice fel de secrete, gol de minciuni, gol de sentimente de repulsie, gol, pur, inocent, așa cum erai când am venit la tine, chiar daca nu ştiam cine eşti, chiae dacă nu ştiu nici acum, 3 ani şi ceva, de ce am venit la tine...  Cred că ceva din mine o să te iubească mereu, ceva o să îţi ducă sorul mereu...

marți, 9 iulie 2013



Se coloreaza, si devine o silueta a viselor si iubirii.
Eu adun goliciune.
Pielea ta, atat de alba, si transparenta, pentru care dedic cuvintele astea in spirtitul luminii.
Din partea unui vis, catre un vis, pe un drum de sticla.
Din visul asta, care s-a trezit in lumea asta, in care si amintirile mor.
Am tinut momentul asta, cand era sa zboare.
Eu cant melodii de minciuni.
Exprimat cat de real s-a putut, cat un pictor realist.
" Am vrut doar sa stai cu mine."
Si s-a schimbat in zambet.
Acele dorinte imprastiate nu sunt nimic altceva decat o reflectare a slabiciunii.
Eu stau si ma intreb... "Oare ce mai cant acum, cand nu mai am nici macar dreptul sa mai visez la ceva?"
E intuneric, un intuneric cumplit, la ora mortii.
"Haide, demonule, vino si prinde-ma! Nu ma auzi acum cand aplaud?"
E bine de stiut ce e dragostea, sa mergi alaturi de cineva, piele langa piele, ca aproape nu vezi ce e in jur.
Totul e atat de egoist, pana in maduva, si un moment de fericire devine la fel de scurt ca viata unei flori.
Doar, uita-te in continuare in ochii mei, si continua sa ma dezamagesti.... pentru ca tu nu esti decat....
Nu conteaza.
Poate ca eu inca mai caut pe cineva ai carui demoni sa se joace cu demonii mei, si sa se inteleaga.
Sau poate ca noi toti suntem doar niste suflete pierdute, care spera la o zi de maine...
Mereu o sa fie un motiv pentru care ai intalnit anumite persoane.
Poate ca te-au schimbat.
In bine, sau in rau.
Sau poate ca ei au avut nevoie sa le schimbi tu viata.
Eu beau ca sa imi amintesc.
Fumez ca sa pot uita.
Doar cei care incearca sa reziste tentatiei stiu cat de periculoasa poate sa fie.