Zambet melancolic aruncat in gunoiul altora

Vă pun în faţă cu mândrie această reuşită numită singurătate .

Am căutat , sincer , acel ceva mereu.
E în regulă să te târăşti ca să îţi împlineşti visele , atâta timp cât mergi tot înainte fără să te uiţi la trecut.

Nu sunt eu in măsură să spun cuvinte măreţe , dar iată că o fac.

Puteţi să comentaţi , sau nu , oricum , tot spun ce vreau să zic.

Am crezut mereu că e ok să nu am încredere decât ăn mine însumi , dar acum mi-am dat seama cât de mult am greşit când am dat cei mai minunaţi oameni pe care i-am întâlnit , la o parte de lângă mine.

Îmi ţin cu mândrie , în vederea tuturor oamenilord , rănile care au de la 10 ani vechime , până la cele care mai mult de 2 luni nu au , şi singurătatea mea.

Astea au fost aripile mele , cele ale libertăţii prost judecate.

Am fugit de idealurile mele , mai ales cele la care puteam să ajung.

Am o familie care are grijă de mine , deşi nu ar trebui să fiu aici , şi am prieteni minunaţi -în viaţă , sau morţi .

Mi-am  pierdut timpul scufundându-mă în fiecare zi.

Sincer , a fost greu.

Chiar nu mi-am dorit să fiu eu .

Niciodată . 

Nici acum nu vreau.

Mi-a fost mereu frică de trădarea altora , motiv pentru care am şi avut parte de ea.

Mai mult decât era necesar.

Nu am uitat cine sunt , dar încerc de mult prea mult timp să mă schimb.

M-am minţit.

Am avut momentele mele în care am uitat cine sunt de fapt.

Uneori trebuie să arăţi putere si curaj , pentru că şi să te bazezi pe alţii e important.

Răneşti.

Eşti rănit şi ai momentele tale în care vrei să plângi , aşa că uită-te la cer şi urlă-ţi durerea.