"Nu, nu eşti ca mine. Nu ai cum. Asta e imposibil, şi de multe ori am ajuns la concluzia că e mai bine aşa. Nu eşti nebun ca mine, nu ai dat u milion pe o şampanie de căcat, nu eşti rănit ca mine, nu te rupi în bucăţi ca să îi faci pe alţii fericiţi. Poţi să aştepţi, dar piesele nu or să se potrivească niciodată."
"Iar ai băut?"
"E nişte vină în geaca mea şi vocile nu mă lasă. Mâinile mele sunt reci, dar am inima mai caldă decât ai putea să-ţi imaginezi. Am înghiţit foc şi sunt un uragan."
"Eu cred că eşti doar beată..."
"Sunt mai rea decât demonii mei, atunci când vreau, sau când trebuie. Pot să mă omor, şi pot să te fac să-ţi fie şi frică şi dor de mine. O să mă tem la fiecare sunt şi am să întorc toate oglinzile. Dacă vrei să dai zidurile astea jos, dă-ţi seama că asta e treaba altcuiva. E treaba unui om pe care nu o să poţi să-l înlocuieşti niciodată. Poate nu ar trebui să fiu aşa rea.... Oamenii fac mişto de tine, indiferent unde eşti?"
"Nu, nu cred."
"Uite încă un motiv pentru care te invidiez."
În sticle mici de lichior se alfă toate speranţele mele, şi visele transformate în imperii. Supravieţuirea ochilor din oraşe, în care nu mă simt ca şi cum aş fi marginalizată, pentru simplul fapt că uneori, nu pot să fiu om, nu pot să mă aflu printre oameni. Unii spun că arăţi ca tatăl tău, dar tu nu poţi să-ţi iubeşti copilul. Ştim bine cine suntem, dar nu vrem să acceptăm. Nu cred, tu ai plecat în bucăţi, fiind prea greu să respiri, şi eu căzusem în genunchi. Pentru că în momentele în care te supra-apreciez, ştiu că mă înşel, de cele mai multe ori. Pentru că lumea nu e în ochii tăi, şi nici universul meu. Universul meu a plecat, acum ceva timp, şi eu l-am lăsat.
"Nu te mai holba la marginea lumii..."
"Sunt vederea blur-ată a întregii omeniri! "
"Iar ai băut?"
"E nişte vină în geaca mea şi vocile nu mă lasă. Mâinile mele sunt reci, dar am inima mai caldă decât ai putea să-ţi imaginezi. Am înghiţit foc şi sunt un uragan."
"Eu cred că eşti doar beată..."
"Sunt mai rea decât demonii mei, atunci când vreau, sau când trebuie. Pot să mă omor, şi pot să te fac să-ţi fie şi frică şi dor de mine. O să mă tem la fiecare sunt şi am să întorc toate oglinzile. Dacă vrei să dai zidurile astea jos, dă-ţi seama că asta e treaba altcuiva. E treaba unui om pe care nu o să poţi să-l înlocuieşti niciodată. Poate nu ar trebui să fiu aşa rea.... Oamenii fac mişto de tine, indiferent unde eşti?"
"Nu, nu cred."
"Uite încă un motiv pentru care te invidiez."
În sticle mici de lichior se alfă toate speranţele mele, şi visele transformate în imperii. Supravieţuirea ochilor din oraşe, în care nu mă simt ca şi cum aş fi marginalizată, pentru simplul fapt că uneori, nu pot să fiu om, nu pot să mă aflu printre oameni. Unii spun că arăţi ca tatăl tău, dar tu nu poţi să-ţi iubeşti copilul. Ştim bine cine suntem, dar nu vrem să acceptăm. Nu cred, tu ai plecat în bucăţi, fiind prea greu să respiri, şi eu căzusem în genunchi. Pentru că în momentele în care te supra-apreciez, ştiu că mă înşel, de cele mai multe ori. Pentru că lumea nu e în ochii tăi, şi nici universul meu. Universul meu a plecat, acum ceva timp, şi eu l-am lăsat.
"Nu te mai holba la marginea lumii..."
"Sunt vederea blur-ată a întregii omeniri! "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu