Si cred ca stiu tot ce e bine ce e rau, ca pot sa ma uit in urma si sa nu urasc tot ce vad acolo.

Si nu mai am incredere in oameni, nu-i mai ascult cand mi-e greu, si nu imi pasa cat am sa ma chinui ca sa pot sa ma ridic, sau macar sa incerc sa fac asta.

Pentru ca toti monstrii sunt oameni cu fete prietenoase.

Stiu ce vreau, si nu vreau sa mai stau, nici nu cred ca as mai putea sa stau...

Si-mi place sa vad lucrurile altfel, sa sper ca am sa ma schimb, si sa te fac sa plangi.

Si-mi place sa vad durerea in oameni, mai ales pentru ca stiu ca pot incerca, sau chiar reusi, sa o fac sa treaca.

Nu mai vreau sa stau, desi as mai sta un minut. Imi place sa zambesc cand apune si cand rasare soarele, cu gandul ca am reusit sa mai trec de o alta zi.

Si mi-ar placea ca intr-o buna zi, sa nu mai fiu. Dar nu in sensul de moarte.

In sensul in care sa nu mai simt, sa nu mai iubesc, sa nu mai am sentimente, sa nu mai mint, sa nu mai zambesc. Sa-mi gasesc orizontul si sa il distrug, iar mai apoi sa il refac bucata cu bucata. Sa nu mai cunosc. Sa ma iubesc, sa ma urasc, si apoi sa ma uit undeva in lume, sa uit unde m-am lasat, si sa ma iau de la capat. Sa ma refac. Sa ma fac la loc. Dar altfel. Si sa nu raman asa.

Nu cred ca as putea sa fac pe altcineva sa simte ceva ce stiu doar eu.

Vreau sa ma izolez de lume.

Sa nu fac nimic altceva decat sa stau si sa ma gandesc la unele lucruri, sa ma schimb, sa imi schimb anumite viziuni asupra lumii, si sa nu mai cred sau simt unele lucuri, sa le transform in minciuni. Sa imi fac loc in mintea ta. Sa pasesc inspre usa si sa ma cunosc in urma mea.

Sa ma las in urma, ca mai apoi, dupa ce ma duc pe drumul pe care trebuie, sa ma intorc, si sa imi dau seama cate lucruri s-au schimbat.

Dar sunt constienta ca nu stiu ce vreau.

"Hai, ia-ma la tine acasa, si nu ma mai lasa sa plec." 

Mai tin minte si acum ca nu te-ai suparat cand am ras de prietenii tai....