.

EU sunt Alfa, si Omega.

Inceputul, si sfarsitul.

Drumul pe care am mers nu mai exista.

Promisiuni din praf.

Haide, zambeste...

Nu mai plange.....

O sa am grija de tine de aici in colo.

Ranile tale cred ca ma dor mai tare pe mine.

Nu stiu de ce.

Realitatea e cruda, nu-i asa?

Culorile s-au topit de mult..

Taie-mi dorintele si arunca-le in mare.

Eu am nevoie de rani ca sa pot trai.

Da, unii oameni sunt nascuti ca sa ii raneasca pe ceilalti.

Dar sunt si mai nemiloasa cu mine.

De ce moartea ne viziteaza?

Dragul meu, asculta ce-ti soptesc cu atentie: visele mele neimplinite.

Inca sper ca ziua de maine sa fie frumoasa.

Poate ca cea mai buna dovada ca inca suntem oameni este sensul pe  care putem sa-l dam actiunilor noastre.

Uneori, lumina soarelui e atat de puternica, incat doare.

Da, sunt o antiteza totala, si o stiu prea bine.

Sper ca zilele ce vin sa fie mai bune, dar totusi, vreau sa mor.

Imi acopar ranile, dar totusi vreau ca ceilalti sa stie ca mi-e frica.

Toata viata mea mi-am spus sa nu-mi fie frica.

Si abea acum realizez cat de stupid e.

Ca si cum mi-as spune "Nu clipi" sau "nu respira", "NU fi om"...

Ar trebui sa imi spun "Sa-ti fie frica, dar incearca oricum.Traieste oricum."

Poti sa iti dai seama din ranile de pe mainile mele, din buzele mele crapate, ochii mei cu machiajul stricat, ca nu sunt cea mai grijulie fata.

Si poti sa iti mai dai seama din ochii mei inrositi, vanataile de pe picioare, din parul meu incurcat, ca nu sunt bine.Chiar deloc.

Singuratatea e o boala care poate sa duca la moarte.

La fel de usor, ar putea sa fie acelasi lucru.

Sunt atatia oameni pe planeta,  si eu am pretentia ca eu sa contez...

Uneori imi aduc aminte ce voiam de cand eram mica : sa fac arta, sa scriu, sa citesc multe carti, sa pot gasi pe cineva care sa ma-mi sarute chipul.

Nu...

Chiar nu pot sa zic ca mi-e frica sa mor.