Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

vineri, 8 februarie 2013




Schim impresii cu norii, in timp ce imi tin respiratia, pentru ca tot ce vad e doar o crusta intarita.
Acolo e fundul abisului? 
Umbra asta ma arde, dar vreau sa uit.
Aruncat-i pasiunile intr-un cuib de furnici.
Haide, tot ce trebuie sa faci e sa te nasti din nou.
Lasa ziua de maine sa doarma si pacea o sa vina las tine. 
Elibereaza-te si du-te cu dorintele si sentimentele tale la fel de ascutite ca lamele.
Chiar si sangele care curge serpuit e dovada ca esti vie.
Dar invita si tristetea plina de lacrimi si fara de indulgenta.
Durerea de la semn si singura personalitate...
Asa cum ochii aia care au devenit verzi sunt decorati de lacrimi, eu nu ii mai vreau. Ipocrizia vine si ia totul cu ea.
Scena rosie de noaptea trecuta, pe care ai dedicat tot ce a urmat unui "actor priceput"...
Acolo e adevarul, acolo te-ai uitat, acolo ai fost mereu.
Un colt mic din inima mea spune ca inca mai vrea sa traiasca, dar eu nu stiu pe cine ar trebui sa iert. 
O sa ii las sa imi auda vocea rece, si jur ca o sa traiesc cu munca mea si ca o sa tip cu corpul asta de carne care separa Raiul de Iad.
Imi scriu pacatele in piele care o sa fie dovada existentei mele, in momentul in care o sa ma duc cu vantul.
"Ai inceput cu luna luminoasa care destul de tarziu ca sa mai fi plictisita"
Nu pot sa fiu nicio bestie, dar pot sa innebunesc destul de rau de la intuneric.
N-o sa te las sa dormi la varsta la care vrei atentie, pentru ca in noaptea asta o s-o iau razna pentru tine.
Toti vor sa ajunga la fericire, sa isi intinda mainile si sa o atinga, dar nu fac decat sa ajunga monstri si sa sa retraga departe de lumina.
Sfarsitul s-a nascut deja. 
Nimeni nu vrea sa vorbeasca despre adevarul care raneste urechea, sau mintitle surprinse.
Pacatele, golul si antiteza devin un pamant plin de lamentatii.
Ingroapa-mi oasele in teze scufundate in alte teorii legate de sinucidere si depresie.
nu pot sa inteleg valoarea lucrurilor, dar ma minunez la toate nimicurile. Nu pot sa inteleg cele 13 stele, dar vad cum atarna capetele de ele.
Sa te vad asa e mult prea trist.
Lasa-ma sa-ti vorbesc despre moarte.
Nu pot sa fiu nici macar demonica...
E un pacat ca traiesc...

Trimiteți un comentariu