E doar o alta zi, in care tu stai, te uiti, dar ai ochii goi.

La fel ca prima oara cand mi-ai patruns in inima.

Mi-ai lasat ceva ce nu am mai avut niciodata in viata mea.

Poate ca din cauza asta plang, poate pentru ca nu am mai trait sentimentul asta.

Cand ma uit in ochii tai, ei imi spun ca nimeni nu te ajuta.

"Stiu ca nu astepti ajutor din partea nimanui, dar sper sa te ajut sa zambesti. Asa ca nu spune ca nu e nimeni langa tine, te rog. O sa fiu eu, nu-ti fie teama. O sa te fac sa zambesti, nu vreau sa te vad plangand. Ia-ma in brate si nu te mai gandi ca esti singura."

Am incercat sa te uit, dar nu pot. Da, poate chiar m-am indragostit.

"Poti sa ai incredere in mine, promit sa te iubesc."

Imi lipsesti.

Si niciodata nu m-am mai simtit asa.

"Eu nu o sa plec, dar nici nu te las sa pleci. Sunt aici pentru tine, atata timp cat tu vrei sa fi cu mine."

Poate ca sti ca eu m-am suparat cand am vazut ca nu mai esti cum erai inainte, dar tot m-ai facut sa uit de mine.

Sunt un dezastru si sti ca nu ma pot abtine.

Intalnirea a inceput cu "Noapte buna!" si s-a terminat cu "Buna dimineata!"

Nu mai esti aici.

Trebuia sa plec de mult, mai ales pentru ca simteam ca traiam un vis.

Dar uita-te la mine, m-am indragostit fara sa vreau!

E ridicol.

Nu pot sa ma opresc, si nici sa uit.

Tu nu esti aici.

Ai plecat.

Intuneric.

Gol.

Ma intreb daca o sa te mai vad diseara.

Nu conteaza ce ar trebui sa fac, gandurile mele sunt in alta parte.

Mi-am pierdut mintile, mi le-am pierdut in tine, in visul meu.

Zambetul tau sincer ma ingrijoreaza uneori.

Dar, cand esti cu mine, iubesc zambetul ala mai mult ca orice.

Mereu faceai asa.

Daca o sa te vad maine, de data asta nu te mai las sa pleci, chiar daca e in vis si atat.
Spune-mi ca suntem ok, si ca sunt diferita de tine.

Cand o sa vina primavara, o sa imi aduc aminte de tine.

Tu, cel care ma iubeai, si eu cea care mereu iti duce dorul.

Omor timpul putin mai repede.

Nu pot sa iti spun ce nu stiu, dar fi al meu.

"O sa trebuiasca sa astepti."

Spune-mi ca o sa fi aici cand plec, pentru ca vin acasa, adica acolo unde e inima mea.

Fara titlu.

Ei nu pot ajunge nicaieri.

Nici macar nu aud sunetul ploii care iti cade pe piele.

Merg cu spatele unul catre altul...Oare unde se duc?

Nu vreau sa plec de langa tine, dar cuvintele tale mi-au taiat inima.

Nu vezi?

Tot nu vreau sa plec, dar undele astea se duc ca pasii tai, unul cate unul.

Transforma-ma intr-o amintire, si du-te la mare.

Chiar iti doresc fericire din toata inima, pentru ca stiu ca in spatele lacrimilor tale se afla fericirea.

Dar in spatele lacrimilor nu esti tu.

Primavara, vara, toamna, iarna...

Poate ca e prea tarziu, dar vreau sa te tin de mana. 

O data cu anotimpurile o sa ne intalnim in cele din urma, si o sa ne luam adio unul de la atul.

Dar aceste anotimpuri imi asigura o intalnire cu tine.

Vantul asta parca ar aduce vara o data cu el.

Dar cu sunetul asta impachetat, idealurile mele se amesteca.

Viitorul se duce, iar eu am terminat.

Si toate pentru ca vreau sa te am pentru mai mult timp.

Dar lacrimile astea fragile care se vad dupa un zambet fals, nu le mai pot ascunde.

Cand visul asta rosiatic o sa se termine, o sa ma trezesc eu cea reala?

Am luat tot ce am putut, ceea ce aproape m-a omorat.

Nu ma pot duce mai sus, dar am ramas aici.

Lumina se stinge, scena se intuneca, ceea ce inseamna ca s-a terminat.

Lasa-ma sa iti aud vocea din nou.

Vreau sa stau aici mai mult, dar la revedere cel pe care l-am iubit, al carui nume niciodata nu l-am stiut.

Intr-un loc la rasarit unde am promis sa ne vedem, in care se simte acelasi vant de vara.

Ma uit la tot ce a fost, si lacrimile se amesteca impreuna cu sangele, pentru a face un nou rosu.

Aici. In inima mea.

Pana cand nu o sa mai pot scrie, ultimul meu...

Pana cand nu o sa mai fiu la verb, o sa scriu.

Eu cine sunt?

Cine se opreste si sta nemiscat, atunci cand am increde in mine, chiar intre vremurile limitate?

Unde e acel loc?

Acesta se prabuseste, intre cuvinte cunoscute si comune?

Mi-am inhibat intentiile cu intuneric.

E usor sa nu mai respiri, dar vreau sa mai simt, sa te mai simt inca putin...

Ma lasi sa traiesc?

Intr-o dimineata insorita, mi-am deschis ochii si au aparut lacrimi, ca atunci cand ne-am oprit pentru prima data.

Nu stiu de ce, dar simt aceasta tristete ca si cum ai fi langa mine.

De ce nu putem fi unul?

Imi pun mainile departe de aceste cuvinte, pentru ca sunt prea fragile.

Macar o data, da-i si inimii mele ceva, ceva, orice ca o lama destul de puternica si ascutita sa te loveasca.

Sau macar sa loveasca golul de compesat.

Pentru ca acum nu taie decat intunericul, si in intuneric aud tipatul unui apus.

Intind mana catre niste cuvinte prea fragile ca sa fie pronuntate, sau scrise,

Daca doar stergi o amintire, crezi ca o sa te schimbi?

Daca e uitat si schimbat, si tu nu ai mai fi, valoarea corecta a lucrurilor o sa inceapa sa fie cruda.

Macar lasa-ma sa schimb ce am acum intr-o voce.

Termenii si conditiile de maine..

Tipetele sunt prea dulci, dragostea isi schimba forma, uitand durerea si uitandu-ma pe mine.

Intunericul pur, de neatins al mainii mele, din spatiul dintre degetele mele, care in lumea asta sunt insignifiante, se transforma in rosu.

Mainile mele si minciunile tale superbe.

Nici macar sperantele mele ude din ploaia asta ... Si ea e o minciuna?

Existenta mea o sa continue sa se stearga, chiar daca mai tarziu..

Poate ca intr-o circumstanta de genul asta o sa se termine totul.

Nici macar acum nu urasc pentru ca intr-un clopot care nu cunoaste vantul inima se opreste si nu mai pulseaza nici macar o speranta.

Si nu o sa ma mai uit in urma, nu o sa-mi amintesc noaptea care a trecut.

Lumina s-a stins si nu se va mai intampla.

Niciodata.

Si toti....toti se pierd.

Am tipat, am trait, am perseverat.

La capatul celalalt al durerii si intunericului, unde clopotele se aud.

Vad dorinta mica pe care mi-am pus-o.

Tu de ce tremuri?

Uita-te cum privesc spre cerul care nu mi-a dat niciun raspuns.

Care este filozofia primaverii?

O promisiune pierduta care nu mai poate fi auzita.

O data cu trecerea timpului, isi schimba forma si dispare.

Chiar si acum, dupa ce inima mi-a fost furata si a putrezit si vocea mea mizerabila.

Sunt singura.

Asta e juramantul meu pentru tine.

Nu pot trai inca, dar cred ca ma pot schimba.

Chiar daca ziua de maine ma lasa sa traiesc, zilele nu or sa se schimbe.

Nu o sa se termine.

Daca inima mea o sa infloreasca iar, raspunde-mi, de ce nu pot ajuta pe nimeni?

Stiam la ce sa ma astept de cand ai intrat.

Impartim vina.

Cred ca atunci cand totul se termina, se tot intoarce si te doare.

CA un cub de gheata plin de amintiri aruncat intr-o vodka ieftina.

Ii simti gustul.

Dar trecutul nu revine.

Cred ca o parte din mine stie ce o sa se intample.

Nu-i ceva facut, sau zis, e un sentiment care vine o data cu el.

Si...

Cel mai ciudat e ca nu stiu daca o sa mai simt vreodata asta.

Sau daca ar trebui.

Lumea lui se misca prea repede ...

Dar cum poate un demon sa arate ca un inger, atunci cand imi zambeste?

Poate ca el a stiut asta cand m-a vazut.

Cel mai rau o sa fie sa ma pierd pe mine, nu pe el.

Schim impresii cu norii, in timp ce imi tin respiratia, pentru ca tot ce vad e doar o crusta intarita.

Acolo e fundul abisului? 

Umbra asta ma arde, dar vreau sa uit.

Aruncat-i pasiunile intr-un cuib de furnici.

Haide, tot ce trebuie sa faci e sa te nasti din nou.

Lasa ziua de maine sa doarma si pacea o sa vina las tine. 

Elibereaza-te si du-te cu dorintele si sentimentele tale la fel de ascutite ca lamele.

Chiar si sangele care curge serpuit e dovada ca esti vie.

Dar invita si tristetea plina de lacrimi si fara de indulgenta.

Durerea de la semn si singura personalitate...

Asa cum ochii aia care au devenit verzi sunt decorati de lacrimi, eu nu ii mai vreau. Ipocrizia vine si ia totul cu ea.

Scena rosie de noaptea trecuta, pe care ai dedicat tot ce a urmat unui "actor priceput"...

Acolo e adevarul, acolo te-ai uitat, acolo ai fost mereu.

Un colt mic din inima mea spune ca inca mai vrea sa traiasca, dar eu nu stiu pe cine ar trebui sa iert. 

O sa ii las sa imi auda vocea rece, si jur ca o sa traiesc cu munca mea si ca o sa tip cu corpul asta de carne care separa Raiul de Iad.

Imi scriu pacatele in piele care o sa fie dovada existentei mele, in momentul in care o sa ma duc cu vantul.

"Ai inceput cu luna luminoasa care destul de tarziu ca sa mai fi plictisita"

Nu pot sa fiu nicio bestie, dar pot sa innebunesc destul de rau de la intuneric.

N-o sa te las sa dormi la varsta la care vrei atentie, pentru ca in noaptea asta o s-o iau razna pentru tine.

Toti vor sa ajunga la fericire, sa isi intinda mainile si sa o atinga, dar nu fac decat sa ajunga monstri si sa sa retraga departe de lumina.

Sfarsitul s-a nascut deja. 

Nimeni nu vrea sa vorbeasca despre adevarul care raneste urechea, sau mintitle surprinse.

Pacatele, golul si antiteza devin un pamant plin de lamentatii.

Ingroapa-mi oasele in teze scufundate in alte teorii legate de sinucidere si depresie.

nu pot sa inteleg valoarea lucrurilor, dar ma minunez la toate nimicurile. Nu pot sa inteleg cele 13 stele, dar vad cum atarna capetele de ele.

Sa te vad asa e mult prea trist.

Lasa-ma sa-ti vorbesc despre moarte.

Nu pot sa fiu nici macar demonica...

E un pacat ca traiesc...

Te iubesc enorm, dar sa fim seriosi, nu avem nicio garantie ca o sa fie etern.

Indiferent cat vrem asta.

Zilele astea pline de fericire, si sa te gandesti ca o sa traiesti pe cont propriu dupa.

Nu mai vreau sa plang ca sa adorm.

Da, e greu, alienabil, si dureros.

Si asta pentru ca ma prefac ca sunt puternica.

Imi pare rau.

Am fost o cretina si inca sunt.

Am inteles pentru ca am vazut multe expresii de-ale tale pana acum.

Nu ca mi-am pierdut interesul, dar decat sa nu mai avem treaba unul cu celalalt, mai bine spun "Fa tot ce poti!" si mergem pe cai diferite.

Sper sa fi bine, indiferent ce vrei.

O sa ne mai intalnim oricum, nu-i asa?

E o promisiune, si o sa facem "pinky swear" petnru asta.

5 iunie, tine minte.

Sper sa nu uiti vreodata.

Tu, cel care nu sti ce-i aia rusinea, sa te uiti in pamant...

Zilele astea fericite, de neevitat.

Destul ca sa ne bucuram.

"Doar putin, nu pleca inca..."

Intr-o buna zi, poate o sa putem sa radem impreuna, ca doua persoane care nu or sa isi duca dorul...

Daca ma intorc, imi vad lacrimile de cand ma tineai in brate si ma uitam la tine, atunci cand nu realiza niciunul din noi prea multe...

Nu o sa uit niciodata, ramai asa cum esti, si fi aceeasi persoana de care m-am indragostit.

Ai grija de tine.

Tu, cel pe care il iubesc a devenit o amintire.

E singuratate pana la momentul mortii, dar vocea ta nu o sa imi iasa niciodata din minte.

Vocea ta atunci cand nu puteai sa legi doua cuvinte intre ele si ti-a luat destul de mult pentru o propozitie...