Nimic

”E sfârșitul lumii, Morcoveață. Și nu ai simțit pic de chin. Nu ai simțit nimic sublim și mi-e frică de mine și de tine. Nu te ascunde și fă tot ce vrei tu, nu te împiedica de umbre. Lasă meduzele în pace. Îmi fac bagajele și plec, promit să nu te mai las niciodată, că o să te iubesc mereu. O să fi un accident, o să iubești dar o să fii copilă. Sătulă de amăgire și scheme. Sătulă de oameni, pentru că tu crești printre străini și vezi cum mor oamenii Ții toate primăverile în stomac, e vina lui, ai dreptate. O să mergi printre șoareci și fantome, din prima zi de liceu. Mi-ai promis că o să altceva în afară de bascheții de boschetară și că nu faci catrene. Ai văzut dincolo de nori. Ai ajuns o casă bântuită și te înțepi mereu. Ai niște impresii, lecții ale vieții, te mănâncă viermii și visele mănâncă libertatea zilei de mâine. Te dai jos din taxi și totul e toxic. Dacă nu ai de zis nimic deci ești o glumă. Ceilalți nu te-au ajutat deloc, când încercai să te omori de tot. În locul tău n-aș spune nimic, chiar dacă îi ajuți pe cei care încă nu au ajuns. Nu vorbesc cu tine, nu știu destule cuvinte. Ai scris multe rime și cuvinte, și Dorel tot nu a înțeles. Mi-ai spus să n-am încredere niciodată, dar dai bani cerșetorilor și-ți plâng ochii la piese de tot căcatul. Fiarele te strigă, și ești blestemată să zaci.  Te-ai legat de foc, dar nu te simți curată. Arzi cocaină și căpșuni. Asta era ideea ta ieșire romantică acum ceva timp. Bestia din tine toarce, și nu meriți nimic, Ai ajuns la concluzia că nimic nu e o concluzie. Infernul e timpul pierdut și omaenii sunt degeaba. Și somnul. Nu vrei să mai știi cum e lumea, și cautți timpul pierdut prost în cele 9 corpuri care dau naștere prozei scurte de prost gust. Ești singură și ai uitat de poziția de sclav.
Nu fura. nu regreta. Asta e cea mai bună încurajare. Știi cum ai început și cum o să se termine. Cuvintele înseamnă ce sunt, și el tot nu înțelege. Vrei nimic scris invers. Ai un spirit efemer și ești nimeni. Dacă ai știi ce vrei te-ai îngropa.„

030217

"Adu-mi aminte cum e să trăiești. Cum e sa renunti la orice, pentru o persoana, cum e să-ți rămână melodia aia în cap,  și cu fiecare suflare să-i mai pui versuri. Cum e sa vreau sa fac ceva pentru altcineva,  în afară de mine.  Sau cum sa iau cadou altcuiva în afară de mine.
Adu-ţi aminte de mine,  spune-mă frumos, pentru ca timpul nu șterge nimic.
Nici în cazul meu. Probabil dacă am uitat,  creierul meu, sau mecanismul lui de apărare, a considerat că informația aia nu-mi face bine.
Știi că mă ţin de promisiuni,  de fel.
Promite-mi că o să zâmbești. Stai,  ce sens are?  O faci fără mine,  și fără să-mi promiţi mie ceva.
Mereu sunt doar la un moment distanţă,  și aud fiecare cuvânt pe care ai vrea să mi-l spui.  Dacă ai vrea.

Sunt soră cu Eva, orice ar fi. Un paradox care,  cumva,  încă mai stă în picioare,  chiar dacă nu știu nici eu de ce.
Ma cheamă clopotele din frig, și ceaţa din pădure. Arunc și zidesc cu fulgi de otravă. Răscolesc trupuri și aduc împreună cerul și infernul.
Mi-am făcut mâinile ramuri ca să le prinzi,  și tu tot le dai drumul, și nu-ţi pasă cat au crescut în 5 ani.
Nu o sa zic niciodată ce scriu, probabil și așa ai crede că mint.
Ţin clipe într-o pungă,  și le numesc amintiri.
Aș vrea să-ți fie dor de mine,  sau sa mă găsești în cărți, dar tu nu citești. Sa ma găsești în melodii,  dar nu ma aștept la asta. "Cu ce măsori ţi se măsoară"
Am uitat de când nu ne-am mai zis o vorbă bună. Aș vrea să-ți dai seama că lipsește ceva când nu sunt lângă tine,  dar  nu sunt șanse.
Poţi sa aparți oricui,  și știi asta. Nu e treaba mea.
Poate ca fetele ca mine beau inalbitor,  dar te pot face una cu cerul. Te pot lua de pe tavan și să-ţi zic că ai un suflet divin. Te pot îngheţa în timp.
La fel cum poți să mă târăști în iad,  dar sa mă ţii de mână.

Mi-ai luat sclipirea din ochi. "

Seen