In momente ca asta, tacerea devine de aur.
Nimeni nu vrea sa te auda.
Nimeni nu vrea sa te vada.
Disperat.
Patetic.
O sa ard toate podurile pe care le-am facut, o sa te vad cum te ineci cu propriile cuvinte, o sa uit toate cuvintele pe care le-ai spus.
Am zis o data, am zis de doua ori, ca sunt distrusa, si ca nu ai cum sa faci ceva, dar nu m-ai crezut.
Esti doar o forma, si atat.
Esti doar carne, fara oase.
Poti sa iti dai seama dupa privirea mea?
Nu, habar nu am unde sunt, ce vreau sa fac, si unde vreau sa ajung. Dar stiu ca vreau prea mult, si ca o sa fie departe. N-am absolut nicio idee ce vreau sa fac cu viata mea. Da, poate ca e prea devreme ca sa stiu, dar totusi.
Nu o sa pot sa spun nicodata ca am plecat, pentru ca nu stiu daca am fost acolo de la bun inceput.
Am invatat ca daca eu nu pot trai fara unele persoane, ele pot trai fara mine.
" Nu ti-ar fi mai bine moarta, pentru ca raiul e plin, si iadul nu te va accepta, dar o sa iti fac loc langa mine in pat."
Poti sa ma incui in inima ta si sa arunci cheia departe?
Am prins o reflexie in cutitul care mi-a fost tinut aproape.
Sa nu plangi, sa nu te speri cand intelegi ce am putut sa imi fac.
Nu ar avea rost, si m-ar face sa vreau s-o fac din nou, pentru simplul fapt ca ai inteles, deci ceva din mine a iesit la suprafata, ceva ce nu voiam sa fie aflat.
Soarele deja s-a amestecat cu sunetul ploii..
Acum as vrea sa fiu singura.
Izolata.
Fericita.
Sa stau sa imi analizez fiecare parte a existentei, si sa o anulez dupa. Si abea dupa, sa ma apuc sa ma refac, sa imi dau un nou sens si scop, sa ma schimb, doar ca sa vreau sa fiu la loc.
Sa ma chinui singura, ca sa pot gasi un fel de comfort in asta.
Undeva unde sa nu existe decat o singura floare de primavara, undeva unde tot ar deveni usor-usor o minciuna.
Iubeste-ma pentru ca nu o merit, iubeste-ma pentru ca am abandonat orice speranta.
Ma simt rau destul de mult, dar cel mai des mi-e frica.
Si mi-ar placea sa pot sa intalnesc cateva tipuri de persoane.
Cineva care sa aiba o poveste asemanatoare cu a mea, sau chiar la fel.
Desi stiu ca daca ar mai exista o astfel de persoana, si as cunoaste-o, mi-ar fi si mai frica, dar si mila de acea persoana. Pentru ca stiu mai bine ce presupune o viata ca a mea.
Si cineva care sa ma faca sa ma sinucid doar vorbind cu mine.
Imi place sa ma consider o contradictie umana.
Imi place sa stau singura.
Am nevoie sa stau izolata de oameni in anumite momente.
Gasesc comfort si usurare in problemele altora, probleme rezolvate.
"If I couldn't create art with my voice, i'd do it in anyother way, using my body." -
Kyo, Dir en Grey
( Nu o sa stau sa explic de ce mi l-am ales pe Kyo ca model in viata, dar o sa spun ca il admir si ca il respect. Pentru ca a reusit atat de multe lucruri de-a lungul anilor, pentru ca a oferit de peste 15 ani atat de multe, fara sa astepte nimic inapoi, pentru ca ..... multe lucruri. Spun doar atat, nu e numit "Prophet" degeaba.)
Nu vreau sa imi imaginez ca va veni ziua in care nu o sa mai pot sa scriu. Sau ca as putea sa nu mai scriu deloc.
Stiu doar ca m-as transpune in alte lucruri, precum desen.
Distrugerea e o forma de arta si ea.
Imi place sa imi las sentimentele sa mi se scurga printre degete, sa nu le tin pentru mine, dar nici sa le impart cu oameni. Pentru ca stiu ca or sa se foloseasca de tot ce le ofer. Pentru ca tuturor ne place sa ne folosim de punctele slabe ale unei persoane. Pentru ca ne place sa ii ranim pe ceilalti. Pentru ca vrem sa vedem durere in ceilalti. Pentru ca avem nevoie de asta. Pentru ca ne place.
Si poate ca ingerii exista, si umbla printre noi.
Doar ca ne-am obisnuit, sau asa cred, ca toti oamenii din jurul nostru, sau cel putin majoritatea, sa fie doar monstrii cu fete prietenoase, si nu mai dam importanta altor lucruri.
"Esti slaba.. dar esti bine asa cum esti."
Stiu ca sunt in viata.
