Trezeste-i

Foloseste-ma, pana cand inima ta e satisfacuta.

Dar zambeste-mi ca de fiecare data.

Gemeni si sapte culori de curcubeu.

Si ce daca e soarta? 

Distruge-o.

Si eu o sa traiesc murind.

Pentru ca nu ai cum sa intelegi moartea, decat daca mori.

Ce culoare are corpul care se rasfata si se ascunde in spatele unui zambet?

Chiar si sangele care curge are nevoie de un motiv, nu?

Poate ca oamenii care se ranesc prin asta, or sa se vindece.

Sau poate ca nu intelegi nimic, daca doar te inseli singur.

In fata ochilor, ai un motiv ca sa traiesti?

Motivul meu e sa nu scriu despre fericire.

E ceva deja folosit, banal, insignifiant.

E cu totul altceva sa scri despre durere, tristete si orice alt derivat de la ele.

Lasa-i sa doarma...

Doi pasi..

Cred ca ceva din mine a renuntat sa mai caute un motiv, sau sa isi gaseasca un  sens.

De ceva timp simt ca inima mea nu mai vrea sa bata, si ca totusi un colt din ea spune ca inca vrea sa mai traiasca.

Vrea sa uit, dar pe cine, sau ce?

Taie-mi dorintele in bucati.

"Mama, mai naste-ma o data!"

Sangele asta care curge acum e dovada clara a unei existente esuate.

Da, poate ca viata ma traieste pe mine, nu eu pe ea.

Dar totusi, noi trecem prin timp, sau timpul prin noi?

Mai mult decat o constiinta vinovata..

Maine o sa ma abandonez singura.

Mai trista decat lacrimile de comedie, uitata aici, folosita.

Parada unui cadavru.

Aici e dragoste.

Tristetea si fericirea sunt prea aproape una de alta.

Un visator al carui corp se distruge.

Imi pare rau ca nu am cum sa imi inec demonii, dar ai mei stiu sa inoate.

Si pana la urma, cum iti omori demonii, sau orice te-ar distruge, daca nu te distrugi pe tine mai intai?

Rasaritul e atat de crud, incat doare.

Incui sunetul ploii undeva departe.

O minte.

Propria mea minte.

Care ma omoara incet-incet.

Inca astept acea zi cand o sa fim renascuti cu totii si o sa fim altceva decat viermii fara niciun fel de constiinta care suntem acum.

Cand o sa fim perfect de imperfecti, frumosi si adevarati prin asta.

Cand totul o sa fie o emotie, senzatie, culoare, durere, fericire, nu conteaza.

doar punct, fara virgula

Da.. eu iubesc, pentru ca ranesc.

Afara e ciripit de primavara, dar in sufletul meu e toamna.

De viata m-am imbatat ca de alcool.

Eu sorb inca o tigara care sa ma faca sa cred ca lumea asta mare e a mea.

De ochii altora mi-e dor...

Ce ne uneste ne si desparte.

Eu sunt noaptea, tu esti ziua.

Ne desparte o luna ca o mare.

Mai naste-ma, mama, inca o data, ca poate de data asta iese mai bine!

Orasul asta imi canta durerile.

Nu mai dorm, sa nu trezesc nebuna.

Sa ma sufoc in ape adunci, sa adun in pieptul meu tot...

Arunca-mi cuvinte in minte, ca sa le fac lanturi.

Viata asta mi-a parut mereu straina..

Am sters "TU" din tot ce-am scris vreodata, si am aruncat tot intr-o apa, undeva.

N-am sa te chem. Nu ma chema.

Te las sa pleci ca un ecou.

Sterg "noi" din tot ce am scris, deja mult prea strain de mine.

Canta-mi povestea, sau scrie-mi durerea.

Cand ai sa ma chemi, o sa fie ceasul stricat.

Du-ma aiurea pe oriunde, si spune-mi ca nu-ti cer prea mult.

"Esti fericita?"

"Nu ma intreba asta.."

"Vrei sa fi fericita?"

"Am zis sa nu ma intrebi asta."