Uneori ma intreb de ce te urasc atat de mult, alteori de ce te iubesc.

De ce vreau sa schimb ceva, dar nu fac nimic.

De ce imi pun prea multe sperante in  ceva,desi stiu ca nu va schimba nimic.

Mi-ai sarutat cicatricile de pe piele.

"Tot cred ca esti frumoasa."

Am momentele mele in care te apreciez.

Sa nu imi spui ca nu am motive sa fiu cum sunt, si ca ar trebui sa imi deschid ochii pentru ca e o lume frumoasa.

Demonstreaza doar cat stii despre mine,  ca n u poti sa-ti iaginezi ce vad eu, sau ce se intampla in capul meu.

Nu pot gasi fericirea.

Nu pot vedea frumosul.

Doar durere, artificial, si lipsa de speranta.

Si promit, nu e vina ta.

Promit ca nu a fost niciodata vina ta.

"Sa nu indraznesti. Nici macar sa nu te gandesti sa renunti."

Nu trebuie sa fi anorexic ca sa iti urasti corpul.

Nu trebuie sa te tai ca sa iti faci singur rau.

Nu trebuie sa incerci sa te sinucizi ca sa vrei sa mori.

Uneori mi-e frica de faptul ca as putea ramane singura.

Cine ar putea iubi o fata cu mai multe taieturi decat prieteni, cu mai multe obiecte ascutite decat incredere, mai multa durere decat frumusete??

Exact.

Nimeni.

Poate daca beau destul vodka are gust de iubire,,,

Cauza aceste rani este....durerea.
De ce toate visele mele par a se zvarcoli in timp?
In amintirile care in curand o sa dispara nu sunt stele.
Iar aceasta liniste intrebatoare are sensul bolii/
Si eu nu vreau sa devin confuza din cauza unor cuvinte.
Mi-ai dat o minciuna.

Mi-am scris in piele tot trecutul.
In sfarsit ne reintalnim... dulcea mea boala.

Promisiunea unor cuvinte eterne este....?
De ce imi primesti corpul de data asta? Si de ce scormonesti in intuneric?
De ce mi se pare ca rupi o harta a viitorului?

Ce vrei sa imi oferi, pentru ca stiu ca lipseste ceva.
Inca mai traiesc intr-o lume pe care ochii mei o vad.
Pot sa mai rad? Pentru ca ceva tocmai s-ar scurs printre degetele mele.
Exista ceva mai dureros decat sa traiesti?
Tu...cel pierdut in ziua de maine: Fi fericit !

.

EU sunt Alfa, si Omega.

Inceputul, si sfarsitul.

Drumul pe care am mers nu mai exista.

Promisiuni din praf.

Haide, zambeste...

Nu mai plange.....

O sa am grija de tine de aici in colo.

Ranile tale cred ca ma dor mai tare pe mine.

Nu stiu de ce.

Realitatea e cruda, nu-i asa?

Culorile s-au topit de mult..

Taie-mi dorintele si arunca-le in mare.

Eu am nevoie de rani ca sa pot trai.

Da, unii oameni sunt nascuti ca sa ii raneasca pe ceilalti.

Dar sunt si mai nemiloasa cu mine.

De ce moartea ne viziteaza?

Dragul meu, asculta ce-ti soptesc cu atentie: visele mele neimplinite.

Inca sper ca ziua de maine sa fie frumoasa.

Poate ca cea mai buna dovada ca inca suntem oameni este sensul pe  care putem sa-l dam actiunilor noastre.

Uneori, lumina soarelui e atat de puternica, incat doare.

Da, sunt o antiteza totala, si o stiu prea bine.

Sper ca zilele ce vin sa fie mai bune, dar totusi, vreau sa mor.

Imi acopar ranile, dar totusi vreau ca ceilalti sa stie ca mi-e frica.

Toata viata mea mi-am spus sa nu-mi fie frica.

Si abea acum realizez cat de stupid e.

Ca si cum mi-as spune "Nu clipi" sau "nu respira", "NU fi om"...

Ar trebui sa imi spun "Sa-ti fie frica, dar incearca oricum.Traieste oricum."

Poti sa iti dai seama din ranile de pe mainile mele, din buzele mele crapate, ochii mei cu machiajul stricat, ca nu sunt cea mai grijulie fata.

Si poti sa iti mai dai seama din ochii mei inrositi, vanataile de pe picioare, din parul meu incurcat, ca nu sunt bine.Chiar deloc.

Singuratatea e o boala care poate sa duca la moarte.

La fel de usor, ar putea sa fie acelasi lucru.

Sunt atatia oameni pe planeta,  si eu am pretentia ca eu sa contez...

Uneori imi aduc aminte ce voiam de cand eram mica : sa fac arta, sa scriu, sa citesc multe carti, sa pot gasi pe cineva care sa ma-mi sarute chipul.

Nu...

Chiar nu pot sa zic ca mi-e frica sa mor.