Pentru că ştiu că o sa citeşti asta mult prea târziu

Hei !
Cum am zis , o să citeşti asta , cel mai probabil , când eu o să fiu de mult timp plecată de lângă tine.
Dar stai calmă , ai mulţi alţi oameni lângă tine care să aibă grijă de tine , precum iubitul tău , Octavian şi prietenul său , căruia tu mereu îi uiţi numele . Îl cheamă Marcholus , apropo. Acum înţelegi de ce îi uiţi numele?
Bun... Deci....
Îţi scriu asta ca să şti cât de mult ai contat pentru mine , chiar dacă nu ţi-am arătat asta niciodată.
Văd sânge , durere şi multe altele în ochii tăi , dar mai presus de toate , iubirea ta necondiţionată pentru orice lucru cu viaţă de pe planeta asta , asta incluzând şi oamenii.
Văd dragoste ascunsă în ochii tăi , dragoste deghizată , pentru că tu ai de gând să i-o laşi lui pe toată...
Durerea care e inclusă în mândria ta , pentru că eşti singura care se poate simţi mândră pentru cât a suferit în viaţă , deşi nu eşti chiar atât de trecută prin ea .
Văd şi am văzut mereu că nu eşti mulţumită pentru unde eşti şi pentru ce eşti , dar nu uita că eşti minunată pentru tot ce însemni tu.
Nu vreau să văd pe nimeni altcineva , pentru că mă văd pe mine.


Oglinda aia mică e singurul tău prieten , ea e singura căreia îi zic tot ce te doare , dar nu uita că ţi-a fost şi duşman , şi cel mai bun prieten , în acelaşi timp.
Ţi-a spus că nimeni nu o să înţeleagă şi nu o să accepte ce fel de om eşti tu , dar iată că în final tot acolo ajungi.
Cred că eşti singura persoană pe care o cunosc care nu ar trebui să se urască atâta pentru ce este , cum este , cand este şi faţă de cine eşti aşa cum eşti tu.
Am văzut  adevărul în minciunile tale , mereu . Când nu a fost nimeni lângă tine , am fost mereu acolo.
M-ai ajutat să nu mă duc , precum Cristina , pe drumul care nu trebuia.Am văzut  vina de sub ruşine , ţi-am văzut sufletul prin geamul care îl apără . Am văzut urmele care au rămas de când erai mult prea mică pentru a fi conştientă că o să îţi rămână semnele alea.

Uitându-mă la tine m-am văzut mereu pe mine , dar la tine văd şi schimbarea care te-a făcut ce eşti acum .
Nu are de ce să-ţi fie ruşine sau jenă pentru ce eşti acum.
Eşti minunată ...
Poate că oamenii care au fost lângă tine mai mult decât mine nu au ştiut să îţi arate asta , dar crede-mă pe cuvânt când îţi spun asta. Eşti atât de mică şi de inocentă , indiferent că nu pare , dar mereu ai fost o persoană mult prea bună pentru vremurile în care trăim.
Uită-te în oglindă şi plânge-ţi durerea pe care ai strâns-o în  toţi anii ăştia din cauza persoanelor pe care le-ai tot ajutat , fără să astepţi ceva în schimb.
E trist că trebuie să citeşti asta acum , când o să stai de mult timp fără mine , dar măcar o dată recunoaşte adevărul pe care nu ai vrut să îl accepţi  niciodată.
Sper că nu o să te schimbi nicodată , dar sper că o să ştii ce şi cum să faci.
Te iubesc .... iartă-mă că te-am lăsat singură când aveai cea mai mare nevoie de mine .




PS: nu vreau sa aud nici un fel de comentariu , chestia asta a scris-o verisoara mea pentru mine. Cine comenteaza ceva sa se inece in acid.

Prefaţă

Personajul meu nu e definit. Personajul meu  nu are un sex anume , uneori poate fi fată , uneori băiat . Personajul meu suntem eu , tu , noi ,tot restul lumii . Poate uneori te vei regăsi , sau poate nu. Dar multe nu o să le accepţi oricum pentru că nu vrei sa recunoşti că aşa eşti de fapt . Lasă măcar o data , o singură dată , garda şi orgoliul de o parte şi acceptă-te aşa cum eşti.

     Analiză primară.




Începutul e ilogic , caracteristic mie , ţie , nouă poate . Personajul meu nu e atât de complex pe cât pare , dar are multe trăsături , multe defecte şi prea puţine calităţi. Calităţi pe care oricum nu le accepta. În schimb , îşi găseşte defecte pe care nici măcar nu le are , extrem de multe . Asta e natura personajului meu . Mi-l fac cum vreau eu , că doar eu scriu aici , nu altcineva. Are câti ani îi dai tu , deşi nici măcar nu contează asta . Contează că am un personaj mult mai matur decât ar parea prima dată . Pe parcurs ai să-mi dai dreptate , acum poate nici măcar nu întelegi ce tot vreau eu să zic pe aici.Poate aberez , dar îmi place ce am scris pâna acum , aşa că o să continui în aceeaşi manieră.
E fată uneori , alteori băiat cum am mai zis , nici măcar nu are importanţă . E un personaj şi asta contează. Trăieşte cu o impresie falsă asupra propriei personalităţi , şi chiar dacă ştie îi place , pentru că dacă nu i-ar plăcea , ar schimba ceva. Vrea personalitatea lui , făcuta doar de el , nu de nimeni altcineva , şi tocmai din motivul ăsta nu lasă pe nimeni să-i spună cum trebuie să fie , nu lasă pe nimeni sa intervină. E de admirat lucrul ăsta , chiar dacă uneori e un lucru rău , pentru că nu ştie  cum ar trebui să se poarte cu adevărat în anumite situaţii , nu face nimic ca să schimbe ceva , chiar dacă ar putea sau nu . Îi place cum e , iar ceea ce nu i-a plăcut a schimbat , dar în rest s-a acceptat aşa cum e . Să zicem că i-a plăcut situaţia în care s-a tot aflat în toţi anii ăstia , aşa că nu a încercat să facă prea multe lucruri ca să nu mai fie cine e de fapt.
Personaul meu e dependet de alţi oameni , nu poate trăi fără oameni în jur , dependent de prieteni , sentimente , iubire şi multe alte lucruri. Personajul meu e slab , iartă şi acordă a doua şansă incredibil de repede  , numai cui nu merită lucrul ăsta , iar celor care merită , nu le-o mai acordă , prea multă încredere în cine nu trebuie , se ataşeazp repede de oameni , e naiv , citeşte mult ,ascultă muzica mult prea tristă pentru melancolia care zace în el , desenează prea mult ,stă prea mult în lumea imaginară în care si-ar dori sa trăiască.
Am un personaj naiv atunci când nu trebuie , mult prea încrezator în lume , iertător , mereu acolo pentru oricine , nu-şi dă seama  ce personalitate are cu adevărat , nu ştie pentru ce merită să lupte în viaţă , ce trebuie să lase în urma. Poate că am un personaj care nu pare a fi real , dar aşa vreau eu să fie. Are mult prea multe sentimente la care vrea să renunţe , pe care mereu le-a lăsat în mâinile oamenilor pe care i-a cunoscut, sperând să nu le mai primească înapoi niciodată , iar atunci când şi-a dat seama că înca le mai are , a fost cumplit de trist , pentru că numai eu si el putem întelege cât de multă durere i-au adus sentimentele alea.
Personajul meu are încrede în sine numai în anumite momente , pentru că în celelalte , se urăşte. Dar se urăşte pentru că în momentele alea ar da orice ca să fie mort , pentru că nu mai gaseşte nimic care să-i demonstreze că da , merită să traiasca si chiar contează pentru cineva , indiferent cât de prost merg toate pentru un moment.
Personajul meu se simte împlinit cu o cafea si o ţigăra dintr-un pachet ieftin , în fiecare dimineată . Îţi va zâmbi mereu , chiar şi în miezul nopţii  şi asta pentru că niciodată nu avrut sa aibă nevoie de prieteni . Consideră confesiunile că fiind mereu false. Ştie că are nevoie de oameni şi tocmai de aia se urăşte uneori mai mult decât normal.Ştie că e dependent de sentimente , dar face tot posibilul să le ignore .
"Jur că am sa zâmbesc tot timpul de acum înainte.Nu mai las nicio lacrimă să cadă . Oricât de greu o sa fie , o să zâmbesc.Nu mai las  pe nimeni să mă vadă că plâng . " Atâtea promisiuni spuse ,atâtea uitate , atâtea de care se fereşte pentru că nu mai vrea să mai fie dezamăgit."N-am vrut niciodată să-i dezamăgesc pe cei din jurul meu , mai ales din cauza unor lucruri absolut banale... N-am vrut să-i rănesc pe cei din jurul meu. Nimeni nu o sa înteleagă câte reproşuri îsi tot face si nici de ce . Nimeni , dar absolut nimeni nu a ştiut cât de mult are nevoie de oameni în jurul său , oricât de mult ar regreta pe urmă ce decizii a luat .
"Cineva tot o să mă înteleaga la un moment dat.Sper..."

Psihoză

Pentru că s-a făcut prea mult mişto ,acele valori şi tradiţii au dispărut. 

La fel ca toate dorinţele lumii ce m-au înconjurat. Somnul morţii doarme aproape de prostia umană , aşa că nu-mi da decât un motiv pentru acest suspin ce se destramă.

Atâta timp cât fugi de incapabilitatea de a fi altceva în afară de un zero , ei o să te urmărească.

Această formă care trebuie să fie înfăşurată , se coase alături de tot ce e greşit.

Realitatea din ochii tăi e o carapace. Asta -poate- pentru că emoţiile tale au dispărut , sau pentru că sunt paralizate ?

Este un gol în acest cer şi lumina cade direct pe pământ. Minciuna asta a fost ţinută secretă prea mult timp , o să se transforme intr-o molie care o să cadă cu aripi de fluture la pământ.

Dragostea târăşte agonia care a atins mâinile lor , a celor ce se plimbă printre morţi  printre cei vii. 

O femeie bătrână râde de ziua de mâine  , stând in genunchi.

Te rog , felul în care sunt...  durerea fără ţintă care-mi îngroapă victoria.

Am închi ochii , dar acest cântec care salvează vieţi  e singura lumină care poate vindeca toate rănile. Moartea a înflorit în toată camera asta goală , atât de săracă , dar totuşi mult prea spaţioasă.

Chiar dacă toată lumea îşi doreşte  stimă şi ruşine , acest poem care a fost ars la funerariile înregii lumi de vise , se adânceşte în adâncul vid al iadului de morţi vii care este acest pământ.

M-am înnecat  în sunetul ploii care cade. Promisiunea asta pentru visul cuiva , dar al cui vis ? Şi a cui promisiune?

Când mâinile sunt îimpreunate , simţi un miros de hoit venind din partea cealaltă.

Poţi respira normal , dar te târăşti oricum.

Poate ţi-ai dori să iubeşti mai profund decât acele cuvinte. 

N-ai putut crede  decât un singur om care a stat în faţa ta. 

În trecutul care se arată brusc , momentele când vă atingeaţi nu au putut umble goliciunea fragilă care pluteşte în acele lacrimi.

Găseşti comfort în pacea asta , dar cineva te sparge din interior. Răspunsul se îneacă într-un zâmbet . 

Nu poţi iubi umbra din fiecare zi , când a fost pierdută.

Chiar dacă arunci cuvinte , nu te-am lăsat să vezi durerea şi vidul lacrimilor . Suntem doi care nu vedem nimic în acest zâmbet. N-ai de ce să mai râzi în faţa mea , a oamenilor .

Mai mult decât să mă gândesc din nou la asta , mi-ar plăcea să uiţi , să mă pui într-un loc gol , şi să nu mai alergi după zilele din trecut.

Nu lăsa nimic altceva în-afară de ce este lăsat . 

Am ţinut acest "Adio!" când am adormit şi căldura leşinului a dispărut ca tutunul.