Nu ma interesează dacă sunt fosta sau actuala, dintr-un motiv simplu: prefer sa ma bucur ca ești aici, decât dacă mâine o să mă mai placi, sau nu. Nu pentru ca nu-mi pasă, sau pentru ca mi-e tot una.
Prefer să mă bucur că putem să stăm amândoi la cafea.
Da, sunt o idioată, și știm amândoi asta. Probabil o să fie fix chestia aia de o să te iubesc pana în ultima zi. Când poate o să fie reale și poveștile alea din mintea mea, și toate planurile de care ți-am zis.
Și nu are sens să mai încerc altceva, pentru simplul fapt ca ma întorc tot la tine, fără să vreau, și fără să-mi dau seama ce și când se întâmplă. Sau de ce. Și niciodată nu mi-a părut rău. Mai degrabă a fost sentimentul ăla de "acasă" pe care am crezut că nu o să-l mai simt niciodată.
Și poate nu ești tu ăla, dar chiar nu mai am nimic de pierdut, în afară de niște șanse care nu știu când se vor mai ivi, sau dacă ar mai avea sens în alte împrejurări.
Și sper sincer să fi tu ăla. Stai, când ți-am zis asta, ți-am zis că nu știu dacă tu ești "the one".
Nu știu să înot dar dacă va trebui, mă arunc în cea mai rece apă pentru tine.
* tu, persoana care m-ai întrebat acum foarte mult timp dacă ce scriu eu e despre cineva anume, răspunsul de acum e "Da".
