Prinţesă a morfinei2
N-am absolut nici
o scuză pentru deţinerea unor vise ce nu-mi aparţin , dar iată că încă ţin cont
de visele tuturor celor ce au trecut prin viaţa mea de-a lungul anilor.
Poţi spune că am
pierdut totul , dar încă mai am vise.
Am făcut ce ar fi
făcut oricine altcineva : am făcut totul din nou , de la început.
Când mă uit
la viaţa mea nu e vorba de faptul că nu vreau să văd lucrurile exact aşa cum
s-au întâmplat , e vorba de faptul că vreau să-mi aduc aminte de ele într-un
mod mai artistic.
Minciuna tuturor e
mult mai onestă decât totul pentru că eu am creat-o.
Trauma este cel mai
bun criminal.
Amintirile nu sunt
reciclate , în felul ăsta.
E ca şi cum
trecutul meu e un tablou care nu a fost încă terminat.
Şi eu trebuie să
umplu toate spaţiile goale pentru că eu sunt pictorul.
Sau poate ca daca
stai sa te gandesti , ar fi o idee sa lasi totul sa se umple de la sine ,fara
nici un pic de ajutor, poate asa o sa iasa ceva mai bun , sau mai bine facut.
Sau poate ca
asteptarea celei mai bune zile a vietii o sa dea rezultat pana la urma.
Ma scufund in
sunetul ploii care cade incet.
O promisiune in
visul cui ?
Pentru cine e
visul asta?
Vrei sa iubesti
din interiorul tau gol?
Sau mai profund
decat doua cuvinte?
Nu lasa mai mult
decat ai lasat deja in urma ta.
Zilele nu se mai
intorc , viata trece pe langa mine , dar conteaza ca pot sa mai cred in vise.
Da-mi un vers si
note , care sa ma uite undeva unde nici eu sa nu stiu cum am ajuns.
Cine mai crede
intr-o zi de maine , nu e constient in ce lume traieste.
E un fel de
paradox care nu poate fi explicat.
Poate ca a incepe
din nou un lucru nu e chiar asa rau. Pana la urma , ti se da dreptul de a face
totul bine a doua oara.
Gasesc pace
interioara intr-un loc in care e o liniste totala…
