Mereu mi-a plăcut ploaia. Și viermii nu au înțeles. S-au ascuns sub plasticul deasupra lor, in copaci, sub tavane si in pereți.
"Dacă nu ai dansat in ploaie măcar o dată, sau să alergi, ești un vierme."
Nu-ți mai scriu. Nu te mai scriu. Nu ar mai avea sens.
Zi de zi ascult aceleași păsări fără cioc cum încearcă sa lege sunete între ele, și mereu eșuează sa dea naștere unor cuvinte.
Nu mă interesează când e ziua lor, cum nici pe ei nu îi interesează de a mea. Sau chiar și așa, lasă-mã să sărbătoresc singura faptul ca sunt mai aproape de moarte.
"Încă mai am pisica aia cu strabizm pe birou. Aia care scandează pentru cedările mele nervoase."
Dacă îmi împrăștii stropii de culoare peste pereți...
Dacă e cuvântul cheie, bănuiesc.
