Dragă sine independent

Știu că îți porți sinele independent ca un fel de scut ca să te aperi, ca să te protejezi. Știu cât de rănită ai fost, și că știi cum e să faci totul singură.
Ai ales independența, ca să nu mai treci din nou prin toate astea. Și o porți de parcă ar fi tocurile alea pe care mereu vrei să le porți, când ai încredere în tine, când ieși în oraș. Chiar crezi că ai ales viața asta, nu? Lasă-mă doar să te corectez, ea te-a ales, pentru că ai lăsat-o.

Te rog, sau stai, mai bine zis, te implor să îți lași scutul jos, și sabia la fel- nu trebuie să te lupți cu lumea ca să demonstrezi ceva.

Știu că ai fost dezamăgită, și că ai fost lăsată să te descurci singură cu nopțile prin gări, trenuri, centre de orașe, mult prea multe stele, și să te întrebi cum ai ajuns în momentul în care ești.

Știu că te ți de independență, la fel cum te țineai de pisica aia de pluș când erai copil, pentru că ăsta părea că e singurul lucur pe care nu o să îl pierzi niciodată. Dar, știi care e treaba, chiar dacă poți să faci totul singură, asta nu înseamnă că și trebuie.

Poți să recunoști că ai nevoie de cineva, că în timp ce ești comfortabilă cu independența ta, nu înseamnă că ești si mereu fericită.

Sunt aici ca să îți spun că e în regulă dacă plângi, lasă-te atinsă de viață, și las-o să iasă din marea aia de maro verzui pe care o numești ochi. De parcă ai fi așa de simplă. Las-o să îți ude obrajii cu realitate.

Ți-ai ținut căcaturile împreună, indiferent cât de jos ai ajuns. Nimeni nu cred că se mai îndoiește că ești capabilă, dar poți să stai jos și să recunoști că ai nevoie de mai mult.

Știu că tu crezi că ești singura pe care te poți baza, dar nu e adevărat.

Aș vrea să-ți spun să distrugi pereții ăia la care muncești de o viață întreagă, dar știu cât de mult îț admiri munca. Fă câteva găuri în ei, până găsești persoana aia pentru care să îi dai jos.

O, tu, sine independent, nu îți neg realizările, dar încă meriți să aibă cineva grijă de tine, la fel cum vrei și tu asta. Știu, te speri cuvintele astea, pentru că dacă ai face asta, ai ajunge să renunți la independență, pentru că ar trebui să te lași în voia cuiva care ar putea oricând să te distrugă.

Știu că ți se frânge inima, pentru că ai fost învățată că e ceva în neregulă cu tine.

Știu că viața ideală pentru tine e greu de explicat altora,  și tocmai de aia ți se face frică atunci când cineva vine și se rezeamă de pereții în spatele cărora ești tu.

Stai liniștită, secretul tău e în siguranță cu mine, pentru că eu știu că ceea ce te sperie cel mai mult e și lucrul pe care îl iubești cel mai mult, și tot ceea ce contează pentru tine.

Știu că visezi că poate, într-o zi, vei avea parte de o iubire care să te țină în brațe, așa cum te ține independența ta, în fiecare noapte. La fel cum știu că nu crezi că există.

Dar, vezi tu, dacă o să te porți de parcă nu ai nevoie de nimeni, ei o să te creadă.


Știu că ți-e greu să lași garda jos, dar crede-mă, asta nu te face cu absolut nimic mai puțin independentă.

101016

Ma întreb ce faci, si daca te mai ascunzi. E plăcut sa stai in frig si sa il simți, dar da, as fi preferat sa stai pe capul meu, pentru ca ești mai înalt. Si poate sa am fesul meu, care seamănă cu un prezervativ cu moț, si sa faci mișto de el.
Să-ți povestesc despre faptul ca o sa fiu in alt departament, si nu tre sa mai răspund la apeluri. Ca am crescut.
Să-ți povestesc de ce m-am gândit la tine, si de ce mi-ai lipsit in atât de multe ocazii.
Sa mergem sa bem o bere, acar de început, in același bar in care am mers amândoi niciodată. Să-ți povestesc despre ce-am făcut, si tu la fel. Să știu cat de greu ți-a fost singur acolo, si cat de mult voiam sa te țin in brațe.
Sa ne aducem aminte amândoi perioada in care ne salutam in treacăt, si  zâmbeam o zi întreaga. Să-ți zic ca mi-am făcut griji când nu te-am mai văzut, si aveam o tristețe pe care nu o înțelegeam atunci când treceam pe la alee si nu te vedeam.
Să-ți zic ca am fost fericită si nu am mai putut sa scriu. Nu am înțeles niciodată chestia asta, cum nu înțeleg fericirea.
Să-ți folosesc tatuajele in licența mea, si sa vezi ce am reușit sa fac pana acum, si sa ma lași sa îți refac tatuajul de pe picior.
Sa ascultam impreuna aceeași melodie care ne-a dat unul din cele mai serioase subiecte de discuție de pana acum.
Sa îți zic ca ma bucit in avans, cu jumătate de an aproape, ca merg la concert la Asking Alexandria, si poate sa mergi cu mine.
Să-ți explic de ce nu o sa mai beau niciodată rom, si ca nu o sa fiu un pirat mainstream. Sa fi satul să-mi explici ca nu exista pirat femeie.

Noi ne-am întâmplat, si ne-am uitat langa mare. Ți-am dat corăbii si nisip, iar eu am rămas in mare.
Să-ți explic de ce vreau să-mi tatuez "sempiternal" si sa încerc sa te conving sa îți faci si tu. Ăsta sa fie tatuajul nostru.

Dar, na, lucrurile nu merg așa, si asta e o ironie dulce. Si n-am putut sa vad nimic. Nu mi-aș tine respirația așteptând sa se întâmple asta. Mi-ai distrus lumea, si nu ai ce sa mai faci.
Si despre cum puteam fi totul...
Despre cum puteai sa te strecori in pielea mea, si cum puteam sa te respir. Aveam un câine.
Îmi promiteai ca nu ai sa mai pleci. Îmi arătai ce nu puteam vedea, si eu îți promiteam ca nu o sa plec, ca nu o sa te las de data asta. Ne țineam de mana, si venea după tine de fiecare data.
Îți eram gravitație si tu îmi erai aer.
Dar, cum am spus, asta e ironia.

Am roate motivele sa nu ma întorc la tine, si totuși ma gândesc la asta....

190816

Mereu mi-a plăcut ploaia. Și viermii nu au înțeles. S-au ascuns sub plasticul deasupra lor, in copaci, sub tavane si in pereți.

"Dacă nu ai dansat in ploaie măcar o dată, sau să alergi, ești un vierme."

Nu-ți mai scriu. Nu te mai scriu. Nu ar mai avea sens.
Zi de zi ascult aceleași păsări fără cioc cum încearcă sa lege sunete între ele, și mereu eșuează sa dea naștere unor cuvinte.
Nu mă interesează când e ziua lor, cum nici pe ei nu îi interesează de a mea. Sau chiar și așa, lasă-mã să sărbătoresc singura faptul ca sunt mai aproape de moarte.

"Încă mai am pisica aia cu strabizm pe birou. Aia care scandează pentru cedările mele nervoase."

Dacă îmi împrăștii stropii de culoare peste pereți...

Dacă e cuvântul cheie, bănuiesc.

Odă pentru somn

Toate melodiile pe care le aud sunt atât de reci. Să nu am încredere într-o persoană perfectă, şi în ceva atât de lipsit de greşeală, dar ştiu câte ceva despre întuneric şi durere.
Da, nu am făcut prea mult timp umbră locului în care sunt, şi asta nu pentru că n-am stat aici mereu.


"Stai jos!"


Sunt aici unde m-ai lăsat, la fel de jos, la fel de mică.
Nu am radio în maşină.
Nu am sunet.
plămânii mei se măresc şi pe urma se anulează, şi urăsc maşina asta, în timp ce pielea mea îmi aduce aminte pe cine am omorât.
Desenez blocuri pe pereţi mult prea albi pentru a suporta sunetele mele negre.
Am arme pentru toate mâinile voastre, dar voi nu ştiţi să le folosiţi, la fel cum eu nu ştiu cât rom trebuie să beau.


Prinde-mi respiraţi, şi cunoaşte-mă tu. O să mă pierd în sunet, şi fantoma ta o să fie aproape de mine. Eu sunt pe afară, tu eşti pe lângă, sau pe jos, nu mi-am dat seama. Am minim 2 feţe, şi nu sunt una din ele. Am nevoie de ajutor să le dau jos, pentru că am căzut iar. Nu mă lăsa să plec, pentru că eu am să o fac fără niun fel de reţinere. Pentru că nu cred ce se dă la TV, chiar dacă e ce vreau să văd, pentru că ştiu că nu-mi trebuie, şi că mi-am ucis visele.
O să fac bani pentru că o să-mi vând părul. Obişnuiam să spun că vreau să mor până ajung bătrână, dar acum am început să nu mai gândesc aşa.

51220016

"Ascultă asta..."
"De ce?"
"Pentru că nu auzi ce trebuie, şi asta e mai bine, chiar dacă o să îţi ating sufletul cu gri."
"Niciodată nu înţeleg ce vrei să zici..."

Ştiu asta. De asta nu mă opresc..
Pentru că nu auzi fanfara care cântă noaptea, sau vioara din parc. Pentru că nu înţelegi meditaţia, pentru că mă laşi să-mi fie frică, să te vreau pierdut. Pentru că nu asculţi înainte de a judeca, răni, cataloga. Nu , mâinile mele nu sunt cum au fost, de aia am poza aia, pe care am folosit-o la admitere. Nu, costele nu sunt ok, şi nici picioarele, nici talia, nici gâtul, nici cotul drept... De fapt, nu ştiu ce e bine, sincer.

Dar el mi-a zis că primul lucru pe care l-a observat la mine a fost forma buzelor. În timp ce prietenii îmi spun că au remarcat ochii, şi prietenii vechi recunosc că am ochii trişti, dacă te uiţi mai atent. La fel cum sunt verzi, şi nu pentru că sunt roşii. Pentru că cineva mi-a spus la un moment dat că sunt un înger. Şi pentru că ea mi-a zis că sunt ultimul unicorn. Şi trebuie să-i demonstrez ceva, să duc ceva până la capăt, deşi n-am mai scris de luni bune. Pentru că trebuie să-l fac mândru, deşi nu cred că-i mai pasă, sau o să considere ceva.

Mi-am construit  un tron, şi cânt ceva vesel, că poate aşa îmi tace vocea din cap.

"Merg printre zombie şi îmi spun că ce frumos e sentimentul! Ignor că nu simt nimic, că am gheaţă în piept, ca o fantomă, şi trebuie să simt ceva ca să ajung acasă. Spune-mi că nu o să pleci niciodată, şi arată-mi ce nu văd, pune-mă în genunchi şi fă-mă să deschid ochii."

Nu ştiu dacă eşti ce-mi trebuie, şi îmi pun la îndoială un întreg viitor.
În care te ţin de mână prin iad, şi mă târăşti prin flăcări.
În care oricum vin cu tine.

"Vino lângă mine, vino cu mine, varsă-te în mine, şi lasă-mă să te respir. Ca un fel de oxigen, şi gravitaţie."
"Nu încă nu înţeleg....."
"Du-te-n pula mea!"


Pentru o secundă mi s-a părut prea politicos felul în care te scriu şi creez.
Mă gândesc că o să fie oribil că nu o să te las să mori niciodată. Poate când o să mor eu, dacă nu mă reîncarnez în acelaşi timp cu tine, şi tot restul de chestii...


"Cine ar face aşa ceva?"
"Un copil."
"Ai aproape 22 de ani, termină."
"Uite, vezi, asta ai înţeles niciodată... Nu sunt pregătită pentru tot pachetul de a fi adult, o să-mi fie frică de bărci în continuare, o să îmi fie frică de cum mă descurc, nu o să am totul sub control, o să am mood swings, şi momente în care o să vreau să-mi pun ştreangul de gât. sau să pierd intenţionat controlul asupra lucrurilor, când o să las totul în spate, pentru că e prea mult. Că o să fiu indecisă."


Ai continuat să judeci. Şi să rămâi acolo, ca mai târziu să faci mişto indrect

8:05 PM - 12:19 PM

"Fii şi tu mai bună, fiecare are luptele lui de purtat."
"Sunt mai blândă decât crezi, doar că ştiu că nu se merită să o arăţi oricum. La fel cum tu nu faci complimente aiurea."

Dă-mi tricoul jos, muşcă-mă de umeri, pentru că nu contează că nu mergem pe bulevard, şi că nu ai întunericul în păr. Mereu ne-am prefăcut că suntem îndrăgostiţi, şi acum nu mai e de ajuns. Mereu am ajuns fix la mometul potrivit către "nicăieri" şi "oriunde". Acum stăm la lumini roşii, călare pe lună.

"Orice ai face, nu pleca. Atât îţi cer."
"Adică? Sau, de ce?"
"Pentru că dacă pleci, lasă că pleci tu, să zicem că sunt pregătită pentru asta. Ştii, no expectations, no disappointments", sau, habar n-am, disappointed but not surprised. Despre ce vorbeam?"
"Să nu plec. Acolo ai rămas."


(mi-ar plăcea să cred că chiar ai fost atent, şi ştiai despre ce vorbeam)

"Aşa, da! Lasă că pleci tu, dar o sa iei cu tine toate visele mele, toată viaţa pe care mi-am petrecut-o în tine, ai lua toată puterea mea de a mai visa. Ai lua planuri, ani care trec, ani în care totul e în regulă, atâta timp cât ştiu că la sfârşit de zi, o să mă uit în ochii tăi, indierent dacă ai nervi, eşti cu curu în sus, sau sunt eu cu curu în sus, sau în care adormim exact după ce ne futem.Ani în care mă acopăr cu tine. Poate că nu zâmbeşti mereu când te uiţi la mine, poate iar ai uitat când e ziua mea, sau cum mă cheamă, de fapt. Ani în care nu-ţi fur libertatea, nu te forţez să mă iubeşti, în care nu îmi strici zilele de vineri. Ani în care să fii în continuare aici, şi să vedem unde ne duce asta. Nu vreau să mă duc acasă, şi să nu fii şi tu acolo."

Linişte, amândoi aveam nevoie de timp. Sau poate că nu.

Să lăsăm noaptea să curgă peste noi. Să fim treji în continuare, chiar dacă nu se întâmplă nimic interesant aici. Trebuie să fii ce trebuie, vreau să fii ce trebuie. Să găsim un drum fără nume, şi să-i dăm numele nostru. Nu trebuie să mergem acasă, nu trebuie să mergem nicăieri. Să se facă toate străzile verzi şi roşii, şi să vrei acelaşi lucru ca mine.

Să ne facem una cu marea.

şosetă

Mă uitam la una din tipele din bar, care era în baia "fetelor" (pus între ghilimele pentru că suntem penibile când bem), şi pe care o văzusem la intrare. Gagicăsu' tocmai i-a dat papucii. Fără să vreau m-am uitat după ea în bar, ca să văd cum e, şi am de fiecare dată când o vedeam, bea. Şi m-am dus după ea la baie, pentru că ştiu şi eu cum e. Am fost şi eu în aceeaşi situaţie în care e ea. Şi mi-a luat aproape 5 ani, şi multe, foarte multe, mult prea multe, relaţii de tot căcatu' ca să-mi revin. Cred că ăsta e unul din puţinele momente în care împart aceeaşi baie cu o persoană, în acelaşi timp, şi nu deranjează. Mă uitam la ea, şi vedeam cât de distrusă e, şi mă gândeam că nu are sens să îi spun că totul o să fie ok, pentru că nimic nu e ok, de fapt. Nu pot să îi promit că lucurile nu o să fie naşpa, şi poate că ştie deja că lucrurile or să fie naşpa. Ea avea nevoie de el, şi eu trebuia să o calmez, să îi zic că e de ajuns, că o să treacă peste, indiferent ce crede acum. Să îi spun să se uite la mine, că aşa eram şi eu, şi când o să mă întrebe cum mi-am revenit, să îi spun de tine, şi de felul în care, la un moment dat, o să fie cineva care o să-i acopere rănile, fără să ştie.

Evident, nu am făcut nimic, doar am stat ce am stat cu ea, şi după am ieşit, după ce mi-a promis că nu îi mai e rău, şi că o să iasă în curând din baie.

Şi îmi aduceam aminte de mine, în continuare, în timp ce îmi beam berea şi priveam cum se usca ploaia, şi îl înjur pe tata în timp ce o o iubesc pe mama, şi visez să fiu auzită, şi de aia încerc poezie proastă. Visez tăcută la imposibil, pentru că nu sunt bună la nimic, în viaţa reală.
Şi, indiferent cât o iubesc, o înjur şi pe mama. O înjur pentru că provin genetic din bestii, pentru că nu mi-a spus ce să fac când vin pe jos într-un loc jegos, nu mi-a spus ce să fac când am oameni morţi în portofel şi când mă îngrozesc singură. Că nu m-a învăţat să profit de oameni, să nu îi las să mă calce în picioare, că nu mi-a explicat cum să spun "nu", că nu înţelege că ea e pentru mine cum e Fixodent pentru ochi, pentru că eu nu am explicat niciodată că nu o să fiu ce vrea ea. O urăsc pentru că nu ştiu să profit, ştiu să ajut, şi să mă dau şi pe mine, atunci când nimic altceva nu mai e de ajuns. Pentru că sunt bună, şi niciodată egoistă. Pentru că sper că regretă că nu m-a învăţat despre superficialitate, şi faptul că îţi trebuie un cont mai mare decât inima,  Că regretă că mănânc cremă din aia de ciocoloată, gen Finneti, doar că mult mai ieftină, şi stau în pijamale, sub pătură, şi mă uit la Dexter, dorindu-mi să pot ucide.

Acum, când scriu asta, realizez că niciodată nu o să îşi dea seama că m-a distrus, că mi-a distrus mintea. Că m-a făcut să îmi ridic ziduri în jurul meu, m-a speriat, că mi-a fost frică să ţin la altcineva, sau să mai am sentimente. Că a fost totul legat de e a vrut el, în timp ce mie mi-era de ajuns că ţin la el. Dar, fuck it, acum mi-e mai bine, cred.

Şi îmi aduc aminte că cel mai trist lucru e atunci când îi explici cuiva ceva despre care eşti entuziasmat, şi all over your own head,  şi poţi să îi simţi, fizic, cum nu le pasă, cum te judecă, cum se retrag din conversaţie. Aşa că încerci mai mult, dar oricum nu merge, aşa că te retragi, uşor, şi îi laşi să facă ce făceau, şi spui "nu mă băga în seamă".

"La ce te gândeşti?"
"Nu trebuia să fiu cu tine aici. "