Știu că îți porți sinele independent ca un fel de scut ca să te aperi, ca să te protejezi. Știu cât de rănită ai fost, și că știi cum e să faci totul singură.
Ai ales independența, ca să nu mai treci din nou prin toate astea. Și o porți de parcă ar fi tocurile alea pe care mereu vrei să le porți, când ai încredere în tine, când ieși în oraș. Chiar crezi că ai ales viața asta, nu? Lasă-mă doar să te corectez, ea te-a ales, pentru că ai lăsat-o.
Te rog, sau stai, mai bine zis, te implor să îți lași scutul jos, și sabia la fel- nu trebuie să te lupți cu lumea ca să demonstrezi ceva.
Știu că ai fost dezamăgită, și că ai fost lăsată să te descurci singură cu nopțile prin gări, trenuri, centre de orașe, mult prea multe stele, și să te întrebi cum ai ajuns în momentul în care ești.
Știu că te ți de independență, la fel cum te țineai de pisica aia de pluș când erai copil, pentru că ăsta părea că e singurul lucur pe care nu o să îl pierzi niciodată. Dar, știi care e treaba, chiar dacă poți să faci totul singură, asta nu înseamnă că și trebuie.
Poți să recunoști că ai nevoie de cineva, că în timp ce ești comfortabilă cu independența ta, nu înseamnă că ești si mereu fericită.
Sunt aici ca să îți spun că e în regulă dacă plângi, lasă-te atinsă de viață, și las-o să iasă din marea aia de maro verzui pe care o numești ochi. De parcă ai fi așa de simplă. Las-o să îți ude obrajii cu realitate.
Ți-ai ținut căcaturile împreună, indiferent cât de jos ai ajuns. Nimeni nu cred că se mai îndoiește că ești capabilă, dar poți să stai jos și să recunoști că ai nevoie de mai mult.
Știu că tu crezi că ești singura pe care te poți baza, dar nu e adevărat.
Aș vrea să-ți spun să distrugi pereții ăia la care muncești de o viață întreagă, dar știu cât de mult îț admiri munca. Fă câteva găuri în ei, până găsești persoana aia pentru care să îi dai jos.
O, tu, sine independent, nu îți neg realizările, dar încă meriți să aibă cineva grijă de tine, la fel cum vrei și tu asta. Știu, te speri cuvintele astea, pentru că dacă ai face asta, ai ajunge să renunți la independență, pentru că ar trebui să te lași în voia cuiva care ar putea oricând să te distrugă.
Știu că ți se frânge inima, pentru că ai fost învățată că e ceva în neregulă cu tine.
Știu că viața ideală pentru tine e greu de explicat altora, și tocmai de aia ți se face frică atunci când cineva vine și se rezeamă de pereții în spatele cărora ești tu.
Stai liniștită, secretul tău e în siguranță cu mine, pentru că eu știu că ceea ce te sperie cel mai mult e și lucrul pe care îl iubești cel mai mult, și tot ceea ce contează pentru tine.
Știu că visezi că poate, într-o zi, vei avea parte de o iubire care să te țină în brațe, așa cum te ține independența ta, în fiecare noapte. La fel cum știu că nu crezi că există.
Dar, vezi tu, dacă o să te porți de parcă nu ai nevoie de nimeni, ei o să te creadă.
Știu că ți-e greu să lași garda jos, dar crede-mă, asta nu te face cu absolut nimic mai puțin independentă.
Ai ales independența, ca să nu mai treci din nou prin toate astea. Și o porți de parcă ar fi tocurile alea pe care mereu vrei să le porți, când ai încredere în tine, când ieși în oraș. Chiar crezi că ai ales viața asta, nu? Lasă-mă doar să te corectez, ea te-a ales, pentru că ai lăsat-o.
Te rog, sau stai, mai bine zis, te implor să îți lași scutul jos, și sabia la fel- nu trebuie să te lupți cu lumea ca să demonstrezi ceva.
Știu că ai fost dezamăgită, și că ai fost lăsată să te descurci singură cu nopțile prin gări, trenuri, centre de orașe, mult prea multe stele, și să te întrebi cum ai ajuns în momentul în care ești.
Știu că te ți de independență, la fel cum te țineai de pisica aia de pluș când erai copil, pentru că ăsta părea că e singurul lucur pe care nu o să îl pierzi niciodată. Dar, știi care e treaba, chiar dacă poți să faci totul singură, asta nu înseamnă că și trebuie.
Poți să recunoști că ai nevoie de cineva, că în timp ce ești comfortabilă cu independența ta, nu înseamnă că ești si mereu fericită.
Sunt aici ca să îți spun că e în regulă dacă plângi, lasă-te atinsă de viață, și las-o să iasă din marea aia de maro verzui pe care o numești ochi. De parcă ai fi așa de simplă. Las-o să îți ude obrajii cu realitate.
Ți-ai ținut căcaturile împreună, indiferent cât de jos ai ajuns. Nimeni nu cred că se mai îndoiește că ești capabilă, dar poți să stai jos și să recunoști că ai nevoie de mai mult.
Știu că tu crezi că ești singura pe care te poți baza, dar nu e adevărat.
Aș vrea să-ți spun să distrugi pereții ăia la care muncești de o viață întreagă, dar știu cât de mult îț admiri munca. Fă câteva găuri în ei, până găsești persoana aia pentru care să îi dai jos.
O, tu, sine independent, nu îți neg realizările, dar încă meriți să aibă cineva grijă de tine, la fel cum vrei și tu asta. Știu, te speri cuvintele astea, pentru că dacă ai face asta, ai ajunge să renunți la independență, pentru că ar trebui să te lași în voia cuiva care ar putea oricând să te distrugă.
Știu că ți se frânge inima, pentru că ai fost învățată că e ceva în neregulă cu tine.
Știu că viața ideală pentru tine e greu de explicat altora, și tocmai de aia ți se face frică atunci când cineva vine și se rezeamă de pereții în spatele cărora ești tu.
Stai liniștită, secretul tău e în siguranță cu mine, pentru că eu știu că ceea ce te sperie cel mai mult e și lucrul pe care îl iubești cel mai mult, și tot ceea ce contează pentru tine.
Știu că visezi că poate, într-o zi, vei avea parte de o iubire care să te țină în brațe, așa cum te ține independența ta, în fiecare noapte. La fel cum știu că nu crezi că există.
Dar, vezi tu, dacă o să te porți de parcă nu ai nevoie de nimeni, ei o să te creadă.
Știu că ți-e greu să lași garda jos, dar crede-mă, asta nu te face cu absolut nimic mai puțin independentă.
