19

Mă ascundeam undeva între texturile în care gândeam amândoi, dar pe care niciunul nu le împărtăşea. Motivul era simplu: un sfârşit se apropia cu paşi repezi, mai repezi decât apusul de la 5-6 dimineaţa din Vama Veche. Îmi mângâiai mâinile, încheieturile, şi simţeam cum soarele se îneacă în tăieturile de pe ele.


"Eşti nebună."
"De ce?"
"Am pierdut numărătoare undeva pe la 172."
"172 de ce?"
"Tăieturi. Şi alea doar pe mâini şi picioare."

Nu avea sens să stau să-ţi explic că niciodată nu m-am simţit iubită, că nimeni nu a reuşit să mă facă să mă simt bine cu mine, că oamenii sunt răi, dar nu toţi, că sunt un paradox ambulant. Sau poate că avea sens, dar nu aveam chef. Mi-am umplut gura cu lacrimi care nu trebuiau plânse.

"Îmi pare rău. Cred."
"Pentru?"
"Pentru că nu o să pot vreodată să te fac să înţelegi de ce sângele care curge e cea mai bună alinare pentru mine."
"Ştim amândoi că nu trebuie să fie aşa. Nu?"
"Poate."

Mă uitam la toate rănile mele din ieşirea corpului care mă ţine captivă în ceva ce nu sunt eu.

"Ştii, de foarte multe ori m-am gândit că nu am murit cu un sens, că trebuie să mai fac ceva, înainte să dispar."
"Ce să faci?"
"Nu ştiu, aia e chestia. Dar, totuşi, de cele mai multe ori am ajuns la concluzia că nu am murit pentru că am fost o laşă."

Te uitai la mine, nu înţelegeai mai nimic, dar ochii tăi era sticloşi. Şi goi. Puneam flori în pămănt, pentru toţi cei care nu au făcut un dezastru, şi au uitat de mine. Voiam să-mi pierd echilibrul, de parcă luam heroină. Şi am încercat, dar nu mai e nimic ce poţi face.
Poate nu a fost niciodată.
Cine ştie?

"Nu-mi place să te văd că plângi."
"Uită-te în ochii mei şi mai spune asta o dată."
"Nu pot."

Tu nu eşti un templu, şi eu nu sunt tantra. Nu pot să-ţi iau păcatele, cum nici tu nu poţi să fi compasul meu moral. Îmi place urma buzelor tale pe spatele rănilor care stau să se deschidă. Mă băteam pentru soare cu o persoană care nu voia să ajungă la mine.

Nu, nu mă mai doare. Eu şi tu nu o să fim nefericiţi. Dar aş vrea să facem schimb de roluri, să vezi cum e să fii eu.

"Îmi place că atunci când sunt beată, mă duci acasă, ai grijă să nu mi se întâmple nimic. Viaţa e scumpă, de restul mi-am luat jointuri, şi tu le împarţi cu mine."
"De multe ori îmi ceri să îţi dau încă o doua şansă, dar nu ştii câte mi-ai dat tu mie, fără să-ţi cer eu."
"Mmm.. Poate ai dreptate. Nu ştiu. Ai auzit de chestia aia cu fără tatuaje şi pierce-uri în licee?"
"Da, de ce?"
"Mi se pare o tâmpenie. Adică, îmi imaginez cum era dacă asta se aplica atunci când eram eu în liceu, aveam şi pierce-uri, şi tatuaje. De ce căcat mă face asta mai proastă? Adică, na, sunt olimpică naţională la română, am tatuaje de la 16 ani, şi pierce-uri din clasa a 6-a."
"Nu te mai enerva aiurea. Nu are sens."
"Pune-mi şi mie cafea, te rog."

Undeva, între noi, un zid începe să se surpe. Şi câte o lumină mai trece prin el, atunci când nu ne aşteptăm.

24

"Scuze că am întârziat."
"E ok, timpul nu există, şi tu ştii asta foarte bine."
"Sunt prea aproape de tine."
"Adică?"
"Nu mă mai pot ascunde. Şi ştiu că totul o să se termine în curând."
"De ce zici asta?"
"Pentru că o să pleci, şi nu o să-ţi mai pese de mine, sau de faptul că între noi doi e ceva."
"Eşti tu sigură de asta?"
"Da."
"De ce?"
"Pentru că am mai trecut prin chestia asta o dată. Şi s-a întâmplat la fel. Şi ştii, şi prietenii pot să îţi frângă spiritul, de asemenea."
"E prea devreme pentru asta."
""De ce e prea devreme? Pentru că am pierdut tot şi pe oricine am iubit? Şi, ştii, pot să trăiesc fără tine, dar chestia e că nu prea vreau."
"De ce?"
"Pentru că sunt egoistă, şi pentru că am investit prea multe în tine, în noi, ca să las totul să se ducă dracu. Dar, în acelaşi timp, sunt conştientă că aşa se va întâmpla. Şi e chestia e dubioasă în care m-ai făcut să mă simt eu, lucru care nu s-a mai întâmplat de prea mult timp."
"Dar totuşi, crezi că tot se va termina."
"Sunt destul de sigură. Pentru că o să merg cu pereţii de lângă mine, tu o să uiţi că exist, nu o să îţi mai pese, mie o să-mi pese, şi de fiecare dată când o să mă uit la telefon o să sper să fie un semn de la tine, dar nu o să fie."
"O să fie timpul nostru."
"Dacă timpul nu există, nici noi nu existăm?"

Linişte. Ca de fiecare dată când discutăm ceva serios. Din Eden, şi până aici. Din Purgatoriu şi un pic mai departe. De acolo până dincolo. Pentru că e ceva tragic în mine, şi ceva frumos în tine, dar nu se poate ca astea două lucruri să crescă la unison. Sau să existe.
Nici măcar un pic de ironie. Nu e timp pentru mine.
Pentru că am cunoscut mulţi oameni până acum, şi niciodată nu mi-au plăcut ochii căprui. Şi apoi, ai apărut tu, care eşti un amalgam de lucruri care nu mi-au plăcut niciodată atât de mult. Şi, brusc, ochii ăia căprui au devenit favoriţii mei.
Şi tot oraşul dormea cu mine, tot oraşul simţea ce simt eu, tot oraşul te vedea cum te văd eu.
Să punem difuzoare pe spitale. Să anunţăm naşterea şi moartea atunci când se întâmplă. Să vedem care câştigă.

"Ştii, dacă aş dispărea din viaţa ta, nu cred că mi-ai simţi lipsa."
"De ce?"
"Nimeni nu-mi simte lipsa. E exact chestia aia, cu sau fără mine, lumea continuă, oamenii trăiesc şi mor, la fel cum e normal. Nu am niciun  fel de efect, nici atunci când sunt, nici atunci când nu sunt."
"E doar o părere."
"Poate, dar nimeni nu mi-a dovedit contrariul."
De fiecare dată când zâmbesc, sper că te uiţi. Nu pentru că vreau să vezi că sunt fericită, ci pentru că sper să te îndrăgosteşti de zâmbetul meu, la fel cum m-am îndrăgostit şi eu de-al tău.

"Sunt multe lucruri pe care nu o să ţi le spun niciodată, şi de asta le scriu."

04

"Nimeni nu mi-a spus ca se simte ca eternitatea cand stelele stralucesc pentru cineva la care tii."
"Trebuia sa stii."
"De unde? Sau de la cine?"
"Din tine."
"Mi-e dor de punctuatie."
"Pentru ca esti nebuna."
"De ce zici asta?"
"Nici nu conteaza. Edti nebuna mea."
"Dragoste, durere, tristete?"
"Cel mai probabil."
"Ne-am pierdut semnatica si sensul pe drum."
"Iti pare rau?"
"Nu stiu."

Uneori, ma intreb ce las cu tine cand plec, ssu daca iei ceva din mine cand tu pleci. De multe ori ajung la concluzia ca nici macar nu mai conteaza asta. Pentru ca atunci cand totul are sens, eu il pierd pe al meu. Si somnul ma invaluie incet, la fel cum mainile tale imi invaluie gatul. Da, te iubesc si cu mainile in jurul gatului mei.
Multi m-au intrebat de ce nu scriu toate chestiile prin care am trecut, un fel dr auto biografie. Le-am zis ca alea sunt lucruri pe care nu le stiu decat cateva persoane, si ca e mai bine asa. Dar, daca cineva ar sta sa citeasca printre randurile mele si cele din mine, ar afla ca zic tot si chiar mai mult, fir ca vreau sau nu.

"De ce ti-e atat de greu sa dormi?"
"Pentru ca sunt o persoana nocturna. Intotdeauna o sa prefer noaptea in favoarea zilei. Mi se pare mult mai interesanta, chiar magica."

"Stii ce mi se pare incredibil?"
"Ia zi."
"Faptul ca dupa atata timp, tot ai vrut sa incerci.
"Ce sa incerc?"
"Sa incrrci ceea ce acum cativa ani nu avea sens. Sa incerci sa existe un "noi"."
"...."
"Si stii ce mai e asa?"
"Ia zi."
"Sunt mai multe, de fapt."
"Avem timp."
"Nu-mi vine sa cred ca ru eram dispusa sa nu incerc, sa te refuz, sa raman cu tipul cu care eram. Faptul ca am crezut la inceput ca vrei sex si atat de la mine. Faptul ca avem un loc al nostru si atat. Ca mi-am revenit, ca nu mai sunt suicidala, ca nu mai ma gandesc la ce ma gandeam inainte de tine. Ca nu imi pare rau ca am acordat sansa asta unui om care mi-a fost prieten, cat de cat, inaibte de a-mi fi iubit."
"Regreti ceva?"
"Da."
"Ce anume?"
"Ca sunt proasta. Ca credeam ca tipul cu care eram era "the one", desi daca ma gandesc mai bine, aveam motivele mele. Dar, cand ma uit la tine si cand ma saruti, simt gustul urmatorilor multi ani. Atat de multi incat nu stiu care e numarul lor."
"Altceva?"
"Ca ma apuca sentimentalismul cand tu nu esti langa mine. Desi, si daca ai fi, nu cred ca ti-as spune, pentru ca am impresia ca par genul ala de tipa proasta cand o fac."
"Ai multe impresii gresite."
"Ai si tu dreptatea ta."

Nu, nu ma mai inec in somn. Si e bine. Mi-a luat 20 si ceva de ani sa invat sa ma iubesc, si nu am timp sa ii explic altcuiva cum sa o faca, sau de ce ar face-o. Nu, nu mai mi-e greu sa respir.  Si e bine. E mult mai bine decat ma asteptam eu.

11

"Vrei sa mergem la mare?"
"Vreau inghetata."
"Haide, ma, putem sa mergem in Vama, sau Costinesti!"
"Vreau sa facem lucruri mari impreuna. Adica, sa incepem de la nimic, sau mai nimic, si sa ajungem sa avem ceva misto impreuna."
"Si eu."
"Esti atat de simplu."
"Ce vrea sa insemne asta?"
"Asta a foat singura ta reactie, "si eu"? Sa-mi fut un cap in gura!"
"De ce pula mea te-ai enervat?"
"Pentru ca esti simplu, sau asa imi pari, cand nu scriu despre tine. Pentru ca nu te stiu, de fapt, dar vreau sa te cunosc. Usor. Treptat. Ritmat. Inconsistent."
"Esti sincera?"
"Nu, te mint. Ce cacat, ma?"
"Nu mai zice "ma". Ai zis ca nu mai zici asta."
"Unul va muri, si celalalt o sa sufere."
"Ce?"
"Exact ce ziceam. Da-mi si mie berea si o tigara."
"Ne lasam de fumat."
"Da, stiu. Nu-ti dau berea."
"De ce?"
"Ia-o, e langa tine."

Mereu ma faci sa ma simt  proasta cand vorbesc cu tine. Chiar si atunci cand te intreb ce ai zis, pentru ca stii ca nu aud cu o ureche, si niciodata nu cred ca inteleg ce trebuie. Iti dau generozitate, nu imi da cruzime. Pentru ca esti genul ala de om dupa care nimic nu mai are sens. Acelasi sens, sigur nu.

"Mintea deschisa."
"De fapt, e usa deschisa. Atat. Nu mai avem mancare."
"Nici bani."
"Da-mi berea.!
"Ce ai mai scris?"
"Nu e treaba ta. Uneori, nici a mea."
"Scrie-ma!"
"Esti arta, idiotule! Arta mea, arta care nu ma intereseaza daca ajunge undeva. Nu ai sa mori vreodata."
"Scrie-mi pe corp."
"Luna mi-e muza. Hai sa o asteptam."
"Uite berea. Ia si o tigara."
"Te-am iubut dinainte sa te cunosc. De parca atomii din mine au fost mereu atrasi de atomii din tine, si cumva, s-au intors unii la altii. Si e un intreg, un univers,  complet si imperfect. Si poate chiar suflete-pereche."
"Tocmai ai explicat stiintific, fantastic, literar asta."

Toarna-mi vise in strecuratoarea dintre coaste si stern. Trei puncte, lipseste unul.

"Hei!Ce mai faci, eşti bine?"
"Da, sunt bine. Mersi. Respir foc şi sunt un dragon, deci invincibilă."
"Arăţi bine. Eşti cumva la dietă?"
"Nu, nu, nu. Nu sunt o fată grasă. Şi ştii ceva, ştiu că am mai luat câteva kilograme, dar chiar îmi place să lovesc umflăturile abdomenului când stau jos."
"Nu îmi place să mă uit în oglinzi, pentru că e doar sticlă, până la urmă. Şi eu sunt mai mult de atât."
"Eşti foarte frumoasă, ştiai asta?"
"Mereu am ştiut, doar că nu am ales timpul potrivit să accept asta. Cred că prefer să fiu incomodă, să am aşteptări mari de la a fi frumoasă. Pentru că mărimea picioarelor mele nu ar trebui să conteze, şi nici culoarea părului nu ar trebui să-mi dicteze ce pot sau nu pot să fac, şi faptul că sunt fată nu ar trebui să însemne că sunt o păpusă."
"Mai ai ceva urme de depresie?"
"Da. Depresia şi ura de sine îşi fac părul împreună, şi uneori le las să-l facă şi pe al meu. Deseori stau în duş şi vorbesc cu Dumnezeu. Nu cred că mă aude, pentru că nu prea cred în el. Dar aştept să-mi revin total.(dacă aşa ceva există, măcar)"
"Nu mai avem timp, dar vorbim săptămâna viitoare, ok?"
"Sigur, O să mă uit dacă am planuri."
"Ok. Sună-mă ca să putem aranja o întâlnire, dacă obişnuitul nu iese cum ar trebui. Şi ţine minte că şi ceea ce e stricat şi făcut bucăţi e frumos. Altfel, puzzle-urile nu s-ar vinde."

Şi a plecat, şi lumina a început uşor să moară.
Nu ne-am mai văzut de ceva timp, dar am un motiv bun pentru asta, aşa că nu fii supărată. Ţi-am promis că nu o să mai am nevoie de tine, nu e chiar vina mea dacă nu ai vrut să mă crezi. Dialogurile noastre nu mai au atât de mult sens acum, asta e chestia. Mă descurc fără tine, nu am murit, sunt bine, sunt mai bine decât am fost vreodată, de fapt, deci, cred că pot să spun că poţi să pleci. Oricum, e imposibil să te uit. Suntem aceeaşi persoană, şi nu cred că am să mă mai uit vreodată.

05

Dacă mă laşi să-mi pierd minţile, promite-mi că nu mă ajuţi să le caut niciodată. Şi că nici tu nu ai s-o faci.
Nu ar mai avea nici măcar un sens, deci de ce să te mai chinui, până la urmă?
Intră în istorie cu mine, şi hai să schimbăm tot ce nu ne-a plăcut niciodată, nu are ce să se întâmple. Rău. Cred. Sper. Nu ştiu. Poate că da, de fapt, poate că e cel mai probabil că da.
"E posibil s-o dai, dar e probabil s-o iei."
Hah!
Nu, nu sunt genul ăla de tipă care nu a vrut "decât" lumea, sunt genul de tipă care vrea să-şi facă lumea, cu oamenii care trebuie, locurile care trebuie, aşa cum trebuie. Şi fiecare ar aduce câte ceva, dar ceva anume, care să se potrivească cu tot ceea ce există deja. Da, asta ar fi frumos.
Pentru că mă bucur că te-am cunoscut, şi vreau să ştii asta. Pentru că asta e pentru tpţi care nu merită şi pentru toţi cei care s-au întrebat dacă am scris vreodată despre ei.


Închide ochii, totul va fi bine.

Am investit prea mult timp în toate astea, ca să le las acum să dispară. De fapt, nici nu cred că ar dispărea, ci doar s-ar face nevăzute pentru puţin timp. Sau mai mult. Nu ştiu.
Acorduri de pian şi vioară? Nu, nu prea cred. Mi-ai urat să găsesc pe cineva care să mi le ofere, dar nu vreau asta. Vreau cu totul şi cu totul altceva.

"Vrei ochelarii mei?" şuierat un fel de dorinţă care nu ştiu ce era de fapt.
"Nu, mi-e bine."

Dragă, nu te îndrăgosti de mine. Ăsta ar fi singurul sfat pe care oricine ţi l-ar da, dacă ai întreba. Nu, nu am să mă complic să-ţi explic de ce, de cum, de unde până unde. E o poveste mult prea lungă pentru cât de inutilă e de fapt.

"Ţi-ai asuma un risc destul de mare, dacă ai ştii că ar putea ieşi ceva mişto din chestia aia?"
"Depinde.."
A, da! Acel magic "depinde" care ruină orice fel de vis pe care aş putea să-l am, sau speranţă care a mai rămas. Ador momenetele alea când mă uit la tine, şi tu eşti jumătate sau trei sferturi adormit. Pentru că eşti foarte calm. Cam la fel cum e vremea înainte de furtună. Nu, nu a venit nicio furtună până acum. Ştiu, la un moment dat o să vină, dar pot să mă bucur până atunci. Şi tu nu ai nici măcar un cuvânt de spus aici.

Pentru că femeile strică bărbaţii. Cocoloşindu-i, oferindu-le totul pe tavă, spunând "nu, nu e vina lui, e vina mea", "lasă că aşa e el", "ştiu că mă iubeşte chiar dacă a făcut X chestie".... Sugi pula, eşti o retardă dacă crezi căcaturile pe care tu singură ţi le spui, ca să îi iei apărarea! Şi ştii de ce? Nu ştii, evident. Pentru că ăla nu mai e bărbat, la fel cum aia nu mai e iubire. A, ok, îţi convine să stai 3-4 ore să bei un suc, în timp ce el stă să bea 14 beri pe banii tăi? Îţi meriţi soarta. Retarda pulii mele....

Mă simt foarte hateriţă de ceva zile încoa' şi nu ştiu de ce. Sau, nu vreau să realizez de ce.
Pula mea, nu-mi convine, nu ar trebui să mă mai intereseze. Aşa ar fi normal, nu? E fix ca pula, că nu merge aşa.
Mi-am pierdut metaforelele, comparaţiile, hiperbolele şi orice altceva. Mi-am pierdut o muză? Care? De ce? De unde până unde am muze?
Muze mute poate, dar nici măcar una care să-mi inspire altceva?
Mă simt cam la fel de hateriţă cum e toată lumea pe Facebook zilele astea, pentru că, aparent, sunt foarte deranjaţi de faptul că în state e legală căsătoria între persoane de acelaşi sex. Vă doresc să aveţi copii gay, şi să trebuiască să treacă prin aceeaşi ură pe care voi o afişaţi pentru că sunteţi o naţie de încuiaţi la minte, şi de ipocriţi.


Futu-vă religia....