Cred in multe lucruri.

Cred in momente, sarutari, ceai.

Cred in oameni, carti, arta.

Cred in rasarit si apus si toate mometele dintre.

Cred in faptul ca o pare din noi e facuta din praf de stele si o parte din univers.

Uneori, cred si in dragoste.

Si e o rusine, sincer, pentru ca eu cred in toate lucrurile astea, dar nu o sa pot niciodata sa cred in mine.

Vreau sa mor in cuvinte, asa cum oamenii mor in ei insisi.

Si nu doar o data am auzit intrebarea:"De ce esti asa nefericita?"

Si nu doar o data m-am abtinut sa plang cand voiam sa raspund.

Cred ca ceva din mine nu doar ca nu poate sa accepte ideea de fericire, sau placere, ba chiar gaseste in durere si suferinta acel lucru pe care il cauta.
Ceva din mine nu a mers niciodata bine, a mers in permanenta impotriva mea.
Da, poate ca eu sunt cauza pentru care nu pot fi fericita.
Dar motivul principal, e ca niciodata nu am crezut ca sunt de ajuns.
De frumoasa, de desteapta, de originala, de talentatata, de orice. Tu spune-o, eu te contrazic.

"Hai, nu mai plange...Zambeste.."
Nici nu mai imi aduc aminte cand am fost ultima data fericita...
Adica, cu adevarat fericita, nu doar pentru ca am zambit.
Oamenii niciodata nu or sa te judece dupa personalitate.
Ei te judeca automat dupa imbracaminte, cum arati, si poate abea dupa incearca sa vada ce personalitate ai.
Dar in secunda in care nu le place cum arati, nu or sa incerce nicodata sa te cunoasca.
Asta e realitatea.
Imi place sa beau cafea singura, si sa citesc singura.
Imi place sa merg singura cu masina, sau cu autobuzul, si sa ma duc singura acasa.
Asa pot sa ma gandesc, si sa imi limpezesc mintea.
Imi place sa mananc singura, si sa ascult muzica singura.
Dar cand vad o mama si copilul ei, un iubit cu iubita lui, sau doi prieteni care rad impreuna, realizez ca in ciuda faptului ca imi place sa fiu singura....nu-mi place sa fiu singura.
Uneori, ridic ziduri in fata mea, doar ca sa vad cui i-ar pasa destul de mult, incat sa le darame, sau macar sa incerce.
Uneori, ridic aceleasi ziduri doar ca sa nu ma gaseasca nimeni.
Si atunci ma gasesc singura.

Vreau acea parte din tine pe care nu vrei s-o dai.

Am invatat multe despre cum poti sa fi om, atunci cand sunt singura.

Oamenii pe care ii admiri sunt reflectati in ochii mei, si eu nu pot decat sa ma gandesc:"as vrea sa pot fi ca ei."

Chiar daca, poate, nu am niciun motiv sa ma gandesc la asta, iau foarte des in considerare.

Poate ca e normal.

Si ceilalti vad asta.

Sau poate ca nu.

"O sa ma schimb...o sa fiu altfel..."

De ce ?

De ce sunt atat de fascinata?

O sa pun o masca pe care am creat-o, si o sa va dezamagesc.

Vocile lor ma acopera.

Poate o sa ajung aproape de idealul dupa care tanjesc...

"Nu accepta tot doar ca sda sti tu ca poate te-ai protejat de ei. Inrunta-i. Mai devreme, sau mai tarziu, tot o s-o faci. Foloseste-te de cuvinte, create de cineva, cuvinte care le incarci tu."

Eu sunt regula.

Regula care e mai sus decat orice.

Eu sunt Alfa, si Omega.

Inceputul, si Sfarsitul.

Cerul meu dispare.

....

Uneori ma intreb de ce te urasc atat de mult, alteori de ce te iubesc.

De ce vreau sa schimb ceva, dar nu fac nimic.

De ce imi pun prea multe sperante in  ceva,desi stiu ca nu va schimba nimic.

Mi-ai sarutat cicatricile de pe piele.

"Tot cred ca esti frumoasa."

Am momentele mele in care te apreciez.

Sa nu imi spui ca nu am motive sa fiu cum sunt, si ca ar trebui sa imi deschid ochii pentru ca e o lume frumoasa.

Demonstreaza doar cat stii despre mine,  ca n u poti sa-ti iaginezi ce vad eu, sau ce se intampla in capul meu.

Nu pot gasi fericirea.

Nu pot vedea frumosul.

Doar durere, artificial, si lipsa de speranta.

Si promit, nu e vina ta.

Promit ca nu a fost niciodata vina ta.

"Sa nu indraznesti. Nici macar sa nu te gandesti sa renunti."

Nu trebuie sa fi anorexic ca sa iti urasti corpul.

Nu trebuie sa te tai ca sa iti faci singur rau.

Nu trebuie sa incerci sa te sinucizi ca sa vrei sa mori.

Uneori mi-e frica de faptul ca as putea ramane singura.

Cine ar putea iubi o fata cu mai multe taieturi decat prieteni, cu mai multe obiecte ascutite decat incredere, mai multa durere decat frumusete??

Exact.

Nimeni.

Poate daca beau destul vodka are gust de iubire,,,

Cauza aceste rani este....durerea.
De ce toate visele mele par a se zvarcoli in timp?
In amintirile care in curand o sa dispara nu sunt stele.
Iar aceasta liniste intrebatoare are sensul bolii/
Si eu nu vreau sa devin confuza din cauza unor cuvinte.
Mi-ai dat o minciuna.

Mi-am scris in piele tot trecutul.
In sfarsit ne reintalnim... dulcea mea boala.

Promisiunea unor cuvinte eterne este....?
De ce imi primesti corpul de data asta? Si de ce scormonesti in intuneric?
De ce mi se pare ca rupi o harta a viitorului?

Ce vrei sa imi oferi, pentru ca stiu ca lipseste ceva.
Inca mai traiesc intr-o lume pe care ochii mei o vad.
Pot sa mai rad? Pentru ca ceva tocmai s-ar scurs printre degetele mele.
Exista ceva mai dureros decat sa traiesti?
Tu...cel pierdut in ziua de maine: Fi fericit !

.

EU sunt Alfa, si Omega.

Inceputul, si sfarsitul.

Drumul pe care am mers nu mai exista.

Promisiuni din praf.

Haide, zambeste...

Nu mai plange.....

O sa am grija de tine de aici in colo.

Ranile tale cred ca ma dor mai tare pe mine.

Nu stiu de ce.

Realitatea e cruda, nu-i asa?

Culorile s-au topit de mult..

Taie-mi dorintele si arunca-le in mare.

Eu am nevoie de rani ca sa pot trai.

Da, unii oameni sunt nascuti ca sa ii raneasca pe ceilalti.

Dar sunt si mai nemiloasa cu mine.

De ce moartea ne viziteaza?

Dragul meu, asculta ce-ti soptesc cu atentie: visele mele neimplinite.

Inca sper ca ziua de maine sa fie frumoasa.

Poate ca cea mai buna dovada ca inca suntem oameni este sensul pe  care putem sa-l dam actiunilor noastre.

Uneori, lumina soarelui e atat de puternica, incat doare.

Da, sunt o antiteza totala, si o stiu prea bine.

Sper ca zilele ce vin sa fie mai bune, dar totusi, vreau sa mor.

Imi acopar ranile, dar totusi vreau ca ceilalti sa stie ca mi-e frica.

Toata viata mea mi-am spus sa nu-mi fie frica.

Si abea acum realizez cat de stupid e.

Ca si cum mi-as spune "Nu clipi" sau "nu respira", "NU fi om"...

Ar trebui sa imi spun "Sa-ti fie frica, dar incearca oricum.Traieste oricum."

Poti sa iti dai seama din ranile de pe mainile mele, din buzele mele crapate, ochii mei cu machiajul stricat, ca nu sunt cea mai grijulie fata.

Si poti sa iti mai dai seama din ochii mei inrositi, vanataile de pe picioare, din parul meu incurcat, ca nu sunt bine.Chiar deloc.

Singuratatea e o boala care poate sa duca la moarte.

La fel de usor, ar putea sa fie acelasi lucru.

Sunt atatia oameni pe planeta,  si eu am pretentia ca eu sa contez...

Uneori imi aduc aminte ce voiam de cand eram mica : sa fac arta, sa scriu, sa citesc multe carti, sa pot gasi pe cineva care sa ma-mi sarute chipul.

Nu...

Chiar nu pot sa zic ca mi-e frica sa mor.

Undecided

 

 Uneori chiar simt nevoia sa stiu ca cineva imi apreciaza "munca".

Sa ii zicem asa.

Sincer,nu stiu ce as face daca nu as scrie.

Da, poate am multe calitati, asa cum am auzit, dar nu pot trage foloase de pe seama lor.

Sau, mai bine zis, nu stiu cum.

Cineva m-a intrebat mai demult de ce sunt atat de mandra de tot ce am pe corp.

Am zis simplu : Pentru ca asa, si asta sunt eu.

Fiecare operatie, semn, cicatrice, taietura, fiecare sunt eu.

Din diferite momente.

Pentru ca sunt o antiteza totala.

 

Lucas

 

AS: simteam nevoia sa mai scriu si eu ceva, inainte sa pun pe blog ce mi-a lasat cineva amintire.

M-am inecat o data cu sunetul unei ploi care nu a venit.
"Daca ceea ce vezi e realitate, de ce mai plangi?"
Nu o sa uit niciodata cand am auzit asta, din gura unei persoane care m-a cunoscut cel mai bine, si fata de cae simteam o iubire pura, care nu a luat fiinta niciodata.
Nu, nu e vorba de niciun fost sau orice de genul asta.
O prietenie care nu trebuia sa se termine, sau cel putin nu asa.
Un gol fragil, pe care eu,  cea lipsita de orice, care se modeleaza dupa tot ce vor altii, am incercat sa il umplu.
Nu o sa iubesc o umbra zilnica, din momentul in care a disparut.
Vreau sa te iubesc iar, cu tot golul meu, cu toata lipsa mea de orice fel de substanta sau orice altceva.
As fi vrut sa fim noi doi care sa plangem la acest "adio"
 AS2: acum incepe postarea propriu zisa


 "Hei, hei, hei. Iti las asta aici, pentru cand o sa mai ma vrei.
Mai ti minte cum iti colora lumina lunii pielea? Eu da. Si mainile tale permanent reci. Ai putea, oare, intr-o buna zi, sa renunti la ezitare ca sa nu fi total dezamagita de tine? Cauta un motiv pentru care sa mai poti crede intr-o zi de maine. Stiu ca ceva in tine s-a stricat, poate chiar a disparut de tot, si tot ce esti tu, si ce lasi sa se vada,  e distorsionat. 
Hei, mai poti sa zambesti?

 Tine-ma in continuare aproape, ca sa nu uit. Intr-o  buna zi, vocea mea nu o sa mai ajunga la tine. Pasii nostri dispar in ploaia de la final. Tine-ma de mana tandru, pentru ca acum stiu cum e sa te simti singur asa cum o faci tu. Numai lumina ma face sa am  incredere in tine, si sa imi pun totul in mainile tale. Tine-ma aproape ca sa nu uit.Cand nu o sa mai fiu acolo sa te apar de ploaie, si sa deschid o umbrela in cel mai hazliu mod, atunci o sa fiu complet pierdut si trist.

 Iubeste-ma in continuare. Inima ta, aia care a ajuns atat de fragila, si noi doi care incercam cand eram la tine in pod sa numaram stelele printre scanduri. Undeva intr-o vara care nu o sa se mai repete. Sa nu uiti ca de fapt nu s-a terminat nimic, si ca o sa te astept sa vi si tu la mine. O sa am grija de tine in continuare.

O singuratate inecata in ras rosu. Ochii tai impuri care au uitat sa doarma, care nici macar nu mai vad ziua de maine. Idealuri care inoata la suprafata, dar de fapt se adancesc in tine.

Unde te uiti cu o fata atat de trista? Amintirile nu mai ajung la tine, si se destrama, una cate una. Temperatura corpului tau se  duce, dar te tot uiti la mine, si uiti sa respiri. Nu ai avut niciodata indoieli fata de mine, si poate ca asta mi-a placut la tine. Poate ca o sa uiti chiar si durerea si lacrimile pe care le-ai indurat.

 Am gresit?

Nu te mai uita la mine cu ochii aia tristi, te rog.

Invata-ma care e adevarul.Lasa-ma sa iti aud inima.

Am fost singur mereu, deci iti multumesc ca mi-ai intrat in viata. Ia-ma si pe mine, cel slab, care nu a incercat sa vada ceva, in considerare si nu ma uita. Tu nici macar nu mai cauti sa respiri. O sa iti zambesc in amintiri, dar nu le uita.

Chiar asa....

Intr-o buna zi, eu si cu tine o sa stam impreuna in solitudine.