1:44 PM

"Ştii, mă gândeam că o să ajung să nu mai aud nimic..."
"De ce te-ai gândi la asta?"
"Pentru că oricum nu aud cu o ureche, şi nimeni nu înţelege, sau ştie de ce."
"Păi da, bine, dar de ce te-ai gândi la momentul când nu o să mai auzi deloc. Poate că doar nu o să auzi bine cu urechea dreaptă."
"Era mai drăguţ unde mă duceam eu, chiar dacă era un moment de negativism..."
"De ce?"
"Pentru că dacă nu aş mai auzi, în condiţiile în care ai rămâne lângă mine, ţi-aş simţi altfel mirosul, aş ştii de când eşti la uşă că o să vi acasă, aş putea să pun mâna pe tine, şi să simt tot ce e în neregulă cu tine, poate şi ce te doare, sau pur şi simplu, cum a fost ziua ta, cât de obosit eşti după ce ne futem, sau cât te calmezi dacă fumezi o ţigară, sau cum respiri după ce am fumat un cui. Şi crede-mă,  într-un fel, mi-e frică dar sunt mega-curioasă de altceva..."
"Ce anume?"
"Cum am să te văd. Poate că în continuare dublu, cu imagine care tremură, sau cu totul şi cu totul altcumva."

Voiam să te mângâi, dar nu făceam altceva decât să iau în braţe cana de cafea.
Să te uiţi la mine, sau la televizor, sau să dormi. Să te lipeşti de mine, când mă întorc cu spatele la tine, să mă iei în braţe. Sau, pur şi simplu, să-mi pui capul la loc pe pieptul tău, şi să-mi dai părul la o parte, ca să nu-l mai înghiţi.

"Voiam atât de mult să vi aici, şi să o luăm de la început."
Ştiu asta."
"De ce eşti aşa?"
"Nu am absolut niciun motiv, crede-mă."

Urăsc momentele astea în care nu-mi dau seama cum ar decurge o conversaţie de-a noastră, sau despre ce am putea să vorbim, în afară de chestii de genul "Cum a fost la muncă?", sau "Ce mâncăm?", care ştim că nu o să aibă niciodată un răspuns. Îmi dau seama că nu ştiu ce îţi place, nici măcar culoarea preferată, nu ştiu de ce ţi-e dor, nu ştiu ce îţi place la mine, sau de ce vrei chestii mari, peste 2 ani, şi e şi mai dubios că nu mă deranjează, îmi alimentează nişte vise construite pe speranţele că vrei aceleaşi lucruri la care mă gândesc eu, şi mă entuziasmez aiurea, şi visele alea devin uşor-uşor planuri. Şi mă sperie chestia asta, penru că ultimele dăţi când am făcut asta a fost un dezastru total, din care nu m-am ales decât cu ani, sau luni, de suferinţă pentru nimic altceva în afară de faptul că sunt o retardată, şi că niciodată nu am umblat cu cine trebuie. Sau faptul că eşti cam la fel ca mine, mai mult sau mai puţin, şi tu eşti familiarizat cu chestii de nebunie de moment, sau măcar înţelegi ceva din anarhie, sub orice formă de-a ei, şi.... Pula mea, nu ştiu, poate nu face sens, dar deşi mă gândesc la chestii mari, şi mi-e frică de ele, aş putea să omor pe cineva doar ca să fie realitate.

"La ce te gândeşti?"
"Habar nu am de ce am scris aşa ceva...."



Deigur, mai e şi partea aia în care tot ce s-a întâmplat aici, e doar o altă discuţie pe care nu o să o avem niciodată... Nu ştiu ce imagine ai despre mine...

"Nu voiam sa iasă aşa, voiam să rămână totul aşa cum era. Sa visez în continuare, încercând să schimb ceva ce nu poate fi schimbat, să fiu un nimeni, aşa cum eram."
"De ce?"
"Pentru că timp, şi pentru că distanţă, şi pentru că viermii erau împotriva noastră, şi naziştii nu erau de acord."
"Eşti o idioată."


Voiam să ies, totuşi, din chestia aia în care îmi trăiam viaţa împieducându-mă de paturi de spital. Dar, civilizaţia mă obliga, şi încă mă mai obligă, şi trebuie să uit tot ce am învăţat, să mă coformez. Mereu o să trebuiască să fac asta, chiar dacă scriu pentru molii şi unicorni. Oricum, dorm într-un stup de viermi despre care nu percep mai nimic.

"Bună dimineaţa, pentru sufletul tău!"
" Nu suferi despre libertatea pe care nu o ai, şi să îţi placă tot ce faci, şi tot ce simţi, oamenii nu te simt, e ok, nu trebuie să fi panicată aiurea."
"De ce aş fi panicată?"
"Pentru că urăşti oamenii, şi mai ales atingerea lor. Se observă."
"Nu am sentimente, sau ani lumină. Dar eu mă bucur, nu-mi pasă ce crezi."

Ştiam că mă bucur, pentru că am ajuns la concluzia că timpul trece, şi nu trecem noi prin el, că a fi copil, naivă, să visezi mult, să fie totul o simbolistică care e continuă, nu mă ajut în a muri liniştită.Să văd că încep să am probleme, dar să cred că nu o să conteze.
Pentru că tata nu mai e copil, şi nimic nu e uşor.
Pentru că într-o lume de duzină, mi-am pierdut simţul de "acasă", pentru că a devenit doar un loc plin de alcool şi fum de ţigară, prin care trec pentru că sunt om, şi pentru că părinţii contează, nu vremea când "tot ce aducea în heroieşti bucurină" devine o preocupare continuă. 

11:56

"Mai ţii minte momentele alea în care m-am îndoit de tine, cam cum se îndoiesc unii de oamenii ajuns pe lună?"
"Nu, nu chiar, de ce?"
"Viziunile tale sunt mai de căcat decât unghiile mele cu violet de genţian pe ele."
"De ce ai violet pe unghii?"
"Mi-am făcut părul mov."
"De ce?"
"Că aşa am vrut eu. Nu, nu am făcut-o pentru tine, cum nici nu ma îmbrac pentru tine, ci doar ca să pot să mă admir când trec pe lângă vitrine."
"Ai cumpărat bere?"
"Nu, am luat vin. E mai ok aşa."

Nu ştiu dacă chiar e mai ok, sau dacă ungiile mele chiar arată naşpa, dar nu mai beau bere. Nu mai beau, mai bine zis, decât uneori, şi atunci e vin.

"Nu am mai vorbit de ceva timp."
"Vorbim zilnic."
"Da, dar nu chestii importante. Vorbim lucruri care nu au sens."
"Părul tău mov nu are sens."
"Nu neg, dar nici nu-ţi dau dreptate."

Hai să nu mai schimbăm nimic, chiar dacă nu e totul bine. Niciodată nu o să fie bine, sau nu total, cel puţin. Mereu o să se poată mai bine. Mi-ai consumat liniştea în timp ce consumam stelele unor oameni care nu erau ai mei. Nici tu nu eşti al meu, cum nici eu nu sunt a ta. Eu sunt a mea, tu eşti al tău. Mai înainte de orice.

"Ştii, de multe, foarte multe ori nu înţeleg nimic din ce scri."
"Asta e bine."
"De ce?"
"Te provoc să te gândeşti, măcar cât să încerci să înţelegi ceva."
"Păi da, dar nu înţeleg."
"Da, dar ai gândit ceva, chiar dacă nu ai înţeles. Şi, până la urmă, cine ştie. poate că ai înţeles, doar că nu ţi-ai dat seama."
"Te uiţi prea mult la House."
"Da, dar e mai bine decât să o ascult pe colegă-mea când vorbeşte la telefon. Şi ştii ceva, îmi bag pula în a fi sinceră! Niciodată nu e mai bine, zilele oricum trec şi noi murim pe secundă ce trece!"
"Îţi mai pun un pahar de vin..."

12:09

AS: m-am mutat, parţial. Sunt si aici.


"Mi-ai zis că orice s-ar întâmpla, o să mă alegi pe mine..."
"Dacă stai să te gândeşti, te aleg pe tine în fiecare zi. Indiferent dacă eşti acasă, sau la kilometrii depărtare. Aleg să stau cu tine, să împart momentele de magie cu tine, în timp ce mergem prin lume, şi călcăm pe toţi cei care ziceau că nu o să meargă."

Te-am ales pe tine fără absolut niciun motiv, poate din curiozitate. Dar, faci totul să pară real, şi e bine. Şi ştiu privirea aia, e aceeaşi care acum 5 ani mă făcea să zâmbesc ca o idioată 10-15 minute după ce treceam pe lângă tine. Să-mi vezi atacurile de panică, nesiguranţele, speranţele, lipsa de control, dificultatea de a lua decizii, în timp ce stau într-un colţ de cameră şi mă uit pe geam.

"Te las să fi furtuna care mă cuprinde, de fiecare dată. În fiecare zi."
"Te-aş alege la infinit. Din nou, şi din nou. Sunt un dezastru ambulant, nu ştiu când să tac din gură, sau ce să spun atunci când nu pot vorbi şi patul nu mai e cald. Sunt nesigură pe mine, în aceeaşi măsură în care mă îndoiesc de oamenii din jurul meu. Respiră pericolul şi demenţa în ceafa mea. Dar te vreau."

Muzica a început, tu dansai în silabe, iar eu mă pierdeam în lumina lunii şi felul în care se vedea pe pielea ta.

"O să vin după tine. Când o să auzi un clinchet de clopoţel, sau ce căcat e ăla de la gâtul unei pisici, să ştii că sunt aproape."


Asta e pentru toate momentele în care nu am ştiu ce să zic, sau ce decizie să iau.

mai lasa-ma cinci minute

in care sa-mi dovedesti ca tot ce am crezut e gresit.

lasa-ma sa ma pierd intr-un parfum care nu e al tau

dar care e singurul care ma invaluie.

un parfum care ma pune capra intr-un bar aproape jegos

si ma saruta cu mai multa dorinta decat tine.

care dupa ma mangaie cu niste maini care te-ai astepta sa fie aspre

dar sunt la fel de fine ca pielea mea.

pentru ca de fiecare data cand ajung mai devreme acolo

ceva din mine se schimba.

ceva din mine uita de toata durerea si tristetea care zace in interior.

ceva din mine te uraste,

dar eu iti duc dorul.

pescarusii imi canta ca sa pot adormi.

"Mulţumesc" pe care nu le-am spus de crăciun, şi le spun de anul nou

I.
Vreau să le mulţumesc oamenilor din liceu, care întotdeauna mi-au spus că faptul că scriu nu o să mă ducă nicăieri.
Dacă nu eraţi voi, poate că nu mai aveam nici măcar un lucru care să mă ajute să-mi păstrez stabilitatea mentală şi luciditatea.

II.
Părinţilor care ţin să-mi amintească că sunt o greşeală.
Dacă nu eraţi voi, nu aveam depresie şi nu încercam să mă sinucid.
Nu omoram părţi din mine, doar ca să cresc.
Mulţumesc pentru depresie.
M-a dus spre artă.

III.
Mulţumesc celui pe care l-am iubit şi care mi-a frânt inima în repetate rânduri.
Mi-ai dat tuşul pentru culorile din mine şi inspiraţia pentru tot ce scriu.

IV.
Pentru toţi foştii prieteni, amici, care au dat prietenia pe succes şi care m-au înjunghiat pe la spate.
Pentru toţi băieţii care nu au avut nicio intenţie de a-mi reţine numele.
Pentru toţi profesorii care nu s-au uitat a doua oară la mine.
Pentru lipsa de popularitate.
Pentru hoarda de prinţese care m-au făcut să mă simt ca o exclusă social, care avea nevoie de aprobarea voasră-.

Mulţumesc pentru umerii reci, pentru că m-aţi făcut să mă simt ca un nimic.
Asta m-a determinat să îmi demonstrez, să nu  mai vrea să fiu un nimic.

Pentru tot ce a fost zis şi făcut.

Toţi o să muriţi şi o să fiţi uitaţi.
Şi oasele mele, se vor descompune şi ele, cu viermi mergând prin ele.
Dar cuvintele mele or să trăiască.

Pentru că sunt galaxii în mine,
în pieptul ăsta gol. Şi toate ţipă - eu exist, eu exist.

EU EXIST!

23. 8:58 PM

"Nu, nu eşti ca mine. Nu ai cum. Asta e imposibil, şi de multe ori am ajuns la concluzia că e mai bine aşa. Nu eşti nebun ca mine, nu ai dat u  milion pe o şampanie de căcat, nu eşti rănit ca mine, nu te rupi în bucăţi ca să îi faci pe alţii fericiţi.  Poţi să aştepţi, dar piesele nu or să se potrivească niciodată."
"Iar ai băut?"
"E nişte vină în geaca mea şi vocile nu mă lasă. Mâinile mele sunt reci, dar am inima mai caldă decât ai putea să-ţi imaginezi. Am înghiţit foc şi sunt un uragan."
"Eu cred că eşti doar beată..."
"Sunt mai rea decât demonii mei, atunci când vreau, sau când trebuie. Pot să mă omor, şi pot să te fac să-ţi fie şi frică şi dor de mine. O să mă tem la fiecare sunt şi am să întorc toate oglinzile. Dacă vrei să dai zidurile astea jos, dă-ţi seama că asta e treaba altcuiva. E treaba unui om pe care nu o să poţi să-l înlocuieşti niciodată. Poate nu ar trebui să fiu aşa rea.... Oamenii fac mişto de tine, indiferent unde eşti?"
"Nu, nu cred."
"Uite încă un motiv pentru care te invidiez."

În sticle mici de lichior se alfă toate speranţele mele, şi visele transformate în imperii. Supravieţuirea ochilor din oraşe, în care nu mă simt ca şi cum aş fi marginalizată, pentru simplul fapt că uneori,  nu pot să fiu om, nu pot să mă aflu printre oameni. Unii spun că arăţi ca tatăl tău, dar tu nu poţi să-ţi iubeşti copilul. Ştim bine cine suntem, dar nu vrem să acceptăm. Nu cred, tu ai plecat în bucăţi, fiind prea greu să respiri, şi eu căzusem în genunchi. Pentru că în momentele în care te supra-apreciez, ştiu  că mă înşel, de cele mai multe ori. Pentru că lumea nu e în ochii tăi, şi nici universul meu. Universul meu a plecat, acum ceva timp, şi eu l-am lăsat.

"Nu te mai holba la marginea lumii..."
"Sunt vederea blur-ată a întregii omeniri! "