Pentru ca ai galaxii in ochi si eu nu am nici macar o stea.
Pentru ca mi-ai fost aproape cand te-am dat la o parte.
Pentru ca stii ca nu sunt ok chiar din mesajele pe care ti le dau.
Pentru ca fiecare moment e unic, chiar daca pare la fel.
Pentru ca am fost in Vama impreuna si ti-am aratat locul meu secret.
Pentru ca stii cat tin la tine, desi nu o arat mereu.
Pentru ca esti printre putinele persoane care ma inteleg si cunosc cu adevarat.
Pentru ca ma iubesti asa cum sunt.
Pentru ca te iubesc asa cum esti.
Penrru ca nu te superi din nimicurile mele.
Pentru ca esti cum esti si e bine asa.
Pentru ca ti-ai facut griji pentru mine mereu, mai ales atunci cand voiam sa fac o prostie enorma.
Pentru ca stii foarte bine de ce si cum.
Pentru ca numaram stele impreuna la mare.
Pentru ca ai mancat din stelele alea cu mine, si nu doar o data.
Pentru ca nu ma asculti.
Pentru ca stii ce vreau sa zic.
Pentru ca esti printre putinele persoane pe care le respect.

Pentru ca... "Hai La multi ani, nu mai stiu a cui e ziua, dar a cui e noaptea?!"

La multi ani!

Abis

Să-ţi dau din timpul meu, doar ca să nu fii orb degeaba.

Îngerii cad, şi nu e vina ta.

Pentru că timpul continuă şi fără tine.

Dar o să ne mai întâlnim.

Ştiu sigur asta.

Pentru că tăiam florile şi le omoram pentru că erau frumoase.

Şi mă tăiam şi omoram pentru că nu credeam asta despre mine.

Şi da, poate că o să rămâi persoana aia care o să fie mereu în mintea mea, indiferent ce aş face.

Dar asta nu înseamnă că trebuie să mă ţin de tine.

Am trăit până acum ascunzându-mă în umbre.

Pentru că îmi pasă. Şi mă sperie faptul că îmi pasă atât de mult.

Am nevoie de toată lumea de pe planeta asta.

Pentru că e timpul meu, momentul în care nu mai îmi pasă.

Pentru că e pentru tot spectacolul ăsta, şi pentru că e timpul să fim pregătiţi.

Vreau să vă văd că începeţi un război şi o revoluţie.

Când nu o să mai fie nimic de ars, ascultă liniştea.

Înghite tot albastrul ăsta, pentru că sunt bărci pe mare care te aşteaptă.

Pentru că eşti un coşmar frumos, şi nimic altceva nu mai contează.

Să fie felul în care vorbeşti, râzi, săruţi, guşti?

Sau felul în care corpul tău se simte lângă al meu?

Primele impresii se schimbă foarte greu, ştii şi tu asta.

Nimic nu mai contează, oricum.

Vreau pe cineva care să stea cu mine pe acoperiş, la 2 dimineaţa, să vorbim despre noi şi despre lume, să ascultăm balade. Cineva în care să pot să am încredere.

Să cauţi cu mine, prin locuri singuratice, persoane care nu o să le găseşti. Şi după să dai sfaturi unor oameni, să nu se ataşeze de nimeni şi de nimic. Pentru că ştii cât de greu şi rău poate să fie asta.

Nu pot să îmi dau seama de ce tu te rupi în bucăţi, dar nu sunt eu de vină că înnebuneşti. Nu de data asta.

Spune-mi toate lucrurile teribile pe care le-ai făcut, şi lasă-mă să te iubesc oricum.

Casa oamenilor care zboară

Timpul stă nemişcat pentru cel care se plimbă în întuneric, singur.

Dar, de după celălalt soare vine cineva care se uită la cer.

De la cei care eram, la cei care am jurat că nu vom deveni.

De acolo s-a pierdut timpul

Cei care sunteţi răniţi, asta e singura şansă să simţiţi că trăiţi, că aţi găsit perioada temporală care trebuie.
Am trăit de parcă sufletul meu e în flăcări, ca să-l pot ţine pe al tău sus, sus, foarte sus.
Şi mi l-aş da oricând ca să te pot face perfect.
Pentru că momentele astea sunt exact alea în care aş fi dat orice ca să pot să vorbesc cu tine.
Şi dacă îmi pot schimba forma, vreau să devin pământ.
Acum trei minute era totul bine, iar acum totul pare că se tranformă în cel mai urât vis.
Adu-mi aminte de ce îmi era dor de tine.
Pentru că e vorba de altceva, nu doar de o persoană cu care să vorbeşti, pur şi simplu.
Pentru că mi-era dor de tine, de conexiunea aia dintre noi doi.
Ori vobesc prea mult, ori îmi muşc limba prea mult.
Ori sunt prea ataşată, ori sunt prea rece.
Şi tu vrei să mă ştii, dar nici măcar eu nu aş vrea.
Ieri ai spus că azi.
Dar primele impresii sunt greu de schimbat.
Să fie felul în care se simte corpul tău lângă al meu, sau să fii tu un coşmar frumos?
Am acceptat deja faptul că nu o să fiu vreodată ceva special.
Ar trebui să te repari înainte să vrei să mă repari pe mine.
Ar trebui să te salvezi pe tine, până să vrei să mă salvezi pe mine.
Mi-am luat boabele şi pastilele şi am plecat.
Lasă-mă să mă simt bine.
Nu mai da vina pe mine pentru problemele tale.
Pentru că vreau ca lumea să plece.

Picture perfect

Vreau să ştiu tot ce te-a apăsat vreodată, dar dacă nu îţi mai pasă, e în regulă.

Pentru că nu mai vreau să ştiu ce gând îţi tremură pe buzele care ascund cel mai drăguţ zâmbet pe care l-am văzut de ceva timp.

S-au spart mii de raze în tavanul ăsta care a rămas la fel de negru.

Mă uit pe geam, şi mă întreb dacă ţi-a fost dor de mine în timp ce plecasei să te cauţi în atât de multe persoane şi locuri.

Proza mea ascunde ochii tăi şi lacrimile lor.

Te-ai oprit din a-ţi păsa, şi eu nu mă mai aştept la nimic.

"Viaţa în paşi, silabe în vers."

Tot ce vezi a ajuns să îţi provoace durere, nu-i aşa?

Cândva credeam că totul o să fie bine, că o să trecem peste tot, toţi şi toate.

Acum nu mai sunt sigură că mai apucăm mâine.

"I-am scris scrisori. Scrisori pe care nu le-am trimis niciodată. Scrisori pe care le-am făcut bucăţi, sau le-am dat foc."

Era frig şi e ianuarie.

Scăparea mea e noaptea, pentru că nu mai e nicio închisoare sub pielea mea.

"Florile tale preferate s-au uscat în vaza aia în care sunt de când te cunosc. Dar le ţii acolo. Pentru că nimeni nu o să îţi mai dea altele, oricum. Pentru că în sufletul tău e mereu primăvară, sau vară. Dar în inima ta e mereu iarnă."

Societatea asta m-a făcut să-mi fie frică să mia fiu eu.

Pentru că vodka de aseara a avut gustul că o să-ţi dau mesaj mai târziu.

Nici nu ai idee cât de greu a ajuns să fie să zâmbes, sau cât de greu e să-mi placă răsăritul, când mă prinde singură, pe drumuri, făcând acelaşi drum de care sunt sătulă până la refuz.

Nişte bestii frumoase au ieşit din mine, şi acum o duc mai bine decât mine. Deşi eu le-am ajutat mereu.

E o plăcere dubioasă în a iubi persoana, sau persoane care nu iubesc.

Asta e cheia de la uşa inimii.

Trăiesc de parcă viaţa mea e un foc care arde încontinuu.

Cândva mă întrebam cum pot să trăiesc fără oamenii pe care îi iubesc, dar acum am ajuns să nu mai recunosc pe nimeni.

"Dormi liniştită, că mie nu mi-e frică."

Mi-ai spus că inimile sălbatice nu pot fi rupte. Nici nu ai idee cât de mult te-ai înşelat.

"Sufletul tău m-a ridicat din ce în ce mai sus, până nu am mai putut să cobor."

Mi-aş da ochii ca să te mai văd o dată, şi buricele degetelor ca să pot să te mai ating, fără să mă întreb dacă am înnebunit.

M-am săturat să mă nevoie de tine aici, dar să mă împac cu gândul că nu o să se întâmple niciodată.

Într-o seară mi-ai spus că nimic nu mai contează atâta timp cât mă ai.

Nu poţi să speri la ceva normal cu mine, niciodată nu am fost aşa.

"Puiule de om, o să te doară. O să te doară atât de mult, încât ţigările nu o să mai poată să facă nimic."

Ţi-am şoptit ceva frumos şi dulce în ureche, în timp ce tu te înfundai în tristeţe.

Aproximativ 2015

Încă un an dus, fumat, băut, pierdut, învăţat, schimbat, preconceput.

Am câteva poveşti cu care dovedesc că aşa e, dar mă mulţumesc să pot spune la final:"Măcar am încercat."

Şi a fost bine.

Uneori, nu simţeam nimic, dar acum e mult mai bine.

Şi le mulţumesc persoanelor care m-au ajutat, indiferent cu ce sau cine.

Am înţeles că ceva ce părea la început cea mai bună idee, e doar o altă greşeală.

Că ceea ce am vrut nu era bine pentru mine.

Că trecutului îi e mult mai bine acolo. Că există mai bine.

Că unele alegeri le-am făcut pentru că trebuiau făcute.

Că trebuie să ştii să spui "stop" (still working on it)

Că o vioară şi-un pian pot face totul să se schimbe.

Sau un saxofon şi o melodie care te face fan înrăit al unei trupe.

Că nu există nimic mai frumos decât prietenii care te acceptă aşa cum eşti, deşi ar da orice să schimbi unele lucuri. Şi asta pentru că le pasă.

Că minţi geniale aparţin persoanelor care nu au fost niciodată libere.

Că iarna există pentru a cunoaşte oameni minunaţi.

Cum e să scrii din iubire de oameni, nu lucruri sau idealuri.

Că un lucru pe care îl începi, mereu altfel, e în sfârşit în stadiul final de metamorfoză.

Că tu ţi-ai terminat schimbarea pentru mult timp. Deşi unele obiceiuri proaste trebuiesc oprite.

Că poţi să-ţi rupi sufletul într-o mie de bucăţi, şi să treci peste până la urmă.

Că oamenii pe care îi sperii la până la 3 dimineaţa, cu extrem de multă sinceritate, ajung prieteni buni.

Că oamenii sunt încă frumoşi.

Că iniţierea oamenilor în locuri şi obiceiuri noi, poate să iasă chiar frumos.

Că muzica transmite mai mult decât trebuie. Şi uneori, când mutarea e aproape, stări diverse când asculţi folk şi eşti în bar.

Că mierea cu miere e cel mai bun desert.

Că spirtul te face spiritual şi capabil să vezi satanismul şi nebunia din omul de lângă tine, şi din tine.

Că prietenia se leagă în stări şi feluri şi locuri diferite.

Că oamenii inocenţi sunt mai parşivi decât ai crede.

Şi multe, multe alte lucruri.

Vă mulţumesc, şi vă iubesc, deşi sunt cea mai mare nenorocită.

PS: nu-mi vine să cred cât de sinceră am fost, recitind asta.

Suveniruri din alte lumi

De unde vin eu, timpul nu există. Secundele se transformă în ore, anii sunt momente scurte, care dispar imediat.

Cuvintele noastre sunt înlocuite de culori şi sunete, care plutesc ca un parfum prin aer.

"Nu-ţi mai fie frică, totul s-a terminat. Rupe lanţurile fricilor tale, eliberează-te de ele şi găseşe liniştea de dinainte. Nu-ţi mai fie frică, totul s-a terminat deja. Lasă-ţi lacrimile să curgă o ultimă dată şi reuneşte-te cu lumea din care vi."

Vin dintr-un loc şi un timp în care mă rugam de parcă ceva chiar urma să se întâmple. De undeva unde îi făceam pe ai mei mândrii de mine. Eram lipiciul care ţinea familia aia şi prietenii împreună. Acum, ei nu mai vorbesc şi noi nu mai ieşim.

Am scris scrisori pe care nu le-am trimis niciodată. Scrisori pe care le-am aruncat sau le-am rupt în bucăţi.

Haosul din ochii şi inima mea nu poate fi văzut de nimeni altcineva, iar liniştea din mine mă distruge.

Du-mă departe, dă-mi un motiv, pentru că nu am nimic de câştigat.

Sunt pierdută şi singură.

Tu arăţi ca Raiul şi eu mă simt ca Iadul.

Anul trecut mi-am promis că anul ăsta o să fiu cineva, pentru că acum doi am nu mi-a ieşit aceeaşi chestie care mi-am spus-o în 2011 şi gândit-o de când nu mai ţin minte.

Încă lucrez la asta.

Pentru că sunt cine sunt azi din cauza, sau datorită greşelilor de ieri şi de până acum.

Am mâinile reci şi inima la fel de rece.

Nimeni nu bea o sticlă întreagă de vodkă de dragul de a o face, sau pentru distracţie. Şi asta nu se va schimba niciodată.

Nu mai sper să mă vezi în toate persoanele pe care le întâşneşti, pentru că sunt atât de dubioasă şi complicată încât vrea să cred măcar că nu mai e altcineva ca mine.

Pentru că ştiu ce înseamnă şi ce presupune asta.

Şi nu e ok.

Monolog inutil

 - Mi-ai spus că visezi la o lume mult mai mare decât tine. Şi că nu contează cât o să îţi ia să ajungi la tine, că poţi ajunge unde vrei, că drumul spre altă viaţă poate să fie oricât de lung, nu te deranjează. Şi ai prins totul într-un vis. Zâmbetul tău trebuie pus printre stele, şi nu îmi pasă cî nu eşti de acord cu mine. Eşti ruptă în atât de multe bucăţi, încât habar nu ai pe care să o urmezi. Şi aş vrea să ieşi din starea asta, să laşi lucrurile astea în spate, pentru că nu mai au sens. Ce a fost, a fost, şi poate e mai bine aşa. Ai sufletul amanetat, marcat, blocat. Nu ai fost bine psihic, nici atunci, nici acum. Nu mai regreta, nu mai lovi cu pumnii în perete, pentru că el nu mai trece pe aici. Eşti ca o molie, un arhitect, pentru că te-ai izolat de prieteni, de familie, de tot ce a avut vreodată sens în viaţa ta, pentru el. Şi lui nu îi pasă. 

Şi timpul stă pe loc. Pentru că vrei să-l găseşti, deşi ştii că el nu vrea. Nimeni nu poate schimba ce a fost, şi asta e bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să rămâi acolo. Ridică-te şi pleacă. Aşa cum faci când filmele nu îţi plac, când cafeaua e prostă, când berea e caldă, sau liniuţa prea scurtă.

Ţi-ai canalizat toată durerea în suflet. Ţi-ai deschis inima şi ai uitat că cea mai mare slăbiciune a ta e că îţi pasă prea mult. Compasiunea e în natura ta, şi asta nu cred că o se schimbe vreodată. Nu te mai îngrijora, a fost acolo. FOST. Treci o dată peste, pentru că nu mai are sens să aştepţi.

 - Poate se întoarce...

 - Încă mai vrei asta, deşi ştii că nu o să se întâmple. Aş scrie tot ce s-ar putea, doar ca să te iubeşti singură, să nu mai ai nevoie de dragostea altora. Pentru că nu ţi-o oferă nimeni. O mie de kilometrii, trenuri, maşini, să mergi pe jos, până la urmă... Ai face-o şi pe asta, pentru nimic. Pentru că nu se va întâmpla nimic, pentru că nu o să îi pese nimănui, mai ales lui. Şi vezi ce a făcut din tine, deci, poţi la fel de uşor să renunţi la orice idee de mai bine, la orice idee care îl implică. Treci prin atât de multe, şi nimeni nu ştie asta. Ai nevoie de cineva care să te ţină de mână, să-ţi spună că totul o să fie bine, chiar dacă e la fel de speriat ca tine, chiar dacă nu crede asta. Indiferent cum stă treaba, sau ce se întâmplă. De ce te răneşti şi urăşti atât de mult? Şi nu îmi spune că meriţi asta! Termină cu căcaturi de genul ăsta. Trecutul e real, şi ai atâtea semne care să-ţi aducă mainte de asta. Vrei să fii singură, nu-i aşa? 

- Vreau să fiu singură acum, de fapt şi de drept.

- De ce? Ştii că niciodată nu a ieşit ceva bun când s-a întâmplat asta. "Un sărut pentru tot ce doare."

- Doar atât. Şi nimic mai mult.

- Mai ascultă încă o dată acelaşi cântec pe care îl asculţi de câteva zile. Dă afară toate lacrimile din tine, nu mai te preface că eşti o persoană puternică, pentru că nu eşti. Pentru că nu eşti ce vrei să pari, chiar dacă îi convingi pe ceilalţi. Când eşti singură, tu cu tine, nu mai eşti nimic. Şi uite aşa "nimic"-ul de tine a devenit ceva. Pentru că eşti o persoană naivă, emoţională, credulă, sinceră şi mincinoasă în acelaşi timp, mai ales faţă de tine însuţi, eşti o nenorocită, o romantică incurabilă, ai creeat atât de mulţi demoni pentru tine, încât nici tu nu mai ştii cine eşti de fapt. Dar eu ştiu. Şi ştii de ce?

- De ce?

- Pentru că noi suntem aceeaşi persoană, dar nu în acelaşi timp. Şi nu vreau să mori în ruşine, vreau să te înţelegi, vreau să te cunoşti. Vreau să te iubeşti aşa cum meriţi. Nu te-ai născut să fii un schelet, nu te-ai născut ca să fii altcineva decât eşti deja, nu te-ai născut pentru alţii. Te-ai născut să fii tu, să fii pentru tine, şi să îţi ajungi,