Monolog inutil

 - Mi-ai spus că visezi la o lume mult mai mare decât tine. Şi că nu contează cât o să îţi ia să ajungi la tine, că poţi ajunge unde vrei, că drumul spre altă viaţă poate să fie oricât de lung, nu te deranjează. Şi ai prins totul într-un vis. Zâmbetul tău trebuie pus printre stele, şi nu îmi pasă cî nu eşti de acord cu mine. Eşti ruptă în atât de multe bucăţi, încât habar nu ai pe care să o urmezi. Şi aş vrea să ieşi din starea asta, să laşi lucrurile astea în spate, pentru că nu mai au sens. Ce a fost, a fost, şi poate e mai bine aşa. Ai sufletul amanetat, marcat, blocat. Nu ai fost bine psihic, nici atunci, nici acum. Nu mai regreta, nu mai lovi cu pumnii în perete, pentru că el nu mai trece pe aici. Eşti ca o molie, un arhitect, pentru că te-ai izolat de prieteni, de familie, de tot ce a avut vreodată sens în viaţa ta, pentru el. Şi lui nu îi pasă. 

Şi timpul stă pe loc. Pentru că vrei să-l găseşti, deşi ştii că el nu vrea. Nimeni nu poate schimba ce a fost, şi asta e bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să rămâi acolo. Ridică-te şi pleacă. Aşa cum faci când filmele nu îţi plac, când cafeaua e prostă, când berea e caldă, sau liniuţa prea scurtă.

Ţi-ai canalizat toată durerea în suflet. Ţi-ai deschis inima şi ai uitat că cea mai mare slăbiciune a ta e că îţi pasă prea mult. Compasiunea e în natura ta, şi asta nu cred că o se schimbe vreodată. Nu te mai îngrijora, a fost acolo. FOST. Treci o dată peste, pentru că nu mai are sens să aştepţi.

 - Poate se întoarce...

 - Încă mai vrei asta, deşi ştii că nu o să se întâmple. Aş scrie tot ce s-ar putea, doar ca să te iubeşti singură, să nu mai ai nevoie de dragostea altora. Pentru că nu ţi-o oferă nimeni. O mie de kilometrii, trenuri, maşini, să mergi pe jos, până la urmă... Ai face-o şi pe asta, pentru nimic. Pentru că nu se va întâmpla nimic, pentru că nu o să îi pese nimănui, mai ales lui. Şi vezi ce a făcut din tine, deci, poţi la fel de uşor să renunţi la orice idee de mai bine, la orice idee care îl implică. Treci prin atât de multe, şi nimeni nu ştie asta. Ai nevoie de cineva care să te ţină de mână, să-ţi spună că totul o să fie bine, chiar dacă e la fel de speriat ca tine, chiar dacă nu crede asta. Indiferent cum stă treaba, sau ce se întâmplă. De ce te răneşti şi urăşti atât de mult? Şi nu îmi spune că meriţi asta! Termină cu căcaturi de genul ăsta. Trecutul e real, şi ai atâtea semne care să-ţi aducă mainte de asta. Vrei să fii singură, nu-i aşa? 

- Vreau să fiu singură acum, de fapt şi de drept.

- De ce? Ştii că niciodată nu a ieşit ceva bun când s-a întâmplat asta. "Un sărut pentru tot ce doare."

- Doar atât. Şi nimic mai mult.

- Mai ascultă încă o dată acelaşi cântec pe care îl asculţi de câteva zile. Dă afară toate lacrimile din tine, nu mai te preface că eşti o persoană puternică, pentru că nu eşti. Pentru că nu eşti ce vrei să pari, chiar dacă îi convingi pe ceilalţi. Când eşti singură, tu cu tine, nu mai eşti nimic. Şi uite aşa "nimic"-ul de tine a devenit ceva. Pentru că eşti o persoană naivă, emoţională, credulă, sinceră şi mincinoasă în acelaşi timp, mai ales faţă de tine însuţi, eşti o nenorocită, o romantică incurabilă, ai creeat atât de mulţi demoni pentru tine, încât nici tu nu mai ştii cine eşti de fapt. Dar eu ştiu. Şi ştii de ce?

- De ce?

- Pentru că noi suntem aceeaşi persoană, dar nu în acelaşi timp. Şi nu vreau să mori în ruşine, vreau să te înţelegi, vreau să te cunoşti. Vreau să te iubeşti aşa cum meriţi. Nu te-ai născut să fii un schelet, nu te-ai născut ca să fii altcineva decât eşti deja, nu te-ai născut pentru alţii. Te-ai născut să fii tu, să fii pentru tine, şi să îţi ajungi,

Bucati

Clipe grele, alaturi de momente de nedescris. Eu sunt fata din ultimul scria, cu lacrimi in ochi, care spera la ceva ce nu are sens. Nu are sens pentru nimeni altcineva in afara de mine. Sau, poate, nici pentru mine.
Sper ca mai treci pe aici. Macar din cand in cand. Macar o data. Pentru ca blogul asta mai exista ca sa te fac pe tine mandru. Cel mai probabil nu iti pasa, oricum.
"And if a part of me doesn't miss you, a part of me is dead."
Iti dau un borcan intreg de fericire, doae sa vrei sa ne vedem o singura data, si atat.
Inventam formule perfecte alaturi de tine.
"O persoana care iti e menita va pleca de o mie de ori, dar se va intoarce.". Inca te astept, chiar daca  fost ultima care a aflat ca nu eram ce cautai tu. Si nu vreau decat sa ma asculti o singura data, sa spun tot ce vreau si tot ce am de spus, si dupa tu decizi.
Tu m-ai rupt in bucati, iar eu vreau sa te gasesc. Cu capul in pamant veneam spre tine. Da, te-am mintit, dar vreau sa stii ca inca vreai sa se repete felul in care ne-am cunoscut. Prieteni, familie, tot ce conta, ce avea sens si logica. Pielea ta nu imi apartine, stiu asta. M-am refugiat in obiceiuri proaste. Si tu la fel. Nu eram prea bine psihic cand ne-am cunoscut. Nici eu, nici tu.
Da-mi o secunda. Nu mai vreau sa stai ascuns in sufletul meu. Ti-am zis sa vi si sa nu te temi,si asta era o minciuna.
Nu am facut, nu am fost, sunt prea tacuta si prea abatuta. Stiu asta. Ce a fost a fost si nimeni nu poate schimba asta.
Tatuajul meu nu e o minciuna si nici ale tale. Unul sigur nu e o minciuna. Eu am desenat aia. Nu uita aata, te rog.

Mergem printre noi înşine, căutând un drum spre casă.

Uşor, poate că încă mai trăiesc.

Nici nu ai idee de câte ori voiam să-ţi dau un mesaj, sau să te sun, şi să îţi spun că îmi e dor de tine. Că mi-e dor de cine şi cum eram când eram cu tine. Dar de fiecare dată îmi aduceam singură aminte că nu îţi pasă deloc, chiar absolut deloc, de nimic din ce voiam eu să îţi spun.

Am mers în cele mai aiurea baruri, în speranţa că o să se întâmple ceva, că o să mor, sau ceva. Dar nu am făcut decât să mă îmbăt iar.

Am natură, poezie, artă, lume, scris. Şi dacă nici astea nu mai îmi sunt de ajuns, atunci ce o să mai fie?

Sunt fata aia de care nu ştia nimeni până nu era să mor. Şi atunci, toţi au realizat că eram în acelaşi liceu, şi aveam aceleaşi ore.

Nu, nu sunt bine. Sunt doar "aici". Şi asta e teribil.

Pentru că nu pot să îmi rup o pagină din viaţă, aşa că trebuie să ard toată cartea.

Deja nu mai ştiu dacă vreau să mă înec cu dragoste, vodkă, sau în mare.

Cred că e adevărată expresia aia că oricine acordă timp altor persoane e frumos, şi poate tocmai din motivul ăsta te-am văzut aşa. Atunci când te-am rugat să ai grijă cu mine, pentru că uneori sunt tristă, şi nici eu nu ştiu de ce.

Am ajuns la concluzia că o dată cu trecerea timpului, lucrurile devin din ce în ce mai plictisitoare. Şi eu nu fac decât să mă schimb, în timp ce nimic altceva nu o face.

Hai să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic până acum, să o luăm de la capăt. Cu tot.

Nu pot să-mi imaginez că altcineva ar ştii toate lucrurile aiurea şi rele din viaţa mea, şi să îi pese la fel de mult. Nu pot sa cred asta, pur şi simplu.

Pentru că e destul de greu şi să realizezi că nu însemni nimic. Că, într-o zi, nimeni nu o să mai aibă nevoie de tine, deşi tu eşti acolo, aşteptând să te dai.

Toţi avem motivele noastre. Unii beau, alţii se droghează, alţii fumează, şi unii se îndrăgostesc. În sfârşit, fiecare moare din alte motive.

" Anii au fost cruzi cu tine, nu te-am văzut niciodată atât de înfrântă. Şi ştii că trebuia să te aştepţi la asta, să te simţi atât de lipsită de speranţă, cum te simţi acum, când e 3dimineaţa şi noi doi stăm de vorbă. Poate că şi eu trebuia să mă aştept la asta, pentru că te-ai prins în propria ta mizerie. Pentru cî pe undeva între dragostea de sine şi ura de sine ai ajuns la concluzia că e mult mai bine să te distrugi singură." 

Limba mea e tatuată pe forma dinţilor.

O faţă de înger şi  gândurile diavolului.

Mai ştii? Vorbeam într-una, şi acum  nu am mai vorbit de ani.

Seri de siringi şi colagen.

Uneori chiar mă întreb dacă mai treci pe aici şi îţi dai seama că încă scriu de tine.

Am vrut, la un moment dat, să pot deveni poet, ca să pot dormi sub poduri.

Vorbesc deschis ca un cuţit înfipt, şi vorbesc cu băieţi, la modul ne căutăm caracterul unul în altul.

Unde era?

Ce faimă şi ce spaimă? Eu m-am îmbrăcat în nimeni, pentru că e cea mai comodă haină.

Copil fiind am realizat că visele sunt grele ca plumbul.

Eu scriu despre Fiinţă, şi par ridicolă.

Dar tu, fără Facebook nu ştii cine eşti.

Când scriu creez monştii şi planete şi universuri întregi.

Mi-am anulat tot talentul scriind la blogul ăsta, am învăţat cele mai multe lucruri şi lecţii de la oamenii ăia care par că nu sunt în stare de nimic, care sunt mult mai mult decât tot.

Pasărea asta e a mea, captivă în cuşca mea toracică, pentru că afară e mult prea frig.

Dincolo de toate, undeva sub noi, şoareci şi fantome, ăştia suntem noi toţi.

Am ajuns să fiu o casă bântuită de toţi care nu mai sunt, pentru că i-am păstrat în mine.

Am un talent incredibil de a trezi curiozităţi şi de a face oamenii să se deschidă în faţa mea.

Sunt Soarele şi Luna.

Tu trebuie să începi să încerci să vrei să fii.

Cafeaua mea e sursa de inspiraţie, iar un rând scris ştie cel mai bine.

Oamenii au făcut din Iadul ăsta un Paradis, unde totul e gol şi infinit.

Eu sunt acolo unde timpul se termină şi aş vrea să fiu şi eu normală.

Am să scriu iar mai apoi am să regret, chinuită de inutilitate.

Mi-e dor de apelurile tale, chiar dacă mă trezeai din somn, chiar nu mă deranja, şi mă bucuram că mă sunai pe mine dintre atâţia oameni.

Când tot era simetric.

M-ai ajutat atât de mult, dar nu am ştiu să îţi mulţumesc. Nu mă mir că ai plecat.

"Dacă ai să rămâi, promit să te iubesc."

Mai ţin minte şi acum când mi-ai zis asta.

Doare atât de rău încât mă simt ca acasă.

Scriu cu toate cuvintele pe care nu o să le pot folosi vreodată.

Dragă tu.

Nu-mi pasă dacă de trei luni te droghezi în fiecare zi, sau cât de mult somn ai pierdut aşa.

Nu mă interesează dacă ai bput o noapte întreagă şi te-ai dus cu cineva acasă şi ai făcut sex, şi te-ai trezit la 6 dimineaţa şi urai tot ce ai făcut până acum, tot ce e legat de tine. 

Nu-mi pasă dacă ai fumat atât de mult încât ai impresia că plămânii tăi or să explodeze.

Pentru că trează, sau nu, eşti tot tu în mintea mea.

Ştiu că cel mai probabil nu-ţi mai trec prin minte, dar sper ca într-o zi să vezi ceva care să-ţi aducă aminte de mine, sau să vezi ceva şi să îţi spui "Ţi-ar fi plăcut asta...", şi aşa să îţi aduci aminte de tot ce făceam împreună, de timpul în care stăteam de vorbă despre ele ore întregi, şi apoi de conversaţiile noastre despre noi de peste ani. Şi că gâtul ţi se usucă şi o bătaie a inimii e ratată, şi să-ţi fie dor de mine.

Continui să îmi spun că eram prea tineri, că să te cunosc când aveam doar 15 ani nu era destul ca să mă ţii prin preajmă

Cred că amândoi mai aveam atât de multe lucruri de făcut, locuri de văzut, persoane de care să ne îndrăgostim.

Dar, zilele se transformă în săptămâni, săptămânile în luni, şi lunile s-au transformat în ani. Şi mă întreb dacă mă cauţi în alte persoane, dacă faci chestii pe care le făceam noi doi, doar ca să-ţi trec prin minte.

Când o să ai 25 de ani, când prietenii din liceu nu mai sunt acolo, şi nici părinţii, şi o să iei singur nişte decizii, oare o să mă cauţi pe vreo reţea de socializare, şi o să vezi că părul meu e mai lung, că l-am vopsit roşcat, o să te uiţi la zâmbetul meu şi o să vezi că nu e acelaşi ca atunci când eram cu tine, o să vezi micile schimbări de care doar noi doi putem să ne dăm seama?

Te gândeşti la viitor şi speri să ne întâlnim cumva, ca atunci când aveam 15 ani şi nu am simţit asta până acum?

Şi ştiu că zilele vor continua să se transforme în cine-ştie-câţi-ani, darştiu şi că vocea ta mereu o să-mi răsune în urechi, dar sper ca la un moment dat să nu mai simt durerea aia când cineva mă întreabă de prima mea dragoste.

Pentru că aia era artă. Şi arta nu trebuie să fie frumoasă. Arta trebuie să te facă să simţi ceva.

Pentru că sucul a devenit vodkă. Bicicletele au devenit maşini. Sărutul a devenit sex. Umerii tatălui nu mai sunt cel mai înalt loc de pe planetă. Mama nu mai e o eroină. Cea mai mare durere nu mai e că mi-am julit genunchii, şi "la revedere" nu mai e până mâine.

Dacă nu era iubire, nu ajungeai să fii o amintire.

Multumesc.

"Lumea te-a intrebat cine te-a schimbat, iar tu ai raspuns mereu ca toti. Desi nici tu nu stiai exact ce vrei sa spui prin asta, in afara de faptul ca esti rezultatul multor oameni care ti-au trecut prin viata. Indiferent cat de mult, sau putin au stat. De fapt, nu cred ca puteai sa fii mai exacta de atat, mai concreta, mai sincera, si, in acelasi timp, sa nu zici nimic cu asta. Pentru ca tu chiar asta esti. Pentru ca asa ai ajuns din cauza mai multor lucruri, locuri, oameni, substante, sticle, nopti pierdute care s-au transformat in zile de nesomn si in care regretai tot ce ai facut. Tot ce tineai minte. Esti speciala, tocmai prin asta. Asta cred.
Tot eterul tau e verde, tocmai pentru ca nu stii ce alta culoare ai putea sa ii dai. L-ai scos din acid si l-ai lasat sa faca orice vrea el. "Dau in tine toata noaptea, spune-mi ca simti ceva, ca te doare, spune-mi ca simti!" In cate nopti te-am auzit spunandu-ti singura asta, nopti in care te auzeam ca plangi, indiferent cat de silentios credeai tu ca e de fapt, nopti in care voiam din tot sufletul sa vin sa te ajut cumva, dar stiam ca nu am cum, sau cu ce. Si ca tu nu vrei. Imi aduc aminte cand ai stat la mine o luna intreaga, pentru ca te dadusera ai tai afara, si cat de pierduta te simteai si credeai.
"Am vazut tot ce puteam sa vad, am vazut adevarul, minciunile, durerea, dragostea, fericirea aia relativa.pe care o vreti si cautati toti, culori, nuante, locuri, oameni,...tot. Dar nu-mi luati auzul, pentru ca  nu as putea sa-mi imaginez o viata in.tacere absoluta, in care sa fiu singura cu mintea mea, cu gandurile mele..."
Inca mai tin minte cand mi-ai zis asta, cand stateai intinsa pe covorul din sufrageria mea, cand simteai ca ai o mie de ochi deschisi si sapte corpuri, sau chiar mai multe, cand nu faceai pic de sens, cand erai inapta sa iti controlezi gandurile... Si acum, cand ma.uit.la tine, vad aceeasi fata pierduta, trista, cu ochii aia melancolici si frumosi, cu aceeasi galaxie pe buze, doar ca mai intunecata decat acum cativa ani. Si te-am vazut cand te-ai schimbat, te-am vazut cum ai crescut. Si trebuie sa-ti spun ca ai crescut frumos si tragic in acelasi timp. Nu e normal sa fii atat de tanara si atat de trista. Nu era normal ca la 17ani sa-ti bei mintile ca sa simti ceva,sau ca sa nu mai simti nimic. Nu era normal ca la 18 ani sa-mi zici ca ai ajuns la astral, la rascruce de drumuri cu tine insuti.
Trebuia sa continui sa scrii dialogurile din mintea ta, dintre personalitatile tale. Cred ca te ajuta asta. Tocmai pentru ca erau momentele alea in care erai constienta ce sfaturi ti-ai dat singura, unul din rarele momente in care constientizezi asta. De ce nu le mai scri? Si nu spune ca nu le-ai mai avut, pentru ca le-ai avut.
Ai auzit de multe ori asta, dar iti mai zic si eu inca o data: ridica-te si lupta pentru tine si nu mai lasa oamenii sa te puna la pamant! Treci peste frica aia a ta de a te ridica, pentru ca stii ca o sa ajungi iar acolo! Stim amandoi ca nu ai maj ajunge jos daca nu te-ai mai lasa calcata in picioare. Toti oamenii care te cunosc stiu asta. Si ma refer la cei care te cunosc cu adevarat, nu care se prefac ca o fac.
Nu te mai considera o greseala, o pierdere de spatiu si timp. Stiu ca te doare, dar nici nu lasi oamenii sa se apropie de tine. Tocmai pentru ca de fiecare data cand i-ai.lasat sa.o faca, au plecat dupa ce te-au cunoscut,dupa ce au cunoscut-o pe tine cea adevarata.
Stiu ca mi-ai zis ca ai vrea tatuaj cu "Sleep sugar, let your dreams flood in, like waves of sweey fire, and i'll give you my empire of dust." Nici acum nu stiu de ce vrei asta, dar stiu ca ai un motiv destul de bun.
Mergi.inainte si nu te mai uita in spatele tau, ai fost deja acolo si nu mai ai ce cauta acolo iar. Imi aduc aminte cat de linistita si pustie erai cand te-ai trezit atunci, in Sibiu, chiar daca nu voiam sa ajungem acolo la bun inceput. Cand mi-ai zis ca ai melodii care ti-au salvat viata, fix atunci cand erai extrem de singura si pierduta. M-ai facut sa inteleg atunci ca e ok sa fiu eu insumi. Acum, vreau sa intelegi si tu asta. Pentru ca ai nevoie. Pentru ca trebuie sa intelegi ca trebuie sa ai prieteni, ca trebuie sa fii tu insuti, pentru ca stiu ca daca ai avea incredere in oameni ai reusi sa faci mai multe. Prietenii tai ar trebui sa te ajute sa treci peste tot. Stiu, iti plac "prietenii" pe care ii ai, dar asta nu inseamna ca ei or sa te ajute vreodata cu ceva, doar pentru ca ai fost aproape de ei candva, sau mereu..
Ti-ai bagat sperante in niste buzunare care erau rupte, ai creat demoni pentru tine. Scri atat de frumos, iar mintea ta e un loc teribil in care sa stai. Acum un an era totul altfel, se petreceau mult mai putine lucruri, nu te intrebai daca ne-am nascut pentru a fi rupti, pacatosi si hoti. Dintr-o calimara de trecut ai rasturnat tot prezentul. Da, raspunsul cel mai bun pe care tu puteai sa il dai de cele mai multe ori, era "nu". Dar desertul asta cruge prin tot scheletul tau de sentimente. Mergi mai departe, si fa totul mai usor de inteles. Mergi mai departe, nu mai ai ce sa simti. Mergi mai departe, fa-te ca nimic nu e real. Daca ai fi spus ca iti pasa, crezi ca le-ar fi parut rau daca ai fi jurat ca ai fi ramas acolo? Intre noi e totul, si nimic in acelasi timp.
Mintea ta e bolnava, dar tu creezi oameni din toate bestiile din capul tau. Tu esti nebuna, ti-ai pierdut mintile, dar ceva din "tot"-ul tau, iubeste "nimic"-ul acestei lumi.

                                                                  Nu te schimba niciodata, si o sa iti dau tot ce e lumea asta.
                                                                                                Cu dragoste,
                                                                                                         A.                                                   "

Stateam in curtea facultatii, si ma prefaceam ca nu ma gandeam la tine. Esti la fel de bun, ca oamenii pe care ii consider eu prieteni. Pentru ca toti care se aseamana cu mine, sunt lipsiti de valoare.
Asa ca am incercat sa inteleg ca nu stiu nimic. Beam sirop de tuse, cand eu nu tuseam. Tocmai pentru ca ma.simteam bolnava, si trebuia sa intru in alte stari. Nu mananc mai mult decata guri, si apoi nu dorm cateva zile. Dar sunt recunoscatoare ca par stupida. Ultimul an e ceva prin care imi pare bine ca am trecut. Acum stiu ce inseamna sa te simti ca si cum ar fii mort. Asa ca am.lasat in spate oamenii care imi spuneau nu sunt destul de curajoasa. Pot sa aud tot ce trebuie, sa miros ce trebuie, sa simt ce nu trebuie. Sa nu fiu cum trebuie.
Felicitari si bine ai venit la o lista de lucruri pe care le regret!
Ma inec zilnic intr-o cana de viata din care sorb cate putin in fiecare zi. Imi pare bine ca mi-e dor de tine... si ca nu pot sa renunt la lucrurile care ma tortureaza zilnic.
Si am reusit sa aflu cat de greu poate fi sa te schimbi. Ca iadul devine comfortabil dupa ce te-ai obisnuit. Voiam ca golul ala din mine sa dispara. Dar nu a facut decat sa creasca. Si nu voiam sa te pierd.
Da, cred ca poti sa zici ca sunt dependenta... Dar, hei, imi plac obiceiurile proaste! Zilele toate au devenit o dorinta de moarte, anulare de existenta, apropiere de o iesire, lipsa de putere, o scara de bloc goala. Nu pot sa ma tem de moarte, am murit de mii de ori. Arunca-ma in flacari, uita-te cum ard, arunca-ma in mare dupa!
Tine-ma de mana, nu-mi da drumul, si am sa te invat sa zbori. Sa zbori unde vrei tu, fara pic de efort.
Nu sunt niciun erou, chiar daca ai.avea nevoie.

Ti-am vazut numele intr-un tatuaj cu un trandafir plin de culori. Apoi mi-am adus aminte ca tu nu ai culoare, asa ca am trecut mai departe. Urasc si acum ca din vina ta beau cafea in fiecare dimineata, ca gasesc frumusetea in chestii nordice.

Aici e devreme, acolo e tarziu, dar in miscarile mele simti absenta lui. Care el? Nici eu nu stiu. Sau nu vreau sa mai stiu.

Dar, am sa merg in continuare, pana am sa cad in alta galaxie... Ne vedem pe partea cealalta a lumii asteia!